V-ați gândit vreodată că terapia este precum o stradă cu mai multe sensuri?
Că și terapeuții învață și se dezvoltă alături de clienții lor, în tot acest proces?
V-ați pus vreodată întrebarea: „Ce ar putea învăța un terapeut de la pacientul/clientul său?”
A fi terapeut mi-a oferit, înainte de toate, onoarea de a fi martor la poveștile de viață ale oamenilor din cabinetul meu.
Așa că, vă spun un mic secret: învățăm la fel de multe de la dvs., ca și dvs. de la noi!
Lecția numărul 1 – Problemele psihologice sunt cel mai adesea rezultatul unei interacțiuni complexe între biologia noastră umană (moștenirea genetică) și mediul extern (felul în care am fost crescuți, provocările vieții și achizițiile socioculturale de mai târziu).
Așadar, când vine vorba despre personalitatea umană, nimeni nu se naște defect.
O persoană nu se naște anxioasă ci dobândește pe parcurs această anxietate.
Și, probabil că există motive destul de reale pentru care persoana a dezvoltat anxietatea respectivă.
O persoană nu se naște dependentă de substanțe ci va ajunge să dezvolte această dependență, din cauza unor întâmplări nefericite pe care le vom discuta mai jos.
Consider că, a avea idee despre felul în care ia naștere suferința psihologică în viața unui om, este un lucru fundamental pentru crearea unei societăți mai pline de compasiune, care să își trateze membrii cu demnitate și respect, în ciuda problemelor cu care se confruntă.
Lecția numărul 2 – Părinții sunt și ei oameni.
Cu toții suntem oameni iar asta ne expune, înainte de toate, posibilității de a greși.
Nu suntem perfecți și facem tot ce putem cu instrumentele, resursele și conștiințele pe care le avem la un moment dat.
Părinții sunt oameni care cresc alți oameni și, la fel ca orice ființă umană, au nevoie de spațiu pentru greșeală și reparație.
Însă, din fericire, creierul copiilor este extrem de plastic și de rezilient.
Atâta timp cât au un părinte care face tot posibilul să fie prezent, conectat, acordat emoțional și receptiv la nevoile lor, cei mici vor avea o bază suficient de solidă care-i va ajuta să reziste inevitabilelor furtuni ale vieții.
Așteptați-vă, în calitate de părinți și oameni, să faceți greșeli și să o dați în bară – este parte din cursul firesc și natural al lucrurilor.
Încercați să oferiți, atât vouă cât și celorlalți părinți, același nivel de compasiune, acceptare, non-judecată și dragoste necondiționată pe care le-ați oferi copilului atunci când greșește sau când simțiți că poate nu se ridică la așteptările voastre.
Lecția numărul 3 – Dependența este, înainte de toate, un răspuns adaptativ, de reglare a sistemului nervos, întâlnit la persoanele care nu au beneficiat de experiența unui părinte prezent, acordat la emoțiile copilului și care să-l ajute să-și regleze experiențele interioare atunci când era nevoie.
Cu toate acestea, vorbim despre o deprivare afectivă neintenționată.
Niciun părinte nu-și deprivează afectiv copilul cu rea intenție.
Amintiți-vă: Părinții sunt și ei oameni.
Aceștia pot avea, la rândul lor, propriile traume, propria doză de durere sau dependențe care le-au împiedicat capacitatea de a-și ajuta copiii să-și proceseze emoțiile dificile.
Când vine vorba despre copilărie, studiile ne confirmă că primii cinci ani de viață sunt cei mai importanți. În toată această perioadă, creierul unui copil nu este maturizat suficient făcându-i pe cei mici să fie mult mai expuși influențelor negative ale mediului.
Dacă, din orice motiv, un copil este lăsat în mod constant pe cont propriu, el nu va putea să-și înțeleagă și să-și gestioneze într-un mod sănătos propriile frustrări.
Nu va fi în măsură să dobândească de unul singur abilitățile necesare de autoreglare, care iau naștere ca urmare a experiențelor repetate de îngrijire și acordaj afectiv realizate în relație cu propriul său părinte.
Ulterior, pe măsură ce cresc, copiii trebuie să-și găsească propriile modalități de a face față senzațiilor și experiențelor deseori insuportabile, cu care se confruntă corpul și mintea lor insuficient de mature. Iar substanțele sunt cea mai rapidă modalitate prin care ne putem influența indirect și aproape imediat biochimia și experiențele emoționale greu de tolerat.
Unele droguri, precum alcoolul, cocaina sau ecstasy, ne oferă capacitatea de a ne simți încrezători, puternici și importanți, lucruri pe care, poate că nu le-am experimentat în mod concret în relație cu cei din jur, din cauza dezechilibrelor afective ale provocate de creștere.
Alte droguri precum heroina, canabisul sau morfina ne vor amorți acele sentimente dureroase generate de propriile traume și pe care am prefera să nu le mai simțim.
Lecția numărul 4 – Fiecare dintre noi avem puterea de a opri transmiterea traumelor moștenite de la generațiile anterioare.
Fiecare individ poartă înăuntrul său un potențial neexplorat care, odată scos la suprafață, are puterea de a transforma în bine viețile oamenilor, făcându-i mai rezilienți și mai adaptabili decât am crede.
Indiferent dacă decidem sau nu să avem copii, atunci când devenim conștienți de gândurile condiționate și de tiparele de comportament defectuoase care au luat naștere din experiențele noastre timpurii, trauma transgenerațională se va opri la noi.
Pentru cei care se angajează în această călătorie transformatoare, ei bine, nu le va fi deloc ușor.
Este un travaliu care implică, înainte de toate, confruntarea și retrăirea acelor experiențe dureroase, care au condus la gândurile noastre actuale, la sentimentele, credințele, atitudinile și modurile noastre de a fi.
Îmi amintesc un citat al filosofului spaniol George Santayana care, în cartea ”Rațiunea Vieții”, spunea așa: „Cei care nu învață istoria sunt sortiți să o repete”.
Aș putea adăuga că, istoria pe care avem nevoie cel mai mult să o studiem, este istoria noastră personală, astfel încât să nu mai trebuiască să facem aceleași greșeli de atâtea și atâtea ori.
Lecția numărul 5 – Deși suntem cu toții conectați, avem propria cale.
Nu este deloc ușor de lucrat cu suferința umană și, în calitate de terapeuți, uneori credem că ar trebui să avem toate răspunsurile.
Cu toate acestea, cei care am ales acest drum al vindecării și al transformării, este bine să avem mereu în gând capcana salvatorului în care cu toții putem cădea.
Este important să rămânem cât se poate de obiectivi și să ne recunoaștem locul și rolul în suferința persoanelor care ne calcă pragul.
Când proiectăm propriile noastre dureri, valori, dorințe și prejudecăți asupra altor oameni, aceștia din urmă se vor simți îngrădiți în propria creștere precum un stejar sortit să crească într-un ghiveci.
Și nu vom face altceva decât să le repunem în act mediul intruziv, rigid și traumatic care le-a blocat dezvoltarea atunci când erau mici.
Așa că, fie ca noi să fim suficient de curajoși, să stăm cu ceilalți în durerea lor și să le oferim libertatea, hrana și spațiul de care au nevoie.
Fie să nu încercăm să despicăm cu forța coconul fluturelui înainte ca el să fie gata să zboare.
Fie să ascultăm mai mult și să vorbim mai puțin.
Și, nu în ultimul rând, fie să onorăm durerea, transformarea și creșterea fiecărui om care ne calcă pragul.
Pentru că în procesul vindecării și al transformării, nimeni nu ar trebui să călătorească singur.
”Așa cum ploaia cade în mod egal atât asupra celor drepți cât și celor nedrepți, nu vă împovărați inima cu judecăți, ci vărsați-vă bunătatea în mod egal, asupra tuturor ” – Buddha.
