Ce se află în spatele atacurilor de panică? Ce ne spune știința și ce simțim noi

Aveam 29 de ani și multă oboseală. Nu mai suportam Bucureștiul așa că mi-am zis să las în urmă orașul și să fug la țară pentru câteva zile. Era prin iulie 2014, cald rău, nu plouase de câteva săptămâni. Stăteam la masa din bucătărie învârtindu-mă în același cerc al minții în care mă învârteam de câteva luni. Înecat în gânduri, am luat o gură din cana cu ceai când am început să-mi simt inima cum bate. Se simțea ca și când cineva alerga un maraton înăuntrul meu. Am început să-mi simt urechile calde și sângele care trecea prin ele. Tâmplele au început să-mi ardă și ceafa-mi era rece și transpirată. Privirea mi s-a dus către piept și îl vedeam mișcându-se cu putere în sus și în jos, disperat după aer. Mi-am văzut mâinile tremurând pe cana de ceai și mi le simțeam din ce în ce mai amorțite. Picioarele voiau să o ia la goană și nu înțelegeam de ce. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine.

Dintr-o dată, am fost cald și transpirat, atât de cald și de transpirat încât mi-am scos tricoul și m-am dus să-mi pun fața sub apă rece. Dar, în timp ce m-am ridicat să mă duc la chiuvetă, tremuratul mâinilor mi s-a dus către brațe și picioare, lăsându-mă nesigur pe mine. Inima mi s-a părut că începuse să bată când prea repede, când prea încet. Am încercat să respir adânc pentru a mă liniști, dar respirațiile mele erau tot mai ascuțite și mai superficiale. Vederea mi-a devenit mai întunecată și mai neclară, ca atunci când vă închideți ochii și vă apăsați pe pleoape pentru a „vedea stele”.

O să mori”, imi zise o voce din cap. „Așa se simte moartea și vei muri singur.”

Conform Asociației Americane pentru Depresie și Anxietate (Anxiety and Depression Association of America – ADAA), atacurile de panică sunt manifestări extreme ale anxietății, caracterizate prin debutul brusc al fricii sau un disconfort intens, care își atinge apogeul în câteva minute și include cel puțin patru dintre următoarele simptome:

Palpitații, bătăi puternice ale inimii sau ritm cardiac accelerat;

Transpiraţie;

Tremur necontrolat;

Senzația de dificultate în respirație sau de sufocare;

Sentimente de sufocare;

Dureri sau disconfort toracic;

Greață sau durere abdominală;

Senzație de amețeală, instabilitate sau de moleșeală a corpului;

Frisoane sau senzații de căldură;

Parestezii (senzații de amorțeală sau furnicături la nivelul corpului);

Sentimente de derealizare (senzația că lucrurile din jur nu sunt reale) sau depersonalizare (ai sentimentul că te privești pe tine din afara corpului);

Teama de a nu pierde controlul sau de a nu înnebuni;

Frica de moarte.

Unii oameni experimentează ceea ce se mai cheamă și atacuri de panică cu simptome limitate, care sunt similare cu atacurile de panică “integrale, dar conțin mai puțin de patru dintre simptomele de mai sus.

Mi-am amintit de tabla ruginită în care mă zgâriasem la cap cu două zile în urmă și m-am blocat pentru câteva clipe: „Poate că o bucată de rugină mi-a afectat un vas de sânge al inimii. Sau poate am un cheag de sânge în creier din cauza loviturii”. Mintea a început să-mi curgă. Mă gândeam la tot ce am făcut rău în viață și la tot ce o să las neterminat. Încercam să înțeleg lumea și modul în care trăim pentru a mă împăca cu moartea.

Deși anxietatea este adesea însoțită de simptome fizice, cum ar fi bătăile rapide ale inimii sau noduri în stomac, ceea ce diferențiază un atac de panică de simptomele anxietății este intensitatea și durata acestora. Atacurile de panică ating, de obicei, nivelul maxim de intensitate în cel mult zece minute de la debut și apoi încep să scadă. Datorită intensității și tendinței acestor simptome de a le imita pe cele ale bolilor de inimă, problemelor tiroidiene, afecțiunilor respiratorii, accidentelor vasculare cerebrale și ale altor boli, persoanele cu tulburări de panică fac adesea multe vizite la camera de gardă sau la birourile medicilor, convinși că suferă de o boală care le amenință viața.

Au urmat replici. La fel ca-ntrun cutremur, în urma fricii și groazei au urmat replici. În următorul an am continuat să experimentez atacuri de panică. Majoritatea se întâmplau mereu în momentele pe care le percepeam ca fiind sigure sau care nu aveau nimic special de oferit, ca de exemplu atunci când mă băgam în pat înainte de culcare, când mă uitam la televizor sau când stăteam într-o sală de curs. Într-o zi am plecat de la servici și m-am dus la spital în mijlocul zilei, convins că palpitațiile pe care le simțeam îmi amenințau viața. M-am simțit foarte rușinat când asistentele mi-au spus că nu am nimic și că este doar un atac de panică. Pentru a-mi proteja stima, am dat vina în sinea mea pe căldura de afară, pe faptul că nu dormeam bine de două luni și pe berile pe care le băusem cu o seară înainte ca să pot adormi. Nu mi-am acceptat niciodată vulnerabilitatea. Nu până atunci. Nu până nu am fost nevoit să îmi îmbrățișez atacurile de panică cu tot ceea ce puteau ele însemna pentru mine, frică, groază, epuizare, senzația de boală, că sunt defect și că sunt atât de defect încât nimeni vreodată nu mă va mai putea repara. Pentru că nimeni nu trebuia să știe.

