Marți, 11 septembrie 2001.
Clasa a X-a, ora de matematică.
Cu aproximativ 20 de minute înainte de pauză, îmi aud numele de la catedră.
– Urmează domnul Enache!
Mă ridic ca dintr-un vis frumos, spulberat de realitatea zilei, și mă îndrept robotizat spre tablă.
Pun mâna pe buretele murdar de cretă, înmuiat în apa de la baie. Senzația rece mă face să-mi dau seama că este cât se poate de real.
Știu că nu mai e cale de întoarcere și mă aștept la ce-i mai rău.
Șterg tabla cu un gest automat și mă apuc să scriu după dictare.
„Să se determine numărul natural n, n≥1 știind că + = 10!”
Nu apuc să scriu mare lucru. Să fiu sincer, nici nu prea știam de unde să-ncep.
Ora ne este întreruptă brusc de directorul adjunct care dă buzna peste noi, lăsând cuvinte în urma cărora o parte din lume, așa cum o știam, a încetat să mai existe.
„America a fost atacată de teroriști!”
Sunt sigur că majoritatea dintre noi ne putem aminti unde ne aflam sau ce făceam atunci când au avut loc evenimentele de la 11 septembrie.
S-au împlinit 19 ani de la pierderea devastatoare de vieți omenești ca urmare a atacurilor teroriste din New York City, Washington DC și Pennsylvania.
Între timp, omenirea a trecut prin numeroase incidente similare.
În ciuda faptului că eram tineri, departe de evenimentele respective și nu am putut conștientiza impactul, au urmat zile sumbre, în urma cărora am încercat, într-un fel sau altul, să procesăm acest eveniment catastrofal.
Impactul psihologic al atentatelor de la 11 septembrie a fost, inițial, unul colosal, în urma căruia o mulțime de persoane au ajuns să se confrunte cu sentimente de nesiguranță, furie, suferință, confuzie, uneori chiar și disperare.
Un oraș important, care a fost și este încă unit prin suferință și durere colectivă este Bucureștiul.
Evenimentul de la Colectiv a lăsat urme adânci, atât în rândul celor surprinși de incendiu cât și în inimile familiilor acestora, ale medicilor și asistenților din spitale precum și ale pompierilor și celor care au ajuns printre primii la fața locului.
Dar Colectiv a lăsat urme nu doar asupra celor implicați în mod direct, ci și asupra întregii țări și națiuni. Mai avem încă multe lupte psihologice de îndurat pentru a ne împăca cu evenimentele de atunci.
Atât în cazul atentatelor de la 11 septembrie cât și la Colectiv, a luat naștere o traumă colectivă, al cărui scop a fost acela de a arăta oamenilor modul în care fiecare dintre noi putem fi afectați indiferent dacă am fost implicați sau nu în mod direct.
Gândiți-vă doar la cât de des pornim știrile și cum asistăm la imagini tulburătoare de război, teroare, sărăcie, crime, dezastre naturale sau alte evenimente sociale negative.
În fiecare zi.
Probabil că toate aceste lucruri ne vor schimba.
Poate că va veni un moment în care vom reuși să ne obișnuim cu astfel evenimente îngrozitoare.
Sau poate că acceptarea psihologică a acestor incidente ne va afecta la o scară mult mai mare, devenind tot mai dificil pentru noi să ne găsim locul în această lume.
Să nu uităm de impactul pe care îl au astfel de evenimente asupra persoanelor care se luptă să ne mențină viața în ordine, în fiecare zi.
Studiile ne arată că, la nivel mondial, peste 1000 ofițeri de poliție și pompieri caută zilnic ajutor în lupta lor cu stresul post-traumatic în încercarea de a face față evenimentelor îngrozitoare prin care trec.
Cel puțin șapte dintre aceștia ajung să-și ia viața.
Cum reacționăm noi, ca națiune?
Cât suntem de conștienți de impactul individual al unor astfel de traume colective?
Vom răspunde la fel cum au făcut-o și cetățenii americani în 11 septembrie?
Vom continua să trăim cu toată această încărcătură emoțională inconștientă, care ne scrie viața din fundal?
Sau vom alege să schimbăm ceva, de la individual către colectiv, de la noi înspre societate și către restul lumii, simțind trauma, dar și curcubeul emoțiilor din interior?
Pentru că trauma colectivă naște furie, tristețe, durere și frustrare.
Dar, în același timp, aduce sprijin, dragoste, conectare și disponibilitatea de a oferi ajutor celor mai îndurerați dintre noi.
Durerea ne schimbă, dar nu neapărat în rău.
Important este să învățăm ceva din asta.
Așa că, luați orice durere din viața dumneavoastră și faceți-o să merite.
Transformați-o în înțelepciune!
