Ce ne reține să ne atingem adevăratul potențial?
De ce ne este teamă să eșuăm?
“Să ne învingem teama de eșec!”
“Să n-o lăsăm să ne stea în calea obiectivelor noastre!”
Toate acestea au devenit expresii atât de populare, încât cu greu mai găsești un discurs motivațional care să nu promoveze astfel de clișee.
În mod ironic, de cele mai multe ori nu teama de eșec este problema.
Teama de eșec poate fi, de fapt, cea mai mică piedică.
Nimeni nu vorbește însă de frica de succes.
Despre frica de a deveni cei mai buni.
Să ajungem atât de departe, acolo unde nici mintea noastră nu a putut vreodată să cuprindă.
Frica de a deveni ceea ce toată viața am aspirat să fim, idealul perfect al vieții fiecăruia dintre noi.
Ce ne blochează să ne atingem adevăratul potențial?
Obținerea succesului poate activa senzații asemănătoare celor care au survenit ca urmare a unui eveniment traumatic.
Îmi place să cred că suntem ființe superioare, ghidate de o conștiință a cărei origine rămâne încă un mister.
Însă, în ciuda revoluțiilor spirituale și psihologice prin care trecem în prezent, excitațiile fiziologice ne coordonează majoritatea alegerilor vieții și ne pot da multe bătăi de cap.
Modul în care reacționăm la situații și anticipăm rezultatele unei activități încă se bazează pe factori fiziologici și neuropsihologici.
Într-un studiu recent, întocmit de experți în psihologia traumei din cadrul Universității de Medicină din New York, cercetătorii au descoperit că entuziasmul succesului se poate simți inconfortabil, asemănător senzațiilor de excitație pe care unele persoane le-au experimentat atunci când au fost supuse unui eveniment traumatic.
Acești oameni evită să se supună unor circumstanțe aducătoare de emoție, ceea ce îi determină să se retragă din tipurile de activități care îi pot propulsa în centrul atenției.
Nefiind capabili să suporte și să conțină această emoție, aleg să evite să fie expuși, în încercarea de a sta departe de activarea experiențelor traumatice din trecut.
Cercetătorii au descoperit că reacțiile fiziologice ale fricii și excitația apărută ca urmare a unei reușite sunt foarte asemănătoare, fiind procesate în zone cerebrale suprapuse.
Cu alte cuvinte, zonele unde creierul procesează frica și excitația sunt foarte apropiate una de cealaltă declanșând, uneori, senzații destul de confuze pentru noi.
De exemplu, în tulburarea de stres post-traumatic, persoanele nu sunt mereu capabile să discrimineze emoțional situațiile în care se află, nu fără o îndrumare constantă din partea unui specialist.
Așadar, când experimentăm un eveniment traumatic – cum ar fi un accident de mașină sau o experiență de bullying din perioada adolescenței – corpul nostru asociază frica pe care o experimentăm cu aceleași sentimente fiziologice care se declanșează în cadrul emoției succesului.
O traumă majoră ne poate determina să evităm acele tipuri de situații care declanșează în noi amintirile fricii de atunci. Din acest motiv, cei care au suferit traume fizice și psihice pot avea tendința de a evita emoția și asta îi poate duce și la evitarea succesului.
Pentru a avea o relație sănătoasă cu succesul, primul pas este să înveți să diferențiezi sentimentele emoției respective de reacțiile din fața traumei.
„Succesul nu e definitiv, eşecul nu e fatal, important este curajul de a continua.” – Winston Churchill
Succesul înseamnă schimbare, chiar dacă nu este vorba întotdeauna despre schimbarea pe care ne-o dorim.
Mai înseamnă implicare și generează așteptări din partea noastră și din partea celor de lângă noi. El are “prostul obicei” de a ne scoate din zona de confort.
Ideea de schimbare poate fi înspăimântătoare.
Dar este o problemă la care nu ne gândim prea des, deoarece această frică se manifestă atât de subtil încât de cele mai multe ori ajunge în câmpul conștiinței noastre sub forma unor reacții somatice.
Frica de succes, de a deveni vizibili, ascunsă de unii sub „darul modestiei”, poate fi uneori foarte invizibilă.
Deși nu suntem conștienți de asta în mod direct, cât suntem de siguri că nu ne influențează viața?
Cât timp va dura?
Este periculos?
Ceea ce nu știm tinde să ne sperie, iar schimbarea aduce multe lucruri cu care nu am intrat încă în contact.
Drept urmare, avem tendința de a acționa destul de irațional pentru a încerca să prevenim schimbarea, adesea fără să ne dăm seama.
Iar asta poate crea blocaje inconștiente inutile.
Această schimbare poate surveni în mai multe forme.
Ne căsătorim, absolvim școala, schimbăm de nenumărate ori job-ul, ne mutăm din localitate sau din țară, avem parte de situații dificile ca de exemplu atunci când ne pierdem părinții sau suntem implicați într-un accident.
Uneori schimbarea poate apărea chiar și atunci când descoperim noi hobby-uri și abilități de care nu știam că putem fi capabili.
Însă, în încercarea de a gestiona toate aceste provocări ale vieții, ajungem să ne așezăm obosiți la umbra confortului deja cunoscut, zăbovind acolo mai mult decât este cazul.
Cu cât oboseala acumulată și recuperarea vor fi mai grele, cu atât ne va fi mult mai greu să ieșim din această zonă de siguranță.
“A vedea în depărtare e ceva. Dar să ajungi acolo, e cu totul altceva.” – Constantin Brâncuși.
Drumul către cea mai bună versiune a noastră nu este unul ușor.
Constantin Brâncuși a ținut în nenumărate rânduri să afirme că drumul spre succes nu este unul ușor și trebuie să se bazeze pe multă muncă și determinare.
A ajunge acolo prea repede, prea devreme sau fără să fim pregătiți să ne oferim vieții, este ca și când ne-am trezi că am primit cadou un avion pe care, din păcate, nu știm cum să-l pilotăm
Cunoaștem cu toții poveștile unor oameni de succes care nu au știut cum să-și gestioneze faima. Indiferent că vorbim despre sportivi, muzicieni sau interpreți care au fost catapultați de la o obscuritate relativă până pe cele mai mari podiumuri.
Deși acest tip de succes reprezenta, la vremea aceea, fix locul unde ei îsi doreau să ajungă, mulți au declarat că pur și simplu nu erau pregătiți să se întâmple atât de repede și la un nivel atât de înalt.
Când se întâmplă atât de repede și de brusc, oamenii nu sunt pregătiți pentru presiunile financiare și sociale, pentru schimbările în intimitate și în stilul de viață pe care le implică această trecere de la o relativă anonimitate către cel mai înalt punct al icebergului.
De multe ori, pe măsură ce ne apropiem de aceste idealuri, ajungem să ne cuprindă panica și teama că atingerea acestora va genera așteptări imposibil de susținut din partea noastră, că ne vor putea distruge sau ne vor ridica atât de sus încât prăbușirea va fi nimicitoare.
Într-adevăr, viața a devenit din ce în ce mai imprevizibilă și mai greu de controlat.
Avansul uluitor al tehnologiei și științei, situația economică și politică actuală precum și toate schimbările care se petrec la nivelul planetei nu fac decât ca viața să devină din ce în ce mai ambiguă și mai complicată.
De aceea este extrem de important ca, în astfel se situații, să ne oprim puțin din alergat și să privim cu mai mult curaj în interior.
Dacă încerci ceva și eșuezi, te vei întoarce la ceea ce știai.
Dacă încerci ceva și reușești, te vei îndrepta către un teritoriu nou unde lucrurile vor începe să se schimbe.
Un joc de alba-neagra foarte consumator de energie.
Dar ce ne sperie cu adevărat în drumul spre cea mai bună versiune a noastră?
De ce ne este cu adevărat frică?
Ne temem de provocările schimbării sau alegem să evităm durerea îngrozitoare a eșecului?
Reziliența este ingredientul secret al succesului.
Învățând cum să rămânem în joc, indiferent de rezultat, vom reuși să facem diferența în drumul nostru spre adevăratul potențial.
La prima vedere, să jucăm în siguranță pare varianta cea mai bună.
Dar acest lucru este doar un miraj care ne face să ne simțim bine în timp ce încercăm să rămânem confortabili în drumul către niște idealuri mult mai mici, consolatoare.
În încercarea de a ajunge acolo, eșecul nu este altceva decât “a part of the deal”.
Este în regulă să mai și eșuăm.
Putem remedia lucrurile care nu au mers bine însă nu putem remedia niciodată ceva ce nu am încercat până acum.
Nu putem învăța din acele experiențe de care nu am avut niciodată parte.
Ne vom întreba întotdeauna despre ce ar fi putut fi, dacă ar fi putut fi.
Acest tip de regret este specific la majoritatea oamenilor care au ales să joace în siguranță, sau care au eșuat o dată sau de două ori și apoi au renunțat.
Lucrurile nu vor fi mereu perfecte de la început.
Începutul a fost întotdeauna cel mai greu.
Partea în care a trebuit să ne găsim motivația și să ne urnim mereu și mereu după fiecare drum mai dificil, sau să ne reorganizăm în fața schimbărilor și a eșecului, a fost întotdeauna cea mai grea.
Dar, stând pe loc, nu vom avea mare lucru de învățat, nu vom crește cu adevărat și nu vom deveni niciodată mai puternici.
Acțiunea este ceea ce ne definește și ne face să devenim, în final, persoanele care ne dorim să fim.
Conform unor studii recente, mai mult de jumătate dintre noi jucăm în siguranță. Cealaltă jumătate alege să-și urmeze visurile, folosindu-se de atuurile și de capacitățile de care dispun, înaintând cu bune și cu rele în tot ceea ce înseamnă viața.
În loc să supraviețuim în confort, trebuie să ieșim din rolul de spectatori ai propriei vieți, să ne ridicăm și să facem ca lucrurile să se întâmple.