Atacurile de panică pot apărea în mod neașteptat atât în timpul unei stări de calm cât și într-o stare anxioasă. Deși ele sunt o caracteristică definitorie a tulburării de panică, nu este neobișnuit ca persoanele să experimenteze atacuri de panică cauzate de alte tulburări psihice. De exemplu, cineva cu tulburare de anxietate socială ar putea avea un atac de panică înainte de a vorbi în public și cineva cu tulburare obsesiv-compulsivă ar putea avea un atac de panică atunci când nu iși poate duce ritualul la bun sfârșit.

Atacurile de panică pot fi extrem de neplăcute și de înfricoșătoare. În consecință, persoanele care suferă de atacuri de panică repetate, devin foarte îngrijorate de a nu avea un alt atac și își pot modifica stilul de viață în scopul evitării acestor atacuri. Putem lua ca exemplu evitarea exercițiilor fizice pentru a menține scăzut nivelul ritmului cardiac, evitarea locurilor și circumstanțelor în care s-a întâmplat primul atac sau refuzul de a ieși din casă în cazul fobiei sociale.

Unii oameni se tem sau se simt stânjeniți să spună cuiva despre suferința lor, inclusiv medicilor sau celor dragi, de teama de a nu fi percepuți ca fiind slabi sau ipohondrii. Ei suferă în tăcere, distanțându-se de prieteni, de familie și de alții care le-ar putea fi de ajutor. Unele persoane care suferă de atacuri de panică nici nu știu că au o tulburare reală și care poate fi totuși tratabilă. Sperăm că, prin creșterea nivelului de educație și conștientizare cu privire la această afecțiune, oamenii se vor simți mai confortabil să discute simptomele lor cu un profesionist din domeniul sănătății și să caute un tratament pe măsură.

În mod ironic, învățarea mecanismului unui atac de panică cu tot ceea ce se întâmplă în organism a fost ceea ce, în cele din urmă, m-a ajutat să scap de ele. Am înțeles, în sfârșit, că mintea îmi spunea să mă panichez chiar și atunci când nu exista niciun fel de amenințare și că, în loc să mă apuc să-mi caut surse și explicații ale panicii, trebuia să învăț să trăiesc cu acel disconfort până când trecea. După aceea, se simțea ca și cum mă strecuram în platourile de filmare pentru a vedea că monstrul era doar un actor oarecare pus să interpreteze un rol. Sau că senzația de iminență a morții era doar mintea mea care interpreta greșit lipsa somnului, reacția corpului la stres sau la prea multă cafeină. Trei săptămâni mai târziu, am aflat dintr-un articol trimis de un prieten pe Facebook că ceea ce făceam eu în încercarea de a scăpa de atacurile de panică, se folosea de mult timp în astfel de situații și se numea mindfulness.

Mindfulness este o tehnică de relaxare prin care vă aduceți propria existență, propria conștiință înapoi în prezent. Cel ce se angajează în această practică permite gândurilor și senzațiilor să apară, fără a încerca să le oprească sau să le judece. De exemplu, pot apărea gânduri neplăcute legate de teamă, vină și îngrijorare. Mindfulness înseamnă curajul de a recunoaște aceste gânduri și de a le permite să existe.

Conceptul de mindfulness își are rădăcinile în filosofia budistă care spune că, noi oamenii, suntem programați încă de la naștere să căutăm plăcerea și să evităm suferința. Astfel, avem tendința de a ne îndepărta sau ignora gândurile și sentimentele mai puțin plăcute. Mulți cred că ingnorarea gândurilor negative va duce pur și simplu la dispariția acestora însă în majoritatea cazurilor ele nu fac altceva decât să revină de fiecare dată înapoi sub forma unor refulări. Aceste refulări se pot manifesta sub forma de simptome somatice și psihologice, ca de exemplu: dureri de spate sau de cap inexplicabile, palpitații, agitație, iritabilitate, transpirații, lipsa motivației sau incapabilitatea de a ne concentra asupra sarcinilor de zi cu zi. Mindfulness vă poate permite să vă lăsați gândirea negativă să curgă liber, observându-vă reacțiile cât mai detașat, într-un mod cât mai obiectiv, fără să interveniți pentru blocarea sau confruntarea acestora. Lăsându-vă gândurile inconfortabile să treacă fără a reacționa, făcându-vă curaj să mergeți ori de câte ori este nevoie pe platourile de filmare pentru a vedea cine sunt actorii din spatele filmului de groază, puteți dezvolta un nou răspuns în fața anxietății și fricii.

Însă, pentru a recunoaște cât mai bine ce se întamplă pe „platourile de filmare”, avem nevoie și de o explicație neurobiologică pe masură. Așadar, ce spun oamenii de știință și ultimele cercetări despre asta? Unde și ce anume din creier se activează pe parcursul unui atac de panică? Ce rol joacă diferitele zone cerebrale în tot acest travaliu? Ce importanță au societatea, prietenii, familia, medicamentele, psihoterapia și tehnicile de mindfulness în vindecarea acestei tulburări? Călătoria nu se termină aici. Vom încerca în articolele următoare să aflăm cât mai multe răspunsuri la toate aceste întrebări, precum și să găsim cele mai eficiente metode de a gestiona cu succes astfel de crize.

Explicațiile neurobiologice ale atacului de panică. Ce se află în spatele a ceea ce simțim

De ce a devenit Mindfulness un concept atât de greșit înțeles?

Respiratul în pungă pe timpul unui atac de panică. Mit sau adevăr?


Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *