Criza existențială. De ce suferă intelectualii de o lipsă din ce în ce mai acută de sens

În ultima vreme, tot întrebându-mă cam care este legătura dintre inteligență și semnificația propriei existențe, am observat că persoanele cu inteligență ridicată au tendința să adopte o atitudine critică față de lume și, de obicei, evită să se bazeze pe iluzii pozitive. În timp ce aceste abilități au o importanță majoră în școală, sunt ele încă apreciate în lumea de astăzi? Lipsa de sens a devenit din ce în ce mai prezentă printre simptomele cu care se prezintă o persoană la psiholog. Am vorbit cu o mulțime de oameni inteligenți care simt o profundă lipsă de sens în acest climat actual, precum și o lipsă, evidentă dacă mă întrebați pe mine, de gândire simbolică și integrativă în discursul public.

Dar să vedem și ce spune știința despre asta?

 

Din păcate, nu există prea multă muncă sistematică pe această temă, deoarece cea mai mare parte a cercetărilor cu privire la inzestrarea intelectuală se desfășoară asupra copiilor. Atunci când inteligența este studiată în rândul adulților, accentul tinde să fie pus pe markerii realizărilor profesionale, cum ar fi succesul ocupațional sau realizările recunoscute public. Deci, cel mai bun lucru pe care îl pot face în acest articol este încercarea de a schița câteva idei generale bazate pe cele câteva dovezi care există în această privință.

În acest articol, vom vorbi despre un studiu recent, în care a fost raportată o corelație pozitivă între IQ și bunăstarea populației generale. Și, ca în majoritatea cazurilor de genul acesta, diavolul se află în detalii. Autorii studiului au oferit în mod grațios date suplimentare care arată că, dacă împărțiți bunăstarea în diferiți factori, relația dintre IQ și „satisfacția circumstanțelor și relațiilor cu ceilalți” a fost de peste trei ori mai mare decât corelația dintre IQ și „un sens al vieții și al împlinirii.”

Această constatare scoate în evidență diferența critică dintre fericire și sensul existenței. În timp ce fericirea și satisfacția vieții au mai mult de-a face cu a obține ceea ce dorești și a te simți bine, sensul este mai mult legat de dezvoltarea unei identități personale, de exprimarea sinelui și de integrarea conștientă, matură a experiențelor trecute, prezente și viitoare.

Cu cât te afunzi mai mult în literatura de specialitate, cu atât mai mult îți dai seama că domeniul se concentrează de fapt pe calitățile intelectuale deosebite  și pe „fericire” ca rezultate importante în rândul indivizilor dotați intelectual, ignorând aproape complet ideea de sens. Chiar și așa, numărul de studii care încearcă să abordeze  adulții supradotați intelectual este extrem de mic. După cum notează Andrzej Sekowski și Malgorzata Siekansa, doctori în psihologie și membrii ai Catedrei Științifice a Institutului de Psihologie din cadrul Academiei de Stiințe din Polonia, printre numeroasele publicații despre cei supradotați care au apărut în ultimii 100 de ani, doar 13-14,2% s-au concentrat pe adulți”.

Totuși, s-a reușit un studiu important în care, Edith Pollet și Tatjana Schnell, psihologi și cercetători asociați ai Academiei din Innsbruck , au recrutat trei grupuri de participanți din Austria și Germania. Primul grup a constat in 198 membrii înzestrați intelectual din Mensa. Mensa este o organizație internațională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligență folosite de organizație. A fost fondată în 1946 de Roland Berrill, un avocat australian, și Dr. Lancelot Ware, un om de știință britanic. Scopul a fost de creare a unei organizații apolitice a oamenilor inteligenți, fără să se facă diferențieri sociale, rasiale, religioase sau de altă natură. Al doilea grup a fost un grup mai mixt, compus din 141 de oameni, câștigători ai premiului academic austriac, și care au primit distincții academice la liceu, colegiu și doctorat. În cele din urmă, pentru grupul de control, a fost recrutat un eșantion aleatoriu de 136 de rezidenți austrieci, neetichetați ca „înzestrați din punct de vedere intelectual” și fără rezultate academice deosebite. În toate cele trei grupuri, cercetătorii  au evaluat semnificația propriei existențe (a sensului vieții) precum și alte aspecte ale vieții acestora.

Cea mai șocantă constatare a fost scăderea semnificativă a nivelului de sens  și al bunăstării personale în rândul celor din Mensa, comparativ atât cu grupul celor cu distincții academice, cât și cu grupul de control. De asemenea, în comparație cu grupul celor cu distincții academice, cei din Mensa au raportat mai multe experiențe demotivatoare în școală și au perceput munca mult mai puțin semnificativă și plină de bucurie.

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că grupul celor supradotați intelectual din Mensa a avut o abordare diferită a sensului, în comparație cu grupul celor cu distincții academice. Pentru cei din Mensa, generativitatea (abilitatea de a-și sacrifica interesele personale pentru dezvoltarea generațiilor următoare) a fost cel mai puternic predictor al sensului în viață. În schimb, pentru cei din grupul  academic, cel mai important predictor al sensului în viață a fost însemnătatea muncii. În mod  interesant, autocompasiunea a apărut ca un contribuitor semnificativ al sensului și al bunăstării subiective pentru ambele grupuri. Ambele grupuri, academicii si Mensa, au înregistrat scoruri mult mai mari ale autocompasiunii în comparație cu omologii lor din grupul de control.

Totuși, din dorința de a nu va plictisi cu detalii colțuroase, o sa încerc sa desenez în cele ce urmează un sens general al rezumatului cercetării.

 

Aceste descoperiri au o serie de implicații care cred că vor adăuga o nuanță importantă înțelegerii noastre cu privire de legătura dintre sens și înzestrarea intelectuală. În primul rând, ele subliniază distincția dintre două conceptualizări diferite ale tipului de înzestrare intelectuală: înzestrarea nativă (Mensa) și cea dobandită ca urmare a investiției in acest sens (grupul academic). Într-adevăr, cea mai completǎ definiție a supradotǎrii, prezentatǎ în Raportul Maryland și propusă de Comisia pentru Educație a Ministerului Educației din Statele Unite (la Congresul pe tema educației din 1971), ne prezintă indivizii supradotați și talentați ca fiind acei indivizi capabili de performanțe ridicate, care demonstreazǎ achiziții și/sau abilitǎți potențiale precum: capacitate intelectuală generală, aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă.

 

Pe scurt, aptitudinea este foarte corelată cu competența. Dar aceste corelații sunt departe de a fi perfecte și, din anumite scopuri practice, e bine să facem distincția dintre aptitudine și competență. Așadar, această distincție ne ajută să emitem ipoteza că mulți dintre oameni sunt capabili de niveluri mult mai mari de competență decât cele prezise pe baza scorurilor la testele de IQ.

 

Însă, mai relevant pentru respectivul studiu este că, această distincție recunoaște că aceste conceptualizări diferite ale înzestrării pot fi corelate cu moduri diferite de a fructifica și de a experimenta aceste talente. Așa cum Tatjana Schnell, autoarea studiului, a spus: „În timp ce unii indivizi (înzestrați intelectual) se simt apreciați la școală, reușesc să găsească un loc de muncă potrivit pentru ei și sunt fericiți și împliniți, alții nu primesc această apreciere la școală, nu își găsesc locul în societate sau la job și sunt mai puțin fericiți și împliniți „.

 

Faptul de a fi înzestrați cu niveluri ridicate de complexitate cognitivă nu garantează faptul că respectivii vor fi motivați să-și folosească aceste abilități cognitive. Dorința de a performa este mult  mai probabil să fie asociată cu un nivel ridicat de motivație. De asemenea, în timp ce performării” pot fi mai motivați de indicatorii externi ai succesului, rezultatele acestui studiu sugerează că cei cu niveluri extrem de ridicate de inteligență sunt pur si simplu mai motivați să creeze ceva durabil si de o însemnătate mai mare pentru lumea în care trăiesc.

 

Descoperirile legate de autocompasiune sunt, de asemenea, relevante aici, în sensul în care mulți copii cu inteligență ridicată pot fi copleșiți de prea multă presiune din partea societății de a performa pe măsura așteptărilor. Etichetarea drept o persoană înzestrată intelectual ar putea determina așteptări nerealiste de succes, ceea ce ar putea stimula, drept consecință, autodevalorizarea. Această presiune crește probabilitatea ca indivizii inteligenți să-și exercite  prea multă presiune pentru a-și îndeplini potențialul. Cultivarea autocompasiunii poate fi un factor de protecție împotriva exercitării acestor presiuni. Cercetătorii sugerează că, ajutând indivizii înzestrați să aprecieze și să-și accepte realizările într-o perspectivă echilibrată și realistă, ar putea spori compasiunea față de sine, crescând astfel fericirea și sensul vieții.

 

Cred că un astfel de subiect ar trebui abordat mai des spre beneficiul dezvoltării de noi cercetări și investigații asupra conștiinței noastre sociale. Martin Voracek, psiholog și expert în cercetare psihologică, autorul unui studiu anterior asupra relației dintre IQ și ratele suicidului, a găsit o corelație pozitivă între valoarea IQ-ului și rata de suicid la nivel național în 85 de țări. De asemenea, în urma reanalizării  faimosului studiu “Terman Genetic Study of Genius (binecunoscut  și ca studiul Terman asupra celor inzestrați intelectual) s-a determinat o rată de patru ori mai mare de suicid, pe toată durata vietii.

În Incheiere

 

Să fie clar, nu sugerez aici că inteligența, cu toate tipurile ei, este legată, în general, de neajunsurile vieții. Dimpotrivă, cred că există dovezi suficient de bune să credem că inteligența servește drept un factor de protecție împotriva vicisitudinilor inevitabile ale vieții. Cu toate acestea, cred că dovezile acestea  sugerează că putem da greș atunci când punem presiune ca tinerii noștri cei mai talentați să performeze întotdeauna în tot ceea ce fac, în timp ce ar trebui să îi ajutăm să-și găsească propria cale unică de auto-actualizare, de individuare și de contribuție pentru societate. Într-o lume destul de condiționată, cum e cea din ziua de astăzi, caracterizată de o lipsă generală a nuanței și a discuțiilor sincere și constructive, cred că un număr foarte mare de copii înzestrați intelectual cresc știind că sunt inteligenți, dar nu-și văd rostul.

-Surse

https://www.researchgate.net/publication/269352443_Predicting_meaning_in_work_Theory_data_implications  (Studiu inchis)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mensa_International

https://psycnet.apa.org/record/1959-07905-000

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *