Cum ne afectează consumul de zahăr creierul?

Orice produs care conține zahăr declanșează în corpul nostru o „luptă” a plăcerii.

Odată ingerat, papilele gustative, intestinele și creierul nostru iau imediat cunoștință despre acest fapt.  

Iar activarea sistemului de recompense ca urmare a consumului de zahăr nu diferă cu nimic de celelalte substanțe care creează dependență, cum ar fi alcoolul, nicotina sau drogurile mai puțin legale.

Așadar, ce se întâmplă însă în creier atunci când consumăm alimente care conțin zahăr și de ce ne este atât de greu să le rezistăm?

Zahărul este un termen general ce este folosit pentru a descrie o clasă de molecule numite carbohidrați care se regăsesc într-o mare varietate de alimente și băuturi. Ele sunt trecute și pe etichetele produselor dulci pe care le cumpărați.

Astfel, glucoza, fructoza, zaharoza, maltoza, lactoza (da, lactoza), dextroza și amidonul sunt cam toate formele de zahăr existente în comerț. La fel cum sunt și siropul de porumb cu fructoză mare, sucul de fructe, zahărul brut și mierea.

Problema cu zahărul este că el nu se găsește doar în bomboane și deserturi, ci se adaugă și sosului de roșii, iaurtului, fructelor uscate, pâinii, laptelui de soia, cocos sau migdale, apelor aromate sau barurilor de granola, însă lista nu se încheie aici.

Îl regăsim, practic, în majoritatea alimentelor pe care le consumăm zilnic.

Dar ce se întâmplă din momentul în care zahărul ne atinge limba?

Cu prima mușcătură, zaharurile pe care le conține un baton de cereale sau o felie delicioasă de tort vor activa receptorii de gust dulce, care sunt parte a papilelor gustative de pe limbă.

Acești receptori trimit un semnal până la trunchiul cerebral și, de acolo, semnalul de dispersează în mai multe zone ale creierului anterior (prozencefalul) și în cortexul cerebral.

Cortexul cerebral este format din secțiuni diferite care procesează gusturi la fel de diferite: amar, sărat, umami (gustul savorii) și, în cazul nostru, gustul dulce.

Odată procesat, acest semnal activează sistemul de recompense al creierului, o rețea de căi neuronale și conexiuni care se stabilesc între neuronii din mai multe regiuni diferite ale acestuia.

Ce este acea senzație plăcută de împlinire si de căldură care apare atunci când simți gustul pufos, cremos și obraznic al unui tort glazurat cu ciocolată și cremă de lapte?

Nu este nimic altceva decât sistemul tău de recompense care spune „Ooo, da! Ar trebui să fac asta din nou!

Și nu este activat doar de mâncare.

Sportul, socializarea, sexul și drogurile sunt doar câteva exemple de lucruri și experiențe care activează sistemul nostru de recompense.

Dar activarea excesivă a acestui sistem de recompense poate da naștere unor o serii de evenimente destul de nefericite, cum ar fi pierderea controlului alimentației sau pofte din ce în ce mai mari urmate de toleranța crescută la zahăr.

Dar, să revenim la felia de tort.

Odată mestecate și înghițite, vor călători apoi în stomac și, în cele din urmă în intestin.

Și ghiciți ce?

Există și aici receptori de zahăr.

Nu sunt chiar ca receptorii de gust, dar acești receptori de zahăr trimit semnalele care spun creierului nostru că suntem plini sau că organismul ar trebui să producă mai multă insulină pentru a face față zahărului suplimentar pe care îl ingerăm

Moneda de schimb a sistemului nostru de recompense este dopamina, un neurotransmițător destul de important care nu doar că ne ajută să vrem mai mult, ci stă la baza sistemului nostru motivațional din cele mai vechi timpuri.

Când este expus la un stimul satisfăcător, creierul răspunde prin eliberarea crescândă a dopaminei.

Deși există mulți receptori ai dopaminei în prozencefal, doar anumite zone ale creierului care conțin grupuri mai dense de receptori, sunt considerate a fi acele puncte fierbinți ale dopaminei din sistemul nostru de recompense.

Droguri precum alcoolul, cocaina sau heroina trimit dopamina în doze generoase și rapide, determinându-i pe unii consumatori să-și dorească acele senzații euforice în mod constant, instalându-se, în cele din urmă, dependența.

De asemenea, și zahărul determină eliberarea de dopamină, deși nu la fel de violent ca drogurile, inducând cantități destul de mici ale acestui neurotransmițător.

Unele alimente, deși conțin diferite zaharuri, când vine vorba de dopamină nu au absolut nicun efect. Broccoli, de exemplu, intră în această categorie, ceea ce explică probabil de ce le este atât de greu copiilor să-l dorească cu ardoare.

Vorbim aici doar despre alimentele considerate a fi sănătoase pentru organism.

Acum, să presupunem că ne este foame și vrem să avem parte de o masă echilibrată.

Pe măsură ce mâncăm, sistemul nostru de recompensare va răspunde în funcție de cât de gustoase și de bogate în zahăr și grăsimi vor fi unele alimente, crescând nivelurile de dopamină în acele zone specifice ale creierului.

Dar, dacă mâncați același fel de mâncare mai multe zile la rând, nivelurile de dopamină vor crește din ce în ce mai puțin, până când vor fi stabilizate, în cele din urmă, la un anumit punct.

Acest lucru se datorează faptului că, atunci când vine vorba de mâncare, creierul nostru a evoluat pentru a acorda o atenție specială gusturilor noi sau diferite.

De ce?

Avem aici cel puțin două motive.

În primul rând, pentru a detecta alimentele care s-au stricat.

În al doilea rând, cu cât mâncăm mai diversificat, cu atât avem mai multe șanse să obținem toți nutrienții de care avem nevoie.

Pentru a menține această varietate, trebuie să fim capabili să recunoaștem alimentele noi și, mai important, trebuie să ne dorim să consumăm alimente noi.

Acesta este unul dintre motivele principale pentru care nivelul de dopamină se oprește atunci când un aliment devine plictisitor.

Revenind la zahăr, ce se întâmplă dacă în loc de mâncare sănătoasă, echilibrată, alegem doar acele alimente bogate în zahăr?

În cazul în care nu prea obișnuim să consumăm zahăr sau o facem mai rar, efectul dopaminei este similar cu cel din cadrul meselor echilibrate, adică nu va crește exagerat și se va stabiliza la un nivel „plictisitor” determinându-ne să căutăm și alte tipuri de alimente noi.

Dar, dacă vom mânca zahăr mai mult și mai des, răspunsul la dopamină va fi total diferit, și ne vom simți din ce în ce mai bine pe măsură ce cantitatea va crește.

Cu alte cuvinte, consumul de zahăr va continua să se simtă satisfăcător.

Astfel, zahărul va începe să se poarte tot mai mult ca un drog.

Este unul dintre motivele pentru care oamenii aleg alimentele care conțin zahăr.

Gândiți-vă la toate tipurile diferite de zahăr pe care le-am enumerat mai sus.

Fiecare este unic, dar de fiecare dată când consumăm acest zahăr, în creier se declanșează un efect de domino care ne oferă negreșit un sentiment plin de satisfacție.

Chiar și în cazul în care ne simțim vinovați.

Mai mult, unele descoperiri au arătat că dopamina are obiceiul de a anticipa gustul și de a se elibera înainte ca bucata pufoasă de ecler să ne atingă papilele gustative.

Dar asta este cu totul altă poveste pe care o vom discuta probabil într-un articol ulterior.  

Totuși, prea mult și prea des este ingredientul perfect atunci când vine vorba de a face ca lucrurile să meargă în exces.

Așadar, consumul excesiv de zahăr poate avea efect de dependență asupra creierului.

Totuși, consumate cu moderație, un ecler cu fistic sau o felie de tort nu au omorât pe nimeni.

Sunt convins că vom găsi suficiente argumente pentru a nu lăsa săptămâna să treacă degeaba.

Cel puțin nu fără un ecler.

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *