Mecanismele cerebrale ale empatiei. Cât de mult ne pasă de ceilalți?

În anii 1760, Lordul George Gordon, un tânăr nobil britanic, a intrat în Marina Regală a Marii Britanii ca proaspăt ofițer. Deși s-a născut și a crescut bogat și privilegiat, pe timpul numeroaselor misiuni acesta a început să manifeste o grijă profundă față de bunăstarea marinarilor de rând.

George Gordon a întreprins numeroase campanii pentru îmbunătățirea condițiilor acestora, generând dispreț și neîncredere din partea colegilor săi ofițeri. Iar empatia sa a pășit dincolo de punțile navelor pe care opera.

Navigând în Jamaica, a început să fie dezgustat de sclavia pe care a găsit-o acolo, culminând cu ura fără limite față de guvernatorul britanic care răspundea de această țară. Toate aceste lucruri l-au determinat să contribuie la bunăstarea celor mai puțin norocoși în orice locuri s-ar fi aflat.

De ce Gordon a manifestat atât de multă grijă față de alții? Și de ce unii dintre noi simt mai mult decât alte persoane nevoia de a-i ajuta pe cei străini? La urma urmei, forța dominantă a evoluției este considerată ca fiind supraviețuirea celui mai puternic, nu a celui mai prietenos.

Din fericire, pentru ca acest lucru să se întâmple și să aibă sens, tot evoluția a venit și a încercat să ne ofere o explicație.

Creierul nostru se ocupă constant de simularea experiențelor celorlalți oameni și, în circumstanțele corecte, acest lucru duce la empatie.

Empatia pare a fi noua cheie în evoluția a speciei umane. Ea contrabalansează apetitul pentru putere, tribalism și violență. Empatia este cleiul care leagă societatea împreună. Dominanța speciei noastre se datorează în mare parte empatiei, care ne ajută să cooperăm flexibil și în grupuri cât mai mari.

Dacă povestea noastră s-ar încheia aici, atunci planeta ar putea la fel de bine să funcționeze ca o colonie unită de furnici.

Însă realitatea este mult mai complexă.

Deși Lordul Gordon ținea partea marinarilor și a sclavilor de la acea vreme, manifesta cu aceeași determinare sentimente de ură față de catolici.

Astfel, în anul 1779, Gordon a format și a condus o alianță anti-catolică numită „Asociația Protestantă”, care a lucrat pentru abrogarea drepturilor civile acordate romano-catolicilor din Marea Britanie.

În iunie 1780, Gordon a pornit un marș alături de o mulțime revoltată formată din 50.000 de oameni cu destinația Camerele Parlamentului Britanic. Timp de o săptămână întreagă, protestatarii au distrus bisericile romano-catolice și au prădat casele catolice în ceea ce a fost cunoscut sub numele de “Răscoala lui Gordon”, find considerată cea mai distrugătoare manifestație din istoria Londrei. Sute de oameni au fost uciși sau răniți înainte de restabilirea ordinii.

De ce Lordul Gordon, o persoană atât de capabilă de empatie, a nutrit o asemenea ură pentru vecinii săi catolici?

Răspunsul demaschează o trăsătură fundamentală a naturii umane, și anume tendința noastră de a ne constitui în grupuri. Și, așa cum este normal să existe, sunt grupuri de care ne simțim atașați și grupuri cu care nu împărtășim niciun interes comun.

Empatia noastră este selectivă.

Cel mai mult ne pasă de cei cu care simțim că avem o legătură, cum ar fi orașul natal, o școală sau o religie.

În ultimele decenii, neurologii au început să studieze tot mai mult circuitele cerebrale care stau la baza sentimentului de empatie. În 2010, oamenii de știință de la Universitatea din Zurich au recrutat fani ai unor echipe de fotbal pentru un studiu de imagistică pe creier.

Fanii s-au cunoscut între ei și au concurat într-un joc trivia. A urmat apoi o scanare a creierului acestora, în timpul căreia unii dintre ei trebuiau să-i urmărească pe ceilalți cum primeau șocuri electrice puternice pe mâini.

Vizualizarea durerii celorlalți a activat regiuni cerebrale implicate în simțirea propriei dureri. Cu alte cuvinte, deși nu ei au fost cei care au primit șocurile electrice, au simulat în aproape egală măsură durerea celorlalți.

Această descoperire remarcabilă, care arată că centrii afectivi ai durerii pot fi activați atât de propriile noastre experiențe dureroase, cât și de cele ale altora, ar putea arunca lumină asupra bazei neuronale a empatiei.

O scufundare mai profundă în desfășurarea acestui experiment a dezvăluit că participanții au afișat mai multă activitate cerebrală în timp ce urmăreau durerea fanilor care țineau cu aceeași echipă de fotbal.

Pe de cealaltă parte, ei au înregistrat mult mai puțină activitate cerebrală “empatică” atunci când au urmărit fanii unei echipe rivale. Creierul lor a răspuns pur și simplu mai mult la grupul echipei favorite.

Fanilor echipelor de fotbal li s-a permis totuși să se întâlnească unii cu alții.

Problema este că, de cele mai multe ori, avem tendința să etichetăm și să judecăm oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată.

Și pe care este foarte puțin probabil că-i vom întâlni.  

De exemplu, anumite grupuri etnice din alte țări despre care se vorbește la știri, organizațiile de caritate (atunci când donăm bani pentru o cauză despre care am auzit dintr-o reclamă) sau războaiele implică oameni pe care nici măcar nu i-am întâlnit.

Întrebarea se pune, cât de mult obișnuim să-i favorizăm sau să-i defavorizăm empatic pe cei necunoscuți, doar pe baza etichetelor noastre despre ei?

În încercarea de a răspunde la acest aspect, în cele ce urmează voi face referire la un alt studiu, conceput cu scopul de a investiga cât de ușor se pot forma prejudecățile în cadrul unui grup. La fel ca în cazul experimentului de mai sus, veți putea găsi link-ul cu cercetarea originală la sfârșitul acestui articol.

În cadrul acestui studiu, participanții au fost așezați pe rând într-un scaner RMN unde au fost puși să se uite la șase mâini pe un ecran video. Computerul a selectat o mână la întâmplare, apoi un ac de seringă a apărut pe ecran și a înțepat mâna din imagine adânc, până la carne. Apoi la scurt timp, un tampon lung de bumbac a atins mâna persoanei, într-un mod asemănător cu acul de mai devreme, de data aceasta fără durere.

Comparând reacția creierului la ac și la tamponul de bumbac, cercetătorii au putut măsura rețelele cerebrale care au devenit active atunci când cei din RMN asistau la durerea altor persoane.

Apoi, într-un alt videoclip, fiecare mână a fost marcată cu o etichetă simplă: creștin, musulman, evreu, hindus, om de știință sau ateu.

Cercetătorii și-au pus întrebarea dacă activitatea empatică a creierului unui participant ar putea fi afectată de o etichetă sau de un cuvânt. De exemplu, cât de mult diferă răspunsul empatic atunci când un creștin privește cum este înțepată mâna unui alt creștin în comparație cu mâna unui musulman?

Și cam diferă.

Vizionarea unei mâini înțepate care aparține unei etichete sau unui grup din care faceți parte, evocă o activitate empatică sporită a creierului. Pe când înțeparea mâinii unui grup diferit, conform experimentului de mai sus, a declanșat mult mai puțină.

Deși majoritatea participanților au raportat înainte de experiment că manifestă grijă față de toți oamenii în mod egal, scanările creierului au dezvăluit o poveste diferită. Se pare că oamenilor le pasă mult mai mult de unii decât de alții, iar asta nu este o surpriză. 

În schimb, alegerea subconștientă a oamenilor față de care să ne manifestăm empatia poate pleca de la o simplă etichetă.

Și nu este vorba doar despre religie.

În mod surprinzător, ateii au împărtășit același subiectivism în manifestarea empatiei ca și ceilalți participanți religioși. Acest lucru sugerează că rezultatele nu sunt influențate de religia în sine, ci mai degrabă de gradul de apartenență la un grup.

În apărarea acestor afirmații, vă propun următorul lucru. Imaginați-vă că sunteți afară pe stradă și vedeți un bărbat de 60 de ani cum își răsucește din greșeală glezna și cade la pământ. Simțiți vreun ghiont de empatie?

Acum imaginați-vă că acea persoană se află la un miting pentru un politician pe care îl detestați. Vi se schimbă empatia? Parcă nu vă doare la fel de tare ca prima dată, nu-i așa? Și dacă da, vă contestă vreun pic părerea pe care o aveați despre voi ca persoane empatice?

Dacă ați avut răspunsuri inegale la cele două situații de mai sus, stați liniștiți că nu sunteți singurii. În general, oamenii își evaluează propria empatie gândindu-se la cei din grupul lor.

Având în vedere cât de mult ne influențează empatia apartenența de un anumit grup, fie el cultural, spiritual, sportiv sau etnic, chiar nu putem face nimic pentru a nu repeta la nesfârșit acest bias comportamental?

În primul rând, este bine să începem să ne uităm și să căutăm să înțelegem propriile noastre prejudecăți. Putem crește conștientizarea modelelor noastre interne de gândire pentru a ne recunoaște prejudecățile pe măsură ce le experimentăm.

De exemplu, acum știm că suntem predispuși să-i ajutăm mai mult pe cei din grupurile noastre decât pe cei îndepărtați, indiferent dacă cei de la urmă au nevoie mai mare de ajutor. Iar înțelegerea prejudecăților din spatele acestor acțiuni poate duce la un comportament mai altruist.

În al doilea rând, putem încerca să construim un model mai bun al oamenilor și al umanității. Acest lucru poate fi posibil cu ajutorul artei și al literaturii, cele mai bune remedii din toate timpurile împotriva dezumanizării. Teatrul, muzica și cărțile le permit oamenilor să trăiască și să experimenteze cum este să fie în pielea altora.

În al treilea rând, nu vă lăsați învinși și încercați să rezistați influențelor sociale de dezumanizare manifestate de persoanele din cadrul grupurilor în care vă desfășurați viața. Evitarea grupurilor străine, etichetarea și devalorizarea acestora de orice fel, nu face nimic altceva decât să vă reducă orizonturile cunoașterii. Orice reacție emoțională negativă față de un alt grup va face să vă fie mult mai greu să le cunoașteți și să le auziți perspectivele. Când veți putea recunoaște că o persoană este atacată pentru identitatea sa și nu pentru argumentele sale, vă veți putea apăra de toate aceste prejudecăți.

În ultima vreme omenirea a început să înregistreze progrese importante în ceea ce privește toleranța căsătoriilor interrasiale, destigmatizarea orientărilor sexuale și discriminarea rasială în școli. Dar suntem totuși departe de un ideal.

Pe măsură ce navigăm într-o lume scufundată în social media, răscolită de diverse facțiuni politice și înconjurată de focoase nucleare, devine tot mai esențial să recunoaștem, să înțelegem și să gestionăm capcanele psihologiei umane și a felului în care alegem să simțim.

Cercetările recente în psihologie și în neuroștiințe ne pot oferi o viziune din ce în ce mai clară despre cine suntem și cine putem fi. Însă este de datoria noastră să avem grijă de planeta în care trăim și să încercăm să ne manifestăm înțelegerea și empatia față de semeni, indiferent de etnie, rasă, religie sau orientare sexuală.

Primul studiu din anul 2010 întreprins de 5 cercetători din cadrul Universității din Zurich:

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0896627310007208

Al doilea studiu, din anul 2018, realizat de patru somități ai cercetării în neuroștiințe:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6079240/

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *