Stresul poate duce la dependență de Facebook

 

Stresul poate avea un impact asupra modului în care folosim site-urile de socializare ca Facebook. Cei care se folosesc de rețeaua de socializare pentru a căuta sprijin social în perioadele de stres, sunt mai susceptibili în a dezvolta tulburări de dependență de Facebook.

 

Prietenii de pe social media, cum ar fi Facebook, pot fi o sursă excelentă de confort în perioadele de stres. Cu toate acestea, în cazul în care nu caută și ajutor „offline”, aceștia sunt expuși riscului de a dezvolta o dependență patologică de site-ul de socializare – luând naștere așa-numita dependență de Facebook. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de o echipă a Centrului de Cercetare și Tratament pentru Sănătatea Mintală de la Ruhr-Universität Bochum (RUB), condusă de Dr. Julia Brailovskaia. Grupul și-a publicat concluziile în revista „Cercetarea psihiatrică” la 13 mai 2019.

Pentru acest studiu, cercetătorii au evaluat rezultatele dintr-un sondaj online care a fost făcut pe un eșantion de 309 de utilizatori de Facebook cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani.

Intrebările cercetătorilor au ajutat la deducerea nivelului de stres, precum și la determinarea sprijinului social pe care participanții l-au primit offline și online. În plus, utilizatorii au fost întrebați cât de mult timp petrec pe zilnic pe Facebook și cum se simt atunci când nu pot fi online.

Cu cât este mai mare stresul, cu atât crește mai mult angajamentul pe Facebook.

 

„Descoperirile noastre au arătat că există o relație pozitivă între severitatea stresului zilnic, intensitatea angajamentului pe Facebook și tendința de a dezvolta o dependență patologică la această rețea de socializare.”, concluzionează Julia Brailovskaia. Pe de altă parte, acest efect este redus dacă utilizatorii primesc sprijin din partea familiei și prietenilor în viața reală, persoanele care nu beneficiază de un astfel de suport, fiind cel mai expuse riscului de a dezvolta o dependență de Facebook.

Simptomele de dependență pot reprezenta faptul că utilizatorii petrec din ce în ce mai mult timp pe Facebook, sunt foarte preocupați de Facebook și se simt neliniștiți atunci când nu sunt online. Comportamentul patologic, la rândul său, afectează viața offline și poate să-i prindă într-un cerc vicios.

Surse:

“The relationship between daily stress, social support and Facebook Addiction Disorder” Julia Brailovskaia, Elke Rohmann, Hans-Werner Bierhoff, Holger Schillack, Jürgen Margraf.

Link: https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0165178119305888?via%3Dihub

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *