Cum regăsim creativitatea în epoca incertitudinii?

Trăim vremuri care se află într-o continuă schimbare.

O lume în mișcare care devine cu atât mai solicitantă cu cât avem mai mult impresia că noi stăm în loc.

Schimbări economice globale, conflicte, viruși noi, obezitate, foamete, descoperiri tot mai dese și mai uimitoare cu privire la univers, fizică, medicină, biologie sau inteligență artificială. Uneori aleagă prea repede sau parcă o ia razna.

O lume uneori încrezătoare, alteori intimidantă, pe care abia o mai putem stăpâni.

Și care are așteptări tot mai mari de la noi.

Așteptări pe care le putem resimți ca fiind sufocante, copleșitoare, agasante, generând incertitudine, agitație sau chiar frică.

Însă cu toții am ales să ieșim din frică, alegând lupta.

Măcar o dată-n viață.

Și dacă nu am făcut-o, lipsa soluțiilor, așteptarea și vidul în care ne-am prăbușit au devenit mult mai înfricoșătoare decât frica în sine.

Luptăm atunci când ne simțim nesiguri, atunci când ne simțim răniți sau singuri, stânjeniți sau incomozi cu noi înșine, atunci când ne simțim ciudați, nepotriviți, inconfortabili sau deziluzionați.

Deși poate părea o luptă de creștere, cu viața și cu posibilitățile pe care ea ni le oferă, în realitate bătălia se dă cu noi înșine.

Încercând să eliminăm ceea ce suntem pentru a fi ceea ce am fost învățați să fim.

Se întâmplă în mediile care nasc așteptări de la noi. În locurile în care care ne simțim vulnerabili sau incompetenți, fiindu-ne teamă că am putea greși oricând.

Încordați și sub amenințarea constantă a eșecului, dominați de presiunea constantă de a reuși.

De unde toate aceste emoții?

Cine stabilește ce reprezintă eșecul și ce nu?

Ce înseamnă, de fapt, eșecul pentru noi?

De unde ne luăm curajul pentru a depăși frica și pentru a trece la acțiune?

Poate că uneori trebuie să ne uităm puțin mai departe de noi înșine.

Însă de data asta răspunsul se află aici, în interiorul ființei noastre.

În interiorul a ceea ce am fost meniți să fim și să devenim.

Chiar dacă societatea exercită tot felul de presiuni asupra noastră, doar noi putem stabili așteptări de la propria viață, permițând experienței și emoțiilor să fie.

La o scară mai mare, fricile noastre decurg din prăpastia căscată între idealurile sau visele noastre și realitatea, situația în care ne aflăm.

Între ceea ce ne dorim și ceea ce avem de fapt în fața noastră.

În inimile unor oameni, acele vise s-au împlinit deja. Acești oameni ale căror vise sunt deja realizate, sunt aceia care se aruncă cu îndrăzneală în viață, fără ezitare.

Alegând să riște sau, mai degrabă, alegând să își asume rezultatele propriilor acțiuni.

Să se deschidă în fața experienței, în fața propriei existențe asumându-și viața cu tot ceea ce înseamnă ea.

O viață plină de viață, de sens și de nonsens, de frică și curaj, neputință și putere, încredere și deziluzionare și tot așa.

Pentru că în centrul vieții suntem noi, cu pensulele și culorile pregătite încă de când luăm act de propria existență, gata să umplem în culori schițele destinului și ale rostului nostru pe acest pământ.

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *