Potrivit unor noi descoperiri publicate în revista Nature, celulele rănite ale creierului adult au nevoie să regreseze la o stare embrionară, pentru a se putea repara.
Oamenii de știință au raportat că, prin regresia la această stare imatură, celulele devin capabile să crească conexiuni neuronale noi care, în condițiile potrivite, pot ajuta la restabilirea funcțiilor pierdute.
În ultimii ani, cercetătorii au avansat semnificativ posibilitatea de a utiliza celulele stem neurale grefate pentru a stimula reparațiile leziunilor creierului și ale măduvei spinării cu scopul de a le restabili funcția pierdută.
Cu scopul de a oferi un mediu care să favorizeze regenerarea celulară, autorii au investigat modul în care neuronii deteriorați răspund după o leziune a măduvei spinării.
Ideea de bază a constat în stimularea neuronilor pentru a-și extinde cât mai mult axonii către zonele afectate de leziune, încercându-se reconectarea nervilor tăiați.
Cu ajutorul unor experimente realizate pe șoareci, autorii au descoperit că, după vătămare, neuronii maturi din creierul adult revin la o stare embrionară.
Gunnar Poplawski, autorul principal al studiului a declarat că „datorită noilor instrumente puse la dispoziție de neuroștiință, genetica moleculară, virologie și de științele computaționale, am putut pentru prima dată să identificăm modul în care întregul set de gene dintr-o celulă a creierului adult se resetează pentru a se regenera. Acest lucru ne oferă o perspectivă fundamentală despre cum are loc regenerarea la nivel transcripțional”.
Având în vedere că neuronii adulți se repară revenind la o stare anterioară, imatură a dezvoltării lor celulare, se poate pune problema existenței unui proces similar și în cazul reparării traumelor psihice?
Câtă nevoie avem, în procesul de vindecare a ființei noastre, să revenim la o stare anterioară a vieții de adult?
Această cercetare poate fi un bun punct de plecare, care ne poate ajuta să regândim efectele regresiei asupra vindecării corpului și a minții.
Mai mult, ne ajută să înțelegem cum se produce vindecarea nu doar la nivel celular, ci și psihic, reconectând anumite părți din noi care fost vătămate ca urmare a unor traume.
Traumele copilăriei au un impact destul de mare asupra reacțiilor fizice, mentale și emoționale ale unei persoane, creând comportamente reactive, răspunsuri fizice care sunt disfuncționale și inadecvate în viața adultă.
Abordarea traumelor prin negarea sau uitarea experiențelor dureroase nu ajută la vindecare și nici la reducerea simptomelor reactive rezultate.
Regresând în siguranță la acele experiențe traumatice reactive, emoțiile reprimate și energia investită pentru a ține departe de conștiință durerea trăită în trecut sunt eliberate treptat și în cele din urmă vindecate.
Regresia din terapie facilitează vindecarea traumei.
Un terapeut priceput trebuie să știe să localizeze trauma și să ajute la eliberarea acestei energii din corp, să vindece răspunsurile emoționale și să restabilească conexiunile sănătoase ale gândirii celui aflat în suferință.
Regresând, putem forma noi circuite emoționale și neuronale cu experiențele dureroase reprimate, deblocând calea adevărată către noi înșine, nedisociați, pentru a deveni cine suntem cu adevărat, pentru a fi Sinele nostru autentic.
Sursa cercetării:
2 thoughts on “Creierul adult se repară prin regresia celulelor la o stare embrionară”