Empatia este abilitatea de a ne pune în experiența celor de lângă noi și de a înțelege, mult mai în profunzime, gravitatea situației în care se află. Înseamnă a ne pune, emoțional, fizic și experiențial, în pielea altuia.
Să fim triști atunci când cineva suferă este parte a ființei noastre umane. Conexiunile autentice se bazează pe acest aspect. O empatie sănătoasă și utilă este cea care ajută o persoană rănită să se simtă înțeleasă, validată sau să-și mai elibereze din durere.
Dar atunci când ne identificăm cu durerea altor persoane și ne lăsăm purtați de aceasta ca și când ar fi propria durere, putem sfârși deconectați de la viață și cu cicatrici emoționale profunde.
Unii oameni sunt mai empatici în mod natural, adică sunt mai înclinați, instinctiv, să se pună în pielea altora. Sunt cei la care apelăm de regulă pentru a fi ascultați și înțeleși atunci când suntem puși la grea încercare. Sunt oameni cu abilități puternice de empatie, capabili să iasă din propriile experiențe și să înțeleagă ce spunem, ce gândim și ce simțim.
Dacă ești o persoană empatică în mod natural, este posibil să fi simțit greutatea lumii cum îți apasă uneori pe umeri. Pentru a profita de toate beneficiile empatiei, trebuie să înțelegi ce poți face astfel încât să nu cazi pradă emoției și gândirii altor persoane.
Devenind persoana către care se îndreaptă toată lumea, ajungem să cunoaștem mai detaliat profunzimea oamenilor și a lucrurilor din jur.
Oamenii excesiv de empatici se simt deseori copleșiți de problemele lumii în care trăim. Ei văd răul, durerea și confuzia cauzate de război, lăcomie și nedreptate ca fiind extrem de dureroase. Le este foarte greu să accepte toate aceste imperfecțiuni ale vieții.
Bazându-mă pe experiența numeroaselor discuții pe care le-am avut cu astfel de oameni și pe ceea ce am învățat în toți anii mei de vindecare și autoreflecție, aș vrea să împărtășesc cu voi câteva lucruri esențiale pe care le-am descoperit despre această taină a empatiei.
În primul rând, nu este întotdeauna necesar să vă asumați responsabilitatea pentru suferința celorlalți.
Un empatic natural este bine ajustat la durerea altor oameni, având uneori tendința de a o internaliza și de a o simți ca pe propria suferință. Amintiți-vă că există o mulțime de lucruri pe care le puteți face cu adevărat pentru a putea fi de un real folos.
Oricât de mult ați încerca să-i ajutați sau să îi îndrumați pe cei aflați la nevoie, nu uitați că pentru a fi vindecați, trebuie să fie și ei dispuși să se ajute cu adevărat. De multe ori oamenii nu doresc sau nu sunt pregătiți să fie ajutați, deoarece mizeria în care se află îi face să se simtă vii și băgați în seamă de cei dornici să le sară mereu în ajutor.
Dacă, oricât de mult ați încercat să ajutați o persoană, va repeta mereu și mereu aceleași greșeli, cel mai probabil că ea are nevoie de ajutor de specialitate iar voi nu veți putea face nimic altceva decât să participați împreună la această buclă a nefericirii.
În loc să fugi, încearcă mai degrabă să simți și să explorezi propria durere.
Sună contra-intuitiv, nu-i așa? „Încearcă să simți și să explorezi propria durere”! Dar este un pas foarte important pentru a elibera energia acumulată în interiorul tău. Când suntem preocupați să evadăm, să ne reprimăm și să ne evităm durerea, nu facem altceva decât să perpetuăm ciclul suferinței noastre.
În loc să cedezi ispitei de a fugi din calea suferinței, oprește-te o clipă și încearcă să fii liniștit. Stai jos și lasă-te să simți oboseala, confuzia, furia și răul ce se află în interiorul tău. Numai după ce te vei confrunta cu adevărul durerii pe care o simți, vei putea trece la următoarea etapă, aceea de a lăsa suferința să plece.
Chiar dacă suntem empatici, asta nu ne face imuni la proiecția sentimentelor noastre asupra celorlalți.
Avantajul de a fii empatic este acela că uneori ne folosim de vulnerabilitatea noastră pentru a ne afișa drept victime și de a da vina pe ceilalți. Dar este mult mai ușor să ne afișăm drept victime în loc să ne asumăm responsabilitatea propriei vieți.
Cu riscul de a mă repeta, pentru o vindecare sănătoasă este foarte important să învățăm să distingem ce simțim noi de ceea ce simt ceilalți. Și trebuie să fim conștienți că nu vom putea face întotdeauna o distincție clară.
A fi empatic nu este același lucru cu a avea empatie.
Acest lucru mi-a fost foarte greu să-l învăț. Aveam presupunerea că „trebuie să am multă empatie dacă sunt empatic”.
Dar m-am înșelat.
Am fost un copil emoțional, cu o sensibilitate conștientă, dar ascunsă. Și totuși, îmi lipsea empatia pentru ceilalți.
Empatia nu este același lucru cu compasiunea. Nu la toți empaticii le pare rău pentru oameni și doresc să-i ajute.
Nu.
Empatia este abilitatea de a privi dincolo de fațada superficială a ceea ce spune și face o persoană, de a înțelege situația și de a înțelege comportamentele, credințele, sentimentele și valorile sale adevărate.
A avea empatie înseamnă a înțelege oamenii și a avea abilitatea de a face un salt imaginativ în universul altuia.
Empatia este mai mult o experiență intelectuală și emoțională combinată, în timp ce a fi empatic înseamnă să-l experimentezi fizic și emoțional pe celălalt. Asta te poate ajuta să poți să împărtășești sentimentele altuia, dar nu înseamnă neapărat că înțelegi cealaltă persoană la un nivel mai profund decât emoțiile pe care le afișează.
Conștientizarea faptului că a fi empatic nu este egală cu empatia m-a ajutat foarte mult să cresc ca persoană.
Scutul emoțional nu este o tehnică utilă.
Ca tehnică temporară, ecranarea tuturor emoțiilor din jur poate fi utilă, dar nu este o soluție pe termen lung. Cum spuneam mai devreme, rezistența în fața emoțiilor nu face altceva decât să perpetueze ciclurile fricii și ale durerii blocate în interior.
În loc să sa lupți, deschide-te.
Permite-ți să experimentezi emoțiile, dar lăsă-le să și treacă pentru a nu le adopta definitiv în viața ta. Acest lucru necesită timp și practică. Deși la prima vedere poate implica multă durere și energie, a le lăsa să curgă poate fi o soluție mult mai bună pe termen lung. Acesta este și motivul pentru care cele mai eficiente psihoterapii nu sunt cele care se axează pe evitare, ci pe trăirea și integrarea sănătoasă a emoțiilor.
Catharsis-ul și Mindfulness-ul pot fi tehnici foarte utile în gestionarea emoțiilor
Cele mai eficiente forme de descărcare includ jurnalul sau terapia prin scris, meditația, mersul pe jos și joggingul. Alte forme mai puțin populare includ cântatul, dansul, râsul și chiar plânsul.
De asemenea, este extrem de benefic să învățăm cum să intrăm în contact cu propriul corp. Această tehnică mai este cunoscută ca „mindfulness corporal” sau „mindfulness somatic”.
În loc să ne pierdem în potopul de emoții și senzații care ne ies în cale, a învăța să fim în contact cu propriul corpul este un mod excelent de ancorare în momentul prezent. A ne conștientiza corpul este, de asemenea, un bun mod de a învăța să avem grijă și să fim în contact cu nevoile noastre.
Așadar, putem începe prin a simți poziționarea propriului corp în raport cu mediul în care se află. Când ne așezăm pe scaun sau pe canapea, ne putem concentra și bucura de senzația plăcută a contactului corpului cu scaunul sau cu canapeaua. Sau să ne bucurăm de autenticitatea senzației de contact a tălpilor pe pământ atunci când mergem.
Indiferent de modul în care vom alege să ne conștientizăm corpul în momentul prezent, senzația de relaxare și de ușurare va apărea incontestabil.
Fiecare are potențialul de a fi empatic.
Nu mi-aș schimba natura empatică nici dacă aș putea, deoarece m-a ajutat mult să înțeleg oamenii și să-mi deschid inima către ei. M-a ajutat să realizez că suntem cu toții împreună în aceeași călătorie pe același pământ, căutând compasiune și dragoste chiar și atunci când lucrurile nu par să ne surâdă mereu.
Cred că acest tip de sensibilitate este starea noastră naturală umană de a fi. Însă din cauza condiționărilor culturale, a credințelor dogmatice și desensibilizării în masă am pierdut legătura cu starea autentică a umanității, care implică să fim acordați unii cu alții într-un mod cât mai sincer și mai natural.
1 thought on “Cum putem depăși supraîncărcarea emoțională atunci când suntem excesiv de empatici?”