Ne plac revelațiile.
Și ne place să avem acele idei geniale, cu mult înaintea celorlalți.
Ne mândrim cu intimitatea gândurilor noastre și cu propriul mod de a vedea lucrurile.
Ne considerăm creativi și ne place să reflectăm la propriul geniu ca la ceva ce apare din acele explozii speciale de inspirație.
Acea abilitate unică, pe care nu o deține oricine, și care, la fel că toți marii gânditori ai lumii, se manifestă în liniște și intimitate, atunci când realitatea nu este perturbată de cei din jur.
Însă, ca în majoritatea cazurilor, știința ne contrazice.
Creativitatea și inspirația nu vin din izolare iar neurologia modernă ne confirmă cât se poate de clar acest lucru.

Nu ne naștem izolați, nu ne putem dezvolta izolați și nici nu putem prospera în absența oamenilor.
Iar creierul nostru este un prim exemplu.
Pe măsură ce creștem, ne întâlnim și interacționăm cu oameni noi și astfel vom dobândi noi înțelegeri și perspective asupra vieții.
În tot acest timp, neuronii din creierul nostru vor crea peste 100 de trilioane de conexiuni neuronale noi, care vor rezulta în acea ființă umană completă, capabilă să iubească, să se gândească la propria minte și să genereze noi idei care să ducă tainele existenței mai departe.
Creierul este, de fapt, rețeaua socială alfa.
Iar funcționarea sa depinde foarte mult de comunitatea în care crește.

Creierul nostru este construit special pentru interacțiune socială, pentru a ne simți în siguranță alături de oameni și pentru a colabora cu cei de lângă noi.
Acest lucru devine posibil odată cu maturizarea proceselor cerebrale de la nivelul sulcusului temporal superior.
Iar sulcusul temporal superior (STS) este o regiune a creierului uman, situată chiar deasupra urechilor, pe suprafața creierului, și care este implicată în percepția limbajului și în cunoașterea socială.

Această regiune este de obicei activă în timpul sarcinilor care necesită empatie sau atunci când încercăm să înțelegem perspectiva celor cu care intrăm în contact (teoria minții).
Sulcusul temporal superior mai este, de asemenea, implicat în recunoașterea indiciilor sociale, inclusiv recunoașterea fețelor și a intențiilor persoanelor care se află în fața noastră.
Activitatea din această regiune a fost, de asemenea, asociată cu sentimentele de altruism și cu niveluri mai ridicate de comportamente prosociale, inclusiv corectitudinea și generozitatea. Acest lucru sugerează că, pentru a fi percepuți ca fiind persoane de încredere de cei de lângă noi, avem nevoie să manifestăm față de aceștia empatie și sentimente de altruism.
Sulcusul temporal superior (STS) a mai fost denumit și râul social al creierului.
Acest lucru de datorează faptului că STS colectează fluxuri de informații de la neuronii de pe „malurile învecinate ale sale” la fel cum un râu colectează apa de la afluenți.
Imaginați-vă STS ca fiind un râu mare, zonele învecinate ale creierului fiind niște râuri mai mici care se golesc în el, generând un flux continuu de sunete și imagini.
STS este implicat și în discriminarea auditivă de ordin social.
Studiile care utilizează tehnologia RMN funcțional arată că STS atinge un vârf în activitate la auzul vocilor umane, pe care le descifrează și diferențiază de zgomotele de fond.
Acesta este procesul cerebral care vă permite să distingeți vocile persoanelor de la telefon de cele ale celor care vorbesc în fața dvs.
De asemenea, vă permite să distingeți fețele de obiectele care nu sunt umane și să combinați cuvintele astfel încât să puteți realiza o propoziție coerentă. Astfel, veți fi în măsură să procesați corect cuvintele și paginile unui roman și să înțelegeți intriga personajelor.
Cum procesează STS informațiile de ordin social?
Celulele neuronale din STS răspund la modificările de expresii faciale și la mișcările biologice, iar STS are conexiuni cu amigdala și insula, structuri cerebrale implicate în emoții.
Astfel, pentru a ajuta la procesarea fețelor, STS se bazează pe două fluxuri neuronale distincte de informații vizuale, descoperite de cercetătorii din cadrul Universității de Stat din Ohio.
Un flux neuronal preia detalii precum mișcarea sprâncenelor, iar celălalt caută mișcarea buzelor.

Utilizând scanările RMN ale subiecților participanți la studiu, cercetătorii au reușit să dezvolte un algoritm care determină la ce anume se uită subiecții lor, bazându-se pe anumite mișcări cheie ale mușchilor de pe fețele acestora.
„Oamenii folosesc un număr foarte mare de expresii faciale pentru a transmite emoții și alte tipuri de comunicare nonverbală și limbaj”, spune Aleix Martinez, unul dintre autorii studiului de mai sus. „Cu toate acestea, când vedem o expresie facială, recunoaștem aproape instantaneu ceea ce semnifică pentru noi, aparent fără o conștientizare conștientă.”
Chipurile oamenilor pot fi foarte înșelătoare și complexe.
Cu toate că suntem destul de obișnuiți cu interpretarea automată a expresiilor faciale, de fiecare dată când ne uităm la o față, dacă nu acordăm suficientă atenție, este foarte probabil să ratăm anumite elemente cheie și informații pe care le poate exprima.
Așadar, o față nu reprezintă doar un indicator al stării de spirit al unei persoane, ci și ceea ce privește, ce gânduri are cu privire la ceea ce privește și cum să răspundem la persoana respectivă.
De exemplu, dacă un individ se teme de noi, vom observa acele expresii nonverbale de pericol iminent și, dacă vrem ca lucrurile să nu degenereze în conflict, ne vom retrage.
Această capacitate de interpretare automată a indicatorilor sociali procesată la nivelul STS este, de asemenea, și motivul pentru care tindem să râdem mai mult (și mai tare) atunci când ne aflăm într-un grup.
Și, nu de puține ori, ne trezim uitându-ne unii la alții pentru a ne da seama dacă nu cumva gluma pe care tocmai am făcut-o este o glumă proastă sau nesărată.
Zona superioară a STS este mai sensibilă la voci decât la alte tipuri de sunete.
Unele zone mai puțin pronunțate ale STS recunosc mimica corporală și se suprapun cu zonele care se ocupă de procesarea cuvintelor, oferindu-ne abilitatea specială de a interpreta și a ne adapta rapid la limbajul semnelor.
STS fiind foarte bogat în neuroni oglindă, iar tulburările din spectrul autist fiind cauzate, printre altele, de un sistem deficitar al neuronilor oglindă, se pare că aceste abilități unice de procesare și discriminare a vocilor și a limbajului semnelor sunt adesea mai deficitare la persoanele cu tulburări din spectrul autist.
În urma rezultatelor imagistice ale creierului copiilor cu autism, cercetătorii au ajuns la concluzia că anomaliile din STS sunt extrem de implicate în aceste tipuri de tulburări.

Aceste anomalii se caracterizează prin scăderea concentrației de substanță cenușie (formată din corpii celulari ai neuronilor, dendrite și celule gliale) și o activare anormală în timpul sarcinilor sociale.

Anomaliile funcționale ale STS, care apar devreme în dezvoltarea creierului, ar putea constitui un prim pas în identificarea disfuncțiilor neuronale care stau la baza autismului.
Știm că STS este extrem de implicat în procesarea percepției sociale, de la percepția mișcărilor biologice, cum ar fi mișcările corpului sau privirea ochilor, până la procesele cognitive sociale cele mai complexe.
Printre deficiențele care pot fi descrise în procesarea percepției sociale, percepția privirii ochiului este deosebit de relevantă în autism.
Iar, majoritatea rezultatelor din literatura științifică cu privire la tulburările din spectrul autist sugerează în mod categoric că acești copii au un sistem al neuronilor-oglindă disfuncțional, iar asta ar putea ajuta la explicarea mai multor trăsături ale sindromului.
Însă, cu certitudine că va fi nevoie să studiem mai îndeaproape și să analizăm cu foarte multă răbdare și atenție ce ne spun cercetările despre aceste probleme.
Rămâne de văzut dacă această disfuncție este cauzată de gene ce privesc dezvoltarea creierului sau de gene care predispun la anumite virusuri (care la rândul lor ar putea predispune la crize), sau sunt cauzate de un cu totul alt motiv.
Despre acest lucru, vom discuta într-un articol următor.