Explicațiile neurobiologice ale atacului de panică. Ce se află în spatele a ceea ce simțim

  

În articolul trecut, am încercat să trec în revistă câteva idei, simptome, posibile reacții și metode de abordare ale atacurilor de panică. Am încercat să găsim criterii de diagnostic și să vedem ce are de spus Asociația Americană pentru Depresie și Anxietate cu privire la simptomatologia tulburării de panică. Am vorbit despre tehnica mindfulness și despre cum ne poate fi de ajutor această stare în gestionarea eficientă a atacurilor de panica. Am promis să revin cu răspunsuri și să vedem ce se întâmplă în creier și în restul corpului uman pe timpul unui atac de panică.

Așadar, care este mecanismul neurobiologic din spatele atacurilor de panică?

Ei bine, un atac de panică este o manifestare mai scurtă a instinctului primar de supraviețuire, a răspunsului “luptă sau fugi” din fața unui pericol, mecanism pe care voi încerca să vi-l ilustrez în cele ce urmează.

Acest mecanism neurobiologic din spatele atacului de panică nu este nimic altceva decât răspunsul nostru în fața unei amenințări, reale sau imaginare.

Deci, atunci când simțim frica, acest lucru ne declanșează amigdala (sau amygdala), acea controversată parte a creierului uman responsabilă de răspunsul “luptă sau fugi” în fața unei amenințări. De fapt, această “amigdală este formată din două componente, câte una pentru fiecare emisferă (dreaptă sau stângă) a creierului, localizate în interiorul acestuia, aşa cum se poate observa în imaginea de mai jos. 

Odată activată, amigdala activează la rîndul ei:

1.  Sistemul nervos simpatic (cel care este format din neuroni și care se ocupă cu propagarea răspunsului “luptă sau fugi” mai departe în corp);

 

2. Axa HPA (axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană), axă hormonală responsabilă de răspunsul în faţa stresului.

 

1. Sistemul nervos simpatic.

 

Sistemul nervos simpatic acționează autonom, adică nu este controlat în mod conștient de către creier, și pregătește corpul pentru a acționa în situații periculoase.

 

Sistemul nervos simpatic este activat atunci când ne confruntăm cu situații care ne amenință viața. Activitatea acestui sistem a avut pentru strămoșii noștri scop adaptativ, adică de supraviețuire a speciei.

 

 

 

Imaginați-vă că este o zi frumoasă și însorită și faceți o plimbare frumoasă prin pădure la munte, împreună cu grupul. La un moment dat, apare în fața voastră un urs. Vă întoarceți și o luați la fugă sau rămâneți și vă încercați norocul luptându-vă cu ursul? Aceasta este o situație de tipul „luptă sau fugi”. În acel moment, în corpul dvs. încep să se producă o serie de schimbări, pregătindu-l pentru a face față amenințării. Se dilată pupilele, ritmul cardiac creste precum și tensiunea arterială, vezica se relaxează, ficatul eliberează glucoză iar adrenalina se eliberează în sânge pentru a avea suficientă energie și forță să faceți față amenințării. 

 

Această constelație de schimbări fiziologice permite accesul corpului la rezervele de energie și-i crește capacitatea senzorială, astfel încât să poată lupta împotriva acestei amenințări sau să fugă în siguranță.

 

Dacă ați citit articolul precedent, vă puteți da cu ușurință seama de faptul ca reacțiile corpului la intâlnirea spontană cu ursul sunt aproape identice cu cele apărute în cazul unui atac de panică. Doar că, în cazul unui atac de panică, amenințarea este imaginară, ursul nu există.

 

Cum are loc acest răspuns „luptă sau fugi”?

 

Prin activarea sistemului nervos simpatic, amigdala activează locus coeruleus, un nucleu localizat în tulpina creierului și care este implicat, la rîndul său, în răspunsurile fiziologice la stres și panică. Odată activat, acest nucleu produce o activare în lanț a sistemului nervos simpatic, care duce la inundarea sistemului sangvin cu adrenalină (hormon a cărui principală funcție este de a pregăti organismul pentru reacția de „teamă, luptă și fugă”) și la apariția simptomelor de panică.

 

 

 

Această activare a sistemului nervos simpatic are efecte în mod direct asupra diferitelor organe, cum ar fi inima (creșterea ritmului cardiac și dilatarea vaselor sanguine ce irigă inima), vasele de sânge (constricția vaselor de sânge și creșterea presiunii din interiorul acestora,) glandele sudoripare (creșterea transpirației), dilatarea bronhiilor și a pupilelor.

În plus față de organele de mai sus, neuronii sistemului nervos simpatic activează în mod direct glandele suprarenale. Glandele suprarenale sunt situate în partea superioară a fiecărui rinichi. Când sunt activate de neuroni, aceste glande eliberează hormoni de adrenalină și noradrenalină în sânge.

Odată eliberați, hormonii de adrenalină și noradrenalină acționează asupra diferitelor organe, cum ar fi inima și plămânii, dilatând bronhiile și crescând frecvența ritmului cardiac precum și puterea bătăilor inimii, lucru care accentuează și perpetuează simptomele atacurilor de panică. 

 

2. Axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (HPA).

Prin activarea axei HPA (axa hormonală responsabilă de răspunsul în faţa stresului), amigdala activează hipotalamusul. Hipotalamusul este situat pe partea inferioară a creierului si are dimensiunea similară cu a unei alune, conform imaginii de mai jos. Este o parte extrem de complexă a creierului care conține multe regiuni cu funcții foarte specializate. 

 

 

 

Ce rol are acest hipotalamus?

Una dintre funcțiile majore ale hipotalamusului este menținerea homeostaziei, adică menținerea corpului uman într-o stare constantă și stabilă. Pentru aceasta, hipotalamusul se ocupă de o varietate de semnale care vin din mediul intern și extern, incluzând temperatura corpului, foamea, senzația de sațietate de după masă, tensiunea arterială și nivelurile de hormoni din organism.

El mai răspunde, de asemenea, la stres, și se mai ocupă cu controlul ritmului organismului, cum ar fi secreția nocturnă a melatoninei (hormonul somnului), modificările în cortizol (hormonul de stres) și temperatura corpului pe o perioadă de 24 de ore. Hipotalamusul colectează și combină toate aceste informații și “intervine facând schimbări pentru a corecta eventualele dezechilibre. Este lesne de înțeles acum că din cauza stresului, în urma activării axei HPA se pot deregla menanisme importante ale corpului precum pofta de mâncare sau ritmul somnului.

Pentru controlul stresului, hipotalamusul activează glanda hipofiză (pituitară) care este implicată în secreția hormonului corticotropină. Acest hormon activează glandele suprarenale pentru a secreta cortizolul, unul dintre hormonii stresului. Cortizolul este implicat, printre altele, în creșterea cantității de glucoză din sânge și în suprimarea răspunsului sistemului imunitar.

Cum functioneaza?

Păi, odată ce a primit semnalul de eliberare a cortizolului, corpul tău devine mobilizat și pregătit pentru acțiune. Dar fără o amenințare reală, fizică la adresa noastră, nivelurile de cortizol nu se eliberează din corp, ci se acumulează în sânge, ceea ce ne dăunează minții și corpului. Nivelul cortizolului revine la normal numai după ce pericolul a luat sfârșit.

Ce se întâmplă cu această glucoză, odată eliberată în sânge ca răspuns în fața unor situații stresante, cum ar fi exemplul cu ursul de mai sus? Ei bine, glucoza (zahărul) eliberat în sânge pentru a face față amenințării se va retrage doar atunci când pericolul real a trecut, respectiv după ce ursul a plecat sau dvs. vă aflați în siguranță, departe de amenințare. Și, cum sistemul nervos simpatic acționează autonom, fără control conștient, el nu este în stare să facă diferența dintre un pericol fizic (real) sau unul imaginar, care există doar în mintea noastră.     

Acesta este mecanismul neurobiologic care se află în spatele unui atac de panică. Anxietatea, fiind și ea tot o reacție a noastră în fața fricii reale sau imaginare, în spatele declanșării acesteia se regăsește fix același mecanism. Activarea acestui mecanism de supraviețuire poate avea loc în majoritatea situațiilor din viața reală, acolo unde exista îngrijoarare sau stres cu privire la viitor, la o situație familială complicată, la locul de muncă sau în diferite afecțiuni psihice ca de exemplu în cazul fobiilor.  

În mod ironic, propria noastră biologie, care a fost concepută pentru a ne asigura supraviețuirea ca vânători și culegători, ne sabotează trupurile și mințile.

În articolele următoare, o să revin cu tehnici si metode de a gestiona cât mai eficient apariția unui atac de panică, de la celebrul suflat în pungă și până la tehnici și exerciții a căror eficiență și aplicabilitate au fost demonstrate științific.

Câteva surse:

https://courses.lumenlearning.com/wsu-sandbox/chapter/parts-of-the-nervous-system/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3684250/(aici găsiți descoperirile cu privire la axa HPA si cortizol)

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0149763408000730(studiu închis)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Hipocamp

https://www.sciencedaily.com/terms/sympathetic_nervous_system.htm

https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/hypothalamic-pituitary-adrenal-axis

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *