Este luni dimineața.
Mă așez la rând, în magazin, pentru a cumpăra un pachet de cafea.
În spatele meu e un băiat, iar în spatele lui, o femeie.
Ea începe să facă conversație.
Îl întreabă vârsta. Băiatul spune „14 ani și sunt în clasa a șaptea”.
„Nu ești cam scund pentru vârsta ta?” întreabă doamna.
Mă întorc și mă uit insistent la ea, sperând să-și dea seama că, ceea ce tocmai a spus nu este ok pentru un copil.
O fi într-adevăr prea scund pentru vârsta lui?
Habar nu am.
Nu obișnuiesc să măsor elevii ce se perindă în jurul meu.
Însă cuvintele femeii atârnau în aer și, din privirea copilului, am înțeles că atârnau greu și incomod.
Femeia, și-a dat și ea seama cât de prost sunau de îndată ce le-a scos pe gură. Însă era prea târziu.
Prejudiciul fusese deja creat.
Iar copilul s-a întors, către ea, cu o expresie rănită pe față.
„Îmi pare rău”, spuse femeia repede.
„Nu am vrut să spun asta. Pur și simplu, așa mi-a ieșit pe gură. Sunt sigură că nu ești deloc scund pentru vârsta ta. Ai înălțimea potrivită.”
Copilul nu mai a spus nimic. S-a întors și a continuat să își aștepte rândul la casă.
Nu-mi dau seama dacă femeia se simțea într-adevăr groaznic sau a încercat să dreagă cumva cele spuse, de ochii lumii.
Poate că și-ar fi dorit să retragă cuvintele, însă erau deja acolo, atârnând în aer, ca un miros urât.
Și pare că toți cei de la rând puteam să le simțim duhoarea.
Apoi copilul a lăsat ușor ochii în jos.
Chiar dacă era cu doar câțiva centimetri mai mic decât ceilalți copii de vârsta lui, nu părea deloc să fie ok cu asta.
Ca și când s-ar fi simțit izolat și distanțat, înălțimea căscând o prăpastie adâncă între el și lume.
Și, de fiecare dată când cineva sublinia acest aspect, nu făcea decât să adâncească și mai mult această separare.
Probabil că în ziua aceea băiatul a ajuns acasă.
Și probabil că mama lui l-a întrebat cum a fost azi la școală iar el a dat din umeri și a mers în camera lui.
Poate că n-a vrut să vorbească despre ceea ce se întâmplase, sau cât de mult a fost rănit.
Poate că tot ceea ce mai voia să facă în ziua respectivă, era să plângă liniștit.
Și poate că, a doua zi, băiatul a mers la școală cu capul plecat și cu inima grea.
Pe de o parte, el știe că este mai scund decât majoritatea copiilor de vârsta lui. Dar, pe de altă parte, nu vrea să creadă că înălțimea este tot ce are pentru el.
Ar vrea să fie cunoscut și dincolo de acei câțiva centimetri.
Povestea lui, din ziua aceea, a început cu un comentariu.
Doar un mic comentariu.
O vorbă spusă de un adult care încerca să fie amuzant.
Însă pentru el nu a fost nimic amuzant.
De fapt, acele cuvinte au mai săpat o gaură în rana profundă așternută deja în identitatea sa.
Și așa începe bullying-ul – cu lucruri spuse de adulți care și-au petrecut copilăria în traumă.
Adulți care au fost la rândul lor răniți, abuzați sau desconsiderați.
Pentru unii, ar putea fi o lipsă de dragoste sau de sprijin.
Pentru alții, ar putea fi neglijență sau abuz.
Și nu se oprește doar la noi (măcar de-ar fi așa).
O dăm mai departe, uneori fără să ne dăm seama, prin acele comentarii care-i vor face pe copii să se simtă, la rândul lor, mici și rușinați.
Iar apoi, aceștia vor începe să-i agreseze, la rândul lor, pe alții.
Pentru că și ei au fost hărțuiți.
Este un ciclu fără sfârșit.
Dar nu trebuie să fie neapărat așa.
Putem fi adulții de care am avut nevoie atunci când eram mici.
Acele persoane care să-i ajute pe copii să se simtă capabili, puternici și încrezători în propriile puteri.
Cineva care să îi construiască, în loc să îi dărâme.
Și primul pas este să fim conștienți de experiențele copilăriei noastre.
Acele experiențe care încă ne scaldă-n furie, resentimente și ură față de cei de atunci.
Făcând asta, vom avea atât motivația ci și direcția necesare pentru a crea schimbări pozitive pentru noi și pentru cei din jur.
Este singura modalitate prin care putem înceta să perpetuăm la nesfârșit o linie de abuz, neglijare, răni și mecanisme de adaptare nesănătoase.
Ca orice generație ne vom purta durerea, încercând să învățăm din ea și să o ținem cât mai departe de generația următoare.
Un sacrificiu necesar pentru ca ei să evolueze către un loc mai bun.
