Cum ne afectează consumul de zahăr creierul?





Orice produs care conține zahăr ne declanșează în corp o luptă a plăcerii. Odată ingerat, papilele gustative, intestinul și creierul nostru iau imediat la cunoștință despre acest fapt.  Această activare a sistemului de recompensă nu este cu nimic diferită de modul în care organismele simt și prelucrează celelalte substanțe care ne dau dependență, cum ar fi alcoolul, nicotina sau alte droguri mai puțin legale.

Specialiștii din domeniul nutriției și neuroștiinței ne avertizează însă că o porție consistentă de zahăr va duce inevitabil la explozia nivelurilor de dopamină din creier, făcându-ne să poftim mereu la mai mult.

În videoclipul de mai jos al canalului TED-Ed, Nicole Avena, doctor în neuroștiințe, psihologie și biologie moleculară, expert în nutriție și cercetător asociat în cadrul Universității Rockefeller din New York, ne explică de ce dulciurile și alimentele care conțin zahăr, trebuie să fie, din păcate, savurate cu moderație.

Prăjiturele calde cu mărgele de ciocolată,  bomboane crocante, brioșe colorate și catifelate, torturi apetisante sau conuri de napolitane inundate cu înghețată, batoane cu cremă de lapte și nucă de cocos sau, preferatele mele, eclere cu glazură de ciocolată și umplutură de fistic. Toate sunt menite să ne facă ziua mai frumoasă.

Nu mai vorbesc de baclava pentru că deja “îmi plouă-n gură…”

Ce se întâmplă însă în creier atunci când le consumăm sau poftim la ele și cum se face că aceste alimentele zaharoase sunt atât de greu de rezistat?

Zahărul este un termen general ce este folosit pentru a descrie o clasă de molecule numite carbohidrați și care se regăsesc într-o mare varietate de alimente și băuturi. Ele sunt trecute și pe etichetele produselor dulci pe care le cumpărați.

Astfel, glucoza, fructoza, zaharoza, maltoza, lactoza (da, lactoza), dextroza și amidonul sunt cam toate formele de zahăr existente în comerț. La fel cum sunt și siropul de porumb cu fructoză mare, sucul de fructe, zahărul brut și mierea.

Problema la zahăr mai este că el nu se găsește doar în bomboane și deserturi, ci se adaugă și sosului de roșii, iaurtului, fructelor uscate, pâinii, laptelui de soia, cocos sau migdale, apelor aromate sau barurilor de granola însă lista nu se încheie aici. Îl regăsim, practic, în majoritatea alimentelor pe care le consumăm zilnic.

De moment ce zahărul este aproape peste tot, este important să înțelegem cum afectează consumul acestuia, creierul. Ce se întâmplă din momentul în care zahărul ne atinge limba? Cât de mult ne face, chiar și un consum redus de zahăr, să ne dorim din ce în ce mai mult?

Pentru a ne da seama cum se întâmplă acest lucru, putem începe prin a mânca un tort întreg de ciocolată.

Glumesc, merge și cu o gură dintr-un musli bar…

Cu prima mușcătură, zaharurile pe care le conține acest baton de cereale vor activa receptorii de gust dulce, care sunt parte a papilelor gustative de pe limbă. Acești receptori trimit un semnal până la trunchiul cerebral și, de acolo, semnalul de dispersează în mai multe zone ale creierului anterior (prozencefalul), dintre care una o reprezintă cortexul cerebral. Da, tot celebrul cortex cerebral…

Cortexul cerebral este format din secțiuni diferite care procesează gusturi la fel de diferite: amar, sărat, umami (gustul savorii) și, în cazul nostru, gustul dulce. Odată procesat, acest semnal activează sistemul de recompense al creierului. Acest sistem nu este altceva decât o rețea de căi neuronale și conexiuni electrice și chimice care se stabilesc între neuronii din mai multe regiuni diferite ale creierului. Rețeaua în sine este destul de complicată, dar ne poate ajuta să răspundem la întrebarea subconștientă: Nu-i așa că ar trebui să fac asta din nou?

Ce este acea senzație plăcută de împlinire si de căldură care apare atunci când simți gustul pufos, cremos și obraznic al unui tort glazurat cu ciocolată și cremă de lapte? Nu este nimic altceva decât sistemul tău de recompense care spune „Ooo, da!”

Și nu este activat doar de mâncare. Sportul, socializarea, sexul și drogurile sunt doar câteva exemple de lucruri și experiențe care activează sistemul nostru de recompense. Dar activarea excesivă a acestui sistem de recompense poate da naștere unor o serii de evenimente destul de nefericite, cum ar fi pierderea controlului alimentației sau pofte din ce în ce mai mari urmate de toleranța crescută la zahăr.

Dar, să revenim la mușcăturile noastre din batonul cereale. Odată mestecate și înghițite, vor călători apoi în stomac și în cele din urmă în intestin. Și ghici ce? Există și aici receptori de zahăr. Nu sunt chiar ca receptorii de gust, dar acești receptori de zahăr trimit semnalele care spun creierului nostru că suntem plini sau că organismul ar trebui să producă mai multă insulină pentru a face față zahărului suplimentar pe care îl mâncăm.

Moneda de schimb a sistemului nostru de recompense este dopamina, un neurotransmițător destul de important care nu doar că ne ajută să vrem mai multă plăcere, ci stă și la baza sistemului nostru motivațional încă din paleolitic. Pentru mai multe informații despre acest formidabil hormon al plăcerii și despre rolul jucat de acesta în evoluția noastră ca specie si ca ființe complexe ghidate de conștiință, puteți vizita link-ul de mai jos:

http://www.neurofm.ro/2019/06/25/dopamina-de-ce-acest-formidabil-hormon-al-placerii-este-atat-de-esential-supravietuirii-speciei-noastre/

Când este expus la un stimul satisfăcător, creierul răspunde prin eliberarea crescândă a dopaminei și astfel structurile asociate cu sistemul de recompensă se găsesc de-a lungul căilor principale ale acestui neurotransmițător din creier.

Există mulți receptori ai dopaminei în prozencefal, distribuiți nu foarte uniform. Doar anumite zone ale creierului care conțin grupuri mai dense de receptori, sunt considerate a fi acele puncte fierbinți ale dopaminei ce fac parte din sistemul nostru de recompense.





Droguri precum alcoolul, cocaina sau heroina trimit dopamina în doze generoase și rapide, determinându-i pe unii consumatori să-și dorească acele senzații euforice în mod constant, instalându-se, în cele din urmă, dependența.

De asemenea, și zahărul determină eliberarea de dopamină, deși nu la fel de violent ca drogurile, inducând cantități destul de mici ale acestui neurotransmițător. Unele alimente, deși conțin diferite zaharuri, când vine vorba de dopamină nu au absolut nicun efect. Broccoli, de exemplu, intră în această categorie, ceea ce explică probabil de ce le este atât de greu copiilor să-și mănânce legumele.

Vorbim aici doar despre alimentele considerate a fi sănătoase.

Să zicem că ne este foame și vrem să avem parte de o masă echilibrată. Pe măsură ce mâncăm, sistemul nostru de recompensare va răspunde în funcție de cât de gustoase și de bogate în zahăr și grăsimi vor fi unele alimente, crescând nivelurile de dopamină în acele zone specifice ale creierului.

Dar, dacă mâncați același fel de mâncare mai multe zile la rând, nivelurile de dopamină vor crește din ce în ce mai puțin, până când vor fi stabilizate, în cele din urmă, la un anumit punct. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când vine vorba de mâncare, creierul nostru a evoluat pentru a acorda o atenție specială gusturilor noi sau diferite.

De ce?

Avem aici cel puțin două motive.

În primul rând, pentru a detecta alimentele care s-au stricat. Bine, asta în cazul în care încă mai miros ok și avem nevoie de o a doua părere senzorială.

În al doilea rând, cu cât mâncăm mai diversificat, cu atât avem mai multe șanse să obținem toți nutrienții de care avem nevoie. Pentru a menține această varietate, trebuie să fim capabili să recunoaștem alimentele noi și, mai important, trebuie să ne dorim să consumăm alimente noi. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care nivelul de dopamină se oprește atunci când un aliment devine plictisitor.

Revenind la ideile noastre despre zahăr, ce se întâmplă dacă în loc de mâncare sănătoasă, echilibrată, alegem doar alimente bogate în zahăr? În cazul în care nu prea obișnuim să consumăm zahăr sau o facem mai rar, efectul dopaminei este similar cu cel din cadrul meselor echilibrate, adică nu va crește exagerat și se va stabiliza la un nivel „plictisitor” care ne va îngădui să căutăm și alte tipuri de alimente noi.

Dar, dacă vom mânca zahăr mai mult și mai des, răspunsul la dopamină va fi total diferit, și ne vom simți din ce în ce mai bine pe măsură ce va crește cantitatea, nu tipul de alimente ingerat.

Cu alte cuvinte, consumul de zahăr va continua să se simtă satisfăcător. În acest fel, zahărul se începe și el să se poarte puțin câte puțin ca un drog. Este unul dintre motivele pentru care oamenii aleg mai mult alimentele care conțin zahăr.

Gândiți-vă la toate tipurile diferite de zahăr pe care le-am enumerat mai sus. Fiecare este unic, dar de fiecare dată când consumăm acest zahăr, în creier se declanșează un efect de domino care ne oferă negreșit un sentiment plin de satisfacție. Chiar și în cazul în care ne simțim vinovați.

Mai mult, unele descoperiri în ale hedonismului au arătat că dopamina are obiceiul de a anticipa gustul și de a se elibera înainte ca bucata pufoasă de ecler să ne atingă papilele gustative. Dar asta este cu totul altă poveste pe care o vom discuta probabil într-un articol ulterior.  

Totuși, prea mult și prea des este ingredientul perfect atunci când vine vorba de a face ca lucrurile să meargă în exces. Așadar, da, consumul excesiv de zahăr poate avea efecte de dependență asupra creierului, dar consumate din când în când, un ecler cu fistic sau o felie de tort nu au omorât pe nimeni.

Sunt convins că vom găsi suficiente argumente pentru a nu lăsa săptămâna să treacă degeaba.

Cel puțin nu fără un ecler.

Mie deja îmi stă gândul numai la fistic…

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *