De ce ne este frică să devenim cei mai buni?

Ce ne ține cu adevărat în loc de la a ne atinge adevăratul potențial? De ce ne este mai degrabă frică să reușim, decât să eșuăm? De ce unora ne este mai frică de succes pe când alții se tem de eșec? 

 

Cum putem învăța să îmbrățișăm aceste două temeri, succesul și eșecul și, mai ales, de ce sunt atât de diferite și ce avem de învățat de la fiecare în parte?

 

Ce reprezintă pentru noi eșecul și de ce devine uneori atât de blocant, încât cu greu mai reușim să ne urnim și să ne reluăm în siguranță pașii?

Toată lumea eșuează. Pentru mulți, frica de eșec este atât de paralizantă, încât ne poate împiedica să încercăm ceva nou sau să ne asumăm riscuri, blocându-ne în drumul nostru spre atingerea obiectivelor.

Cucerind această teamă de eșec, nelăsând-o să ne stea în calea obiectivelor și profitând de pe urma acesteia, transformând asta într-o lecție ce trebuie învățată în drumul nostru spre succes, au devenit expresii atât de populare, încât cu greu mai găsești un film de Hollywood care să nu conțină măcar una dintre toate aceste învățături.

În mod ironic, de cele mai multe ori nu teama de eșec este problema. Teama de eșec poate fi de fapt cea mai mică piedică.

Frica de succes, de a ajunge atât de departe, acolo unde nici mintea noastră nu a putut vreodată să cuprindă, sau frica de a deveni ceea ce toată viața am aspirat să fim, idealul perfect al vieții fiecăruia dintre noi, toate aceste lucruri ne pot da uneori foarte multe bătăi de cap.

Cu scopul de a înțelege și de a răsfoi această nouă abordare a succesului, să încercăm să vedem ce ne spun noile descoperiri din aria psihologiei despre asta. 

 

 

 

Obținerea succesului poate activa senzații asemănătoare celor care au survenit ca urmare a unui eveniment traumatic.

 

Îmi place să spun că suntem ființe superioare, ghidate de o conștiință a cărei origine rămâne încă un mister.

Însă, în ciuda revoluțiilor spirituale și psihologice prin care trecem în prezent, excitațiile fiziologice ne coordonează majoritatea alegerilor vieții și ne pot da multe bătăi de cap. Modul în care reacționăm la situații și anticipăm rezultatele unei activități încă se bazează pe factori fiziologici și neuropsihologici.

Într-un studiu recent, întocmit de experți în psihologia traumei din cadrul Universității de Medicină din New York, cercetătorii au descoperit că entuziasmul succesului se poate simți inconfortabil, asemănător senzațiilor de excitație pe care unele persoane le-au experimentat atunci când au fost supuse unui eveniment traumatic sau mai multor evenimente de acest gen.

Acești oameni evită să se supună unor circumstanțe aducătoare de emoție, ceea ce îi determină să se retragă din aceste tipuri de activități. Nefiind capabili să suporte și să conțină această emoție, aleg să evite să fie expuși, în încercarea de a sta departe de activarea experiențelor traumatice din trecut.

Cercetătorii au descoperit că reacțiile fizice la stres și la emoție sunt foarte asemănătoare.

De exemplu, în tulburarea de stres post-traumatic, persoanele nu sunt mereu capabile să discrimineze emoțional situațiile în care se află, nu fără o îndrumare constantă din partea unui specialist.

Așadar, când experimentăm un eveniment traumatic – cum ar fi un accident de mașină sau o experiență de bullying din perioada adolescenței – corpul nostru asociază frica pe care o experimentăm cu aceleași sentimente fiziologice care se declanșează în cadrul emoției succesului. După ce am trecut prin suficiente traume, începem să evităm acele tipuri de situații care declanșează în noi amintirile fricii de atunci. Din acest motiv, cei care au suferit traume fizice și psihice pot avea tendința de a evita emoția și asta îi poate duce și la evitarea succesului.

Pentru a avea o relație sănătoasă cu succesul, primul pas este să înveți să diferențiezi între sentimentele emoției respective și așa-zisa „reacție la traumă”.

 

 

 

„Succesul nu e definitiv, eşecul nu e fatal, important este curajul de a continua.” – Winston Churchill

Succesul înseamnă schimbare, chiar dacă nu este vorba întotdeauna despre schimbarea pe care ne-o dorim. Mai înseamnă implicare și generează așteptări din partea noastră și din partea celor de lângă noi. El are “prostul obicei de a ne scoate din zona de confort.

Ideea de schimbare poate fi înspăimântătoare, uneori  mai mult chiar și decât vorbitul în public. Dar este un fel de problemă la care nu ne gândim prea des, deoarece această frică se manifestă atât de subtil încât de cele mai multe ori ajunge în câmpul conștiinței noastre sub forma unor reacții somatice.

Frica de succes, de a deveni vizibili, ascunsă de unii sub „darul modestiei”, poate fi foarte invizibilă. Deși nu suntem conștienți în mod direct de aceasta, cât de siguri putem fi de faptul că nu ne influențează negativ viața?

Cât timp va dura? E periculos? Ceea ce nu știm tinde să ne sperie, iar schimbarea aduce multe lucruri cu care nu am intrat încă în contact. Drept urmare, avem tendința de a acționa destul de irațional pentru a încerca să prevenim schimbarea, adesea fără să ne dăm seama, și să ne facem viețile inutile și problematice.

Pe întreg parcursul vieții noastre, această schimbare poate surveni în mai multe forme.

Ne căsătorim, absolvim școala, schimbăm de nenumărate ori job-ul, ne mutăm din localitate sau din țară, avem parte de situații dificile ca de exemplu atunci când ne pierdem părinții sau suntem implicați într-un accident. Uneori schimbarea apare chiar și atunci când descoperim noi hobby-uri și abilități de care nu știam că putem fi capabili. Însă, în încercarea de a gestiona toate aceste provocări ale vieții ajungem să sfârșim obosiți și să ne punem la umbra confortului unui univers deja cunoscut, uneori zăbovind acolo mai mult decât este cazul. Cu cât oboseala acumulată și recuperarea au fost mai grele, cu atât ne va fi mult mai greu să ieșim din această zonă de siguranță.

 

 

 

“A vedea în depărtare e ceva. Dar să ajungi acolo, e cu totul altceva.” – Constantin Brâncuși.

 

Drumul spre individuare nu este unul ușor. Constantin Brâncuși, prin munca asiduă pe care a depus-o pentru a ajunge unul drintre cei mai valoroși artiști ai lumii, a ținut în nenumărate rânduri să afirme că drumul spre succes nu este unul ușor și trebuie să se bazeze pe multă muncă și determinare. 

A ajunge acolo prea repede, prea devreme sau fără să fim pregătiți să oferim mai departe lumii așteptările cu care ne încarcă acest rol, este ca și când ne-am trezi că am primit cadou un avion fără șă știm însă cum și unde să zburăm cu acesta.

 

Deseori auzim despre sportivi, muzicieni sau interpreți care au fost catapultați de la o obscuritate relativă până pe cele mai mari podiumuri. Deși acest tip de succes poate că reprezenta la vemea aceea fix locul unde ei îsi doreau să ajungă, mulți au declarat că pur și simplu nu erau pregătiți să se întâmple atât de repede și la un nilvel atât de înalt.

Când se întâmplă atât de repede și de brusc, oamenii nu sunt pregătiți pentru presiunile financiare și sociale, pentru schimbările în intimitate și în stilul de viață pe care le implică această trecere de la o relativă anonimitate către cel mai înalt punct al icebergului.

De multe ori, pe măsură ce ne apropiem de aceste idealuri, ajungem să ne cuprindă panica și teama că atingerea acestora va genera așteptări imposibil de susținut din partea noastră, că ne vor putea distruge sau ne vor ridica atât de sus încât prăbușirea va fi nimicitoare.

 

 

 

“Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe…” – Constantin Brâncuși

 

Într-adevăr, viața a devenit din ce în ce mai imprevizibilă și mai greu de controlat. Avansul uluitor al tehnologiei și științei, situația economică și politică actuală precum și toate schimbările care se petrec la nivelul planetei nu fac decât ca viața să devină din ce în ce mai ambiguă și mai complicată. De aceea este important ca în astfel se situații, să ne oprim puțin din zbuciumul gândirii globale și să ne uităm cu mai mult curaj către interior.

Dacă încerci ceva și eșuezi, te vei întoarce la ceea ce știai. Dacă încerci ceva și reușești, te vei îndrepta către un teritoriu nou unde lucrurile vor începe să se schimbe. Este un alba-neagra foarte consumator de energie. Dar ce ne sperie cu adevărat în drumul spre cea mai bună versiune a noastră? De ce ne este cu adevărat frică? Ne temem de provocările schimbării sau alegem să evităm durerea îngrozitoare a eșecului?

În toate cazurile de mai sus, aș îndrăzni să afirm că reziliența este ingredientul secret al succesului. Odată ce ne vom da seama cum să rămânem în joc indiferent de rezultat, vom reuși să facem diferența în drumul nostru spre ceea ce dorim să devenim.

La prima vedere, să jucăm în siguranță pare varianta cea mai bună. Dar acest lucru nu reprezintă nimic mai mult decât un miraj care ne face să ne simțim bine în timp ce încercăm să rămânem confortabili în drumul către niște idealuri mult mai mici, consolatoare, fără să ajungem să realizăm niciodată lucrurile pe care voiam să le realizăm de fapt.

În încercarea de a ajunge acolo, eșecul nu este altceva decât “a part of the deal. Este în regulă să mai și eșuăm. Putem întotdeauna remedia lucrurile care nu au mers cum trebuie însă nu putem remedia niciodată ceva ce nu am încercat până acum. Nu putem învăța din acele lucruri de care nu am avut parte niciodată. Va deveni un fel de “ce ar fi dac-ar fi. Ne vom întreba întotdeauna despre ce ar fi putut fi, dacă ar fi putut fi. Acest tip de regret este specific la majoritatea oamenilor care au ales să joace în siguranță, sau care au eșuat o dată sau de două și apoi au renunțat.

Lucrurile nu vor fi mereu perfecte de la început. Începutul a fost întotdeauna cel mai greu. Partea în care a trebuit să ne găsim motivația și să ne urnim mereu și mereu după fiecare drum mai dificil sau să ne reorganizăm în fața schimbărilor și a eșecului, a fost întotdeauna cea mai grea. Dar, stând pe loc, nu vom avea mare lucru de învățat, nu vom crește cu adevărat și nu vom deveni niciodată mai puternici. Acțiunea este ceea ce ne definește și ne face să devenim, în final, persoanele care ne dorim să fim.

Conform unor studii recente, mai mult de jumătate dintre noi jucăm în siguranță. Cealaltă jumătate alege să-și urmeze visele, folosindu-se de atuurile și de capacitățile de care dispun, înaintând cu bune și cu rele în tot ceea ce înseamnă această călătorie.

În loc să supraviețuim în confort, trebuie să ieșim din rolul de spectatori ai propriei vieți, să ne ridicăm și să facem ca lucrurile să se întâmple.

Pentru mai multe informații despre studiul în care am vorbit despre legătura dintre succes și stresul post-traumatic, puteți accesa cercetarea originală în link-ul de mai jos.

https://tinyurl.com/y4cx44nm

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *