De ce ne este atât de greu să cerem ajutor? Demitizarea vizitei la psiholog

De-a lungul anilor, aflându-mă printre prieteni, colegi, cât și în diversele conjuncturi în care am avut ocazia să ciulesc urechile la discuțiile altor persoane care vorbeau despre a face sau nu o vizită la psiholog, am întâlnit o sumedenie de idei interesante cu privire la termenul de psihoterapie.
 
Dintre cele auzite, printre preferatele mele se află: psihologul „îți spală creierul”, „te prostește de tot”, “mă trimite direct la nebuni”, sau “îți ia banii și te face să crezi tot ce îți spune”.
 
Spălarea creierului mi s-a părut, totuși, cea mai cool abordare. Asta poate din cauza asocierii sale cu procedee medicale speculative sau cu ideile magice.
 
Tărâmul psihoterapiei sau al consilierii rămâne, însă, unul destul de misterios pentru majoritatea oamenilor, chiar și în zilele noastre. Cabinetul psihoterapeutului este văzut, oarecum, ca un loc iscoditor sau magic.
 
Ce se întâmplă, de fapt, în acea cameră? Ce fac ei acolo? Cât va mai rămâne din mine însumi după o vizită la psiholog? Dacă aleg să mă duc la un terapeut, asta înseamnă că sunt nebun, slab sau am eșuat în viață? Ce gândesc ceilalți despre mine dacă află, dacă voi fi văzut ieșind din biroul psihologului?
 
Având în vedere condiționarea noastră socio-culturală, în care vizita la psiholog este văzută drept un semn de slăbiciune sau de nebunie, asemenea preocupări par a fi destul de naturale.
 
Ne vine foarte greu să fim vulnerabili și am ajuns să încercăm să evităm pe cât posibil expunerea fizică și emoțională în fața unui specialist. Din nefericire, asta-i principala cauză pentru care majoritatea oamenilor decid să refuze sau opresc mult prea devreme terapia, în ciuda dificultăților emoționale și fizice prin care trec.
 
 
 
 
 
Motivele pentru care oamenii caută psihoterapie sunt printre cele mai diverse.
Unii aleg să înceapă o terapie de cuplu pentru a reduce tensiunile constante acumulate pe parcursul relației lor amoroase sau a căsniciei și se trezesc, după câteva ședințe, că nu cuplul reprezenta problema ci fiecare individ separat.
 
Unii au fost tachinați și batjocoriți în copilărie sau în scoală și acum se luptă să-și recâștige stima de sine.
 
Unii se confruntă cu dificultăți în a-și îmbunătăți abilitățile de relaționare sau în lupta cu factorii stresori ai vieții de zi cu zi.
 
Unii încearcă să mai piardă din greutate dar le este foarte greu să se abțină de la mâncare. Unii au fost abuzați fizic și emoțional de părinți.
 
Unii tocmai s-au mutat într-o zonă nouă și se simt izolați și singuri. Unii simt că le-ar fi mai ușor să nu existe.
 
Unii pot trece printr-o despărțire dificilă în care au investit foarte mult, material și emoțional, iar acum se simt copleșiți și abandonați. Unii au probleme în a se identifica și simt că s-au născut în corpul greșit.
 
Unii se simt panicați doar la gândul că urmează să iasă în oraș.
 
Însă sunt și oameni care caută și văd terapia ca pe un mijloc de creștere și dezvoltare personală continuă.
 
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care oamenii decid să meargă la terapie.
 
 
 
 
 
Nu ne place să ne simțim vulnerabili.
Deși metodele de tratament au început să fie din ce în ce mai eficiente și mai diversificate, mulți oameni refuză ajutorul din cauza stigmei asociate cu psihoterapia. Când aud cuvântul psihoterapie, majoritatea se simt inadecvați și se asociază, de multe ori fără să-și dea seama, cu noțiunea de a fi considerat o persoană slabă sau bolnavă psihic.
 
Un motiv pentru care refuzăm să mergem la terapie poate fi și faptul că putem fi blocați de teama inconștientă de a asocia anumite întâmplări, circumstanțe și oameni cu sentimente de rușine din trecut.
 
Ne putem teme, de fapt, de activarea rușinii și a tuturor amintirilor încărcate de emoții ale timpurilor în care a fost experimentată rușinea. Atunci când ne simțim rușinați, de regulă reacționăm încercând să ne ascundem sau să oferim o explicație situației care a declanșat rușinea în încercarea de a ne salva stima de sine. Totuși, confruntarea cu rușinea ne poate oferi oportunități enorme de creștere și învățare.
 
Deși terapia poate fi prost înțeleasă și stigmatizată în majoritatea locurilor și a cadrelor sociale în care vă desfășurați activitatea, cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru a neutraliza aceste idei este de a vă îmbunătăți flexibilitatea și adaptarea propriilor repere și sisteme de valori.
 
Acest lucru se poate realiza începând cu procesul de acceptare de sine care, de obicei, se dezvoltă mult mai ușor atunci când ești ajutat, înțeles și sprijinit de familie și de oamenii de încredere.
 
Ajutorul familiei și al prietenilor poate fi vital în situațiile dificile însă până și acolo pot exista o mulțime de motive pentru a vă simți vulnerabili și rușinați atunci când vine vorba să le împărtășiți gândurile dvs. cele mai sincere și mai adânci.
 
Dacă doriți să vă exprimați toate aceste gânduri într-un cadru sigur, relaxat și suportiv, acest lucru se poate realiza cu mai mare ușurință în cabinetul unui psihoterapeut. Relația terapeutică este, totuși, unică, deoarece permite clientului să vorbească despre o gamă largă de lucruri într-un mediu sigur, în care prejudecățile mediului social sunt mult diminuate. În mod ideal, terapia ar trebui să fie o experiență fără stigmă.
 
Deci, dacă treceți prin una sau mai multe dintre aceste provocări, nu sunteți singuri. Simptomele și problemele pot fi adesea cumulative, și se simt, în general, ca o „sufocare din partea factorilor de stres.
 
 
Trăim într-o societate în care ne este rușine să avem nevoie.
Rușinea este o stare emoțională negativă, caracterizată de sentimente dureroase de expunere, retragere, neajutorare, inadecvare sau incompetență. Când ne confruntăm cu rușine, există câteva răspunsuri tipice care sunt folosite pentru a ne apăra sau pentru a ne ajuta să facem față efectelor extrem de neplăcute ale emoției. Retragerea este, poate, cea mai obișnuită și mai rapidă reacție pe care o avem în fața unui moment rușinos.  Toți am simțit, la un moment dat, că “ne îngropăm în pământ de rușine, asta după ce am spus sau am făcut ceva jenant în fața altora.
 
Retragerea ne îndepărtează de situațiile care ne provoacă rușine, deoarece ne putem teme că alții ne vor percepe ca fiind defecți.
 
Evitarea, ca răspuns la rușine, este o încercare de a elimina sentimentele copleșitoare ale conștientizării, și ne ajută să negăm și să ne separăm de orice aspect de inferioritate sau de slăbiciune.
 
În acest fel, reducerea rușinii și a sentimentelor de inadecvare pot fi cei mai frecvenți factori motivatori ai comportamentelor de dependență. Dacă dependența are de a face cu alcoolul, drogurile, mâncatul în exces, sexualitatea, pornografia, sau faptul de a fi workaholic, evitarea rușinii se află în centrul acestor dependențe. Într-un efort de a face față rușinii, ne putem face rău singuri prin auto-vătămare sau alte comportamente nesăbuite, sau ne putem redirecționa atacurile spre alții, folosindu-ne de furie într-un efort de a îndepărta atenția de la noi înșine către alte persoane sau obiecte.
 
Rușinea joacă un rol esențial și în investirea atașamentului nostru față de ceilalți. Poate reprezenta o zonă de conflict situată între propria dorință de intimitate și mediile sociale. Dar mai poate fi și ceea ce-i motivează pe mulți să se reconecteze unii cu alții atunci când se simt excluși din societate dar întâlnesc persoane cu care împărtășesc aceleași probleme legate de temeri și de gânduri pe care, până la momentul respectiv, le considerau inadecvate și de nerezolvat.  
Oamenii se simt adesea rușinați când sunt puși în situația jenantă de a-și dezvălui secretele unui străin dezinteresat sau care îi poate judeca. Acest lucru este valabil în special atunci când rușinea este partea dominantă a personalității individului. Totuși, când rușinea poate fi exprimată într-o atmosferă de siguranță, cum ar fi cabinetul unui terapeut, lucrurile încep să nu mai fie atât de îngrozitoare. Alianța dintre terapeut și pacient se bazează pe sentimentul pacientului că se află într-un loc sigur, unde poate să își exploreze experiențele legate de rușine, fără a se simți judecat.
 
Consilierea și psihoterapia pot fi destul de utile în furnizarea suportului, a abilităților și a modalităților de abordare a acestor provocări ale vieții, într-o manieră mult mai eficientă și de succes.
 
În cele din urmă, consider că este o investiție neprețuită în sănătatea emoțională, fizică și mentală, un act de curaj, nu de slăbiciune, și un dar pentru cei ale căror vieți aleg să fie explorate constructiv și în siguranță.
 
Terapia vă poate ajuta să creșteți ca persoane, să vă simțiți bine în pielea dumneavoastră, să vă conectați mai bine cu cei din jur și să trăiți o viață mai sănătoasă și mai bogată.
 
În încheiere, îmi exprim dorința ca terapia să devină mai ușor de integrat, mai accesibilă și mai acceptată pe întreg teritoriul țării noastre.

Author: Gabi Enache

1 thought on “De ce ne este atât de greu să cerem ajutor? Demitizarea vizitei la psiholog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *