Problema cu Jokerul nu este violența, ci ignoranța vremurilor în care trăim

Filmul începe cu imaginea unui Arthur batjocorit și incapabil să riposteze în vreun fel. Începe cu un Arthur vulnerabil, nevinovat și bine intenționat față de ceilalți, în special față de copii.

Joker-ul, Arthur Fleck, este un bărbat sărac, de vârstă mijlocie, care lucrează ca un clovn într-un oraș încărcat de ură, nedreptate socială, sărăcie și infracțiuni. Este un bărbat slab, subponderal, cu chipul scufundat și palid. Deși nu este chiar atât de respingător, aspectul său neobișnuit și bizar îl face să fie evitat de majoritatea oamenilor cu care intră în contact. Acesta locuiește cu mama sa, Penny, o femeie psihotica față de care manifestă doar grijă, fără alte legături emoționale.

Felul său ciudat de a se afișa și de a se comporta îi influențează pe alții să-l batjocorească, să-l ostracizeze sau să-l evite. Acest fapt îl determină să se izoleze și mai tare și să se cufunde și mai adânc în fantezia unei lumi perfecte, departe de toată răutatea din jur.

În multe privințe, Arthur este un produs tipic al excluderii sociale din orașele americane ale anilor ’80.

El este prezentat drept un clovn mediocru cu aspirații la o carieră de comediant. Însă, condiția neurologică de care suferă face ca visul să-i pară imposibil, cel puțin atunci când urcă pentru prima dată pe scenă. Încercările lui de a se afirma sunt întâmpinate cu îndoieli, amăgire și reacții respingătoare chiar și din partea propriei sale mame, care îi spune întâmplător: „Trebuie să fii de fapt amuzant să fii comediant”.

Jokerul nu voia să fie deranjant sau ciudat. E nu căuta să-i supere sau să-i pună în pericol pe ceilalți.

Plin de frustrare, conștient de propria boală și de mizeria în care trăiește, Arthur asistă regulat la psihoterapie, ia medicamente psihotrope și respectă indicațiile comportamentale date de către terapeut. Tratamentele sale sunt furnizate de Departamentul de Sănătate al Gotham City, un serviciu social gratuit finanțat de stat.

Putea sau nu să-l salveze terapia?

În timpul unei sesiuni, Arthur își întreabă terapeuta: „Mi se pare mie sau lumea devine din ce în ce mai nebună acolo afară?”

Terapeuta pare că-i este alături și încearcă să-i susțină și să-i ghideze către vindecare sufletul bolnav, răspunzându-i cu calm: „Oamenii sunt supărați. Sunt vremuri grele.”

În aceeași sesiune, Arthur își scoate jurnalul, despre care afirma că-l folosește pentru a-și păstra notițele și glumițele de stand-up. Jurnalul include glume, însă conține și unele pasaje tulburătoare, desene îngroșate sau hașurate în exces și diverse colaje cu femei decupate din reviste pornografice.

Terapeuta pare că nu vrea să vadă astfel de lucruri, trecând subtil cu vederea imaginile femeilor goale, ale agrafelor sfâșiate la gât, sau mâzgălelile violente care le acopereau fața. Depersonalizarea femeilor prin „îndepărtarea” fețelor îi permite lui Arthur să le obiectiveze și chiar să experimenteze sentimente de agresiune sau sadism față de ele.

Nu este clar dacă aceste sentimente se află în concordanță sau sunt opuse cu dorintele acestuia, fiind văzute mai degrabă ca pe niște gânduri intruzive, tulburătoare, care nu reprezintă propriul sine.

Legat de respectivul jurnal, mi se pare că terapeuta mai ratează un hint. Arthur avea scris undeva pe o pagină: „Sper că moartea mea va valora mai mult decât viața mea.”

Luate împreună, mesajele de sinucidere, amenințările și  obsesiile pornografice reprezintă totuși factori de risc și indicii subtile ale unei violențe împinse spre sadism. Aceasta este o oportunitate pierdută. Terapeutul său a ratat conexiunea și nu a încercat nici măcar o secundă să susțină pacientul care se afla într-o evidentă perioadă de risc, prin ascultarea și înțelegerea sentimentelor de disperare și de singurătate ale acestuia.

Spre sfârșitul ședinței, avem chiar un moment în care pacientul îi reproșează terapeutei că nu-l ascultă. Întrebându-l pe Arthur dacă are gânduri negative, acesta îi răspunde: „Am doar gânduri negative”.

Umbra

Finalul filmului ne rezervă dreptul să observăm cum personajul abandonează treptat lupta cu partea sa intunecată. El afirmă în câteva rânduri cât de bine s-a simțit după ce i-a ucis pe cei trei bărbați care îl agresaseră la metrou. Societatea începe în sfârșit să-l conțină așa cum este iar haosul și violența încep să fie proiectate treptat în exterior.

Curând, ceea ce este întunecat, negru, devine cunoscut și acceptat numai prin proiecție asupra altora.

Jung a explicat acest fenomen cu un concept numit „Arhetipul Umbrei”.

Umbra este partea întunecată a unei persoane pe care aceasta refuză să o recunoască. Acea parte din noi care dorește să avem puterea de a ne umili șefii cel puțin în aceeași măsură în care am simțim că și-au bătut ei joc de noi.

Partea dintre noi care, sătulă de muncă și responsabilități, dorește să jefuiască o bancă și să fugă departe, în anonimitate, pe o insulă retrasă și luxoasă.

Sau partea din noi care nutrește dorințe și comportamente sexuale indezirabile, ori mânate de sadism sau masochism.

Este partea dintre noi care vrea să renunțe la reguli.

Partea întunecată/Umbra poate fi echivalată și cu inconştientul personal descoperit de Freud. Astfel, ea conţine tot ceea ce refulează o persoană atunci când se simte respinsă de societate. Freud asocia aceste conţinuturi refulate cu pulsiunile sexuale şi agresive.

Și de aici ne putem întoarce din nou la notițele din agenda lui Arthur care conțineau, la prima vedere, dorințe sexuale și agresive refulate.

Potrivit lui Jung, este bine să recunoaștem aceste impulsuri negative și să le acceptăm ca făcând parte din noi însă fără a ne identifica cu acestea. Și aici îmi pare că apare o altă problemă. Joker-ul nu doar că le observă și le acceptă ca făcând parte din propria-i ființă, ci încep să-i placă și să se identifice cu ele într-un mod cât se poate de bolnav.

Sociopat sau psihopat?

Păi, să încercăm să-i definim în câteva rânduri.

În timp ce sociopații sunt de regulă agitați, nervoși și dezorganizați, schimbători și predispuși la izbucniri emoționale intense, psihopații nu pot forma atașamente emoționale, nu pot simți empatie în mod real față de ceilalți, cu toate că pot fi foarte șarmanți și carismatici. 

Într-o scenă tensionată, Joker-ul îl ucide cu sânge rece pe unul dintre foștii colegi de breaslă. Mai precis, îl ucide pe cel de la care luase arma și din cauza căruia fusese concediat. Dar lasă o cale de scăpare pentru celălalt coleg, un pitic de care își băteau toți joc la locul de muncă. Îl  lasă să plece, într-o scenă tensionată în care Joker-ul îl ajută să deschidă ușa de la intrare, într-un gest de mărinimie în care-i spune că “e singurul care nu i-a făcut rău niciodată”.

Identificarea cu cei slabi, nevoia de a-i proteja și dorința de a se răzbuna pe toți cei care i-au făcut rău devin în cele din urmă o mișcare socială pe scară largă, aparent imposibil de controlat.

Întrebarea se pune, cât este de normală, pentru acest tip de persoană psihotică, manifestarea milosteniei față de alții? Sunt implicate sentimente și emoții complexe, întâlnite mai degrabă la sociopați decât la psihopați.

Totuși, Arthur manifestă și niște înclinații evidente spre psihopatie. Din momentul izbucnirii plăcerii de a ucide, moralitatea jokerului nu pare să mai existe, dar pentru asta putem avea o explicație. În copilăria mică, fiind un copil neglijat, bătut și abuzat chiar sub privirile și cu permisiunea mamei sale bolnave psihic, moralitatea acestuia nu a prea avut pe ce baze să se constituie. Singurul lucru moral pentru el a rămas răzbunarea și proiectarea haosului intern în exteriorul acestuia.

Și am mai avea câteva diferențe notabile ce decurg chiar din trăsăturile celor două afecțiuni.

Sociopații ar putea părea drept indivizi cu o conduită insensibilă, arogantă și disprețuitoare. Crimele realizate de un personaj de acest tip par făcute la întâmplare, dezorganizate și spontane.

Joker-ul omoară în primă fază din întâmplare, într-un mod spontan și dezorganizat, cu scopul de a-și salva viața. El se luptă o perioadă cu acceptarea Umbrei, partea emoțională a acestuia refuzând identificarea cu sentimentele plăcute apărute ca urmare a crimei.

Psihopații pot fi foarte manipulatori și pot câștiga încrederea altora cu ușurință. Deși nu pot avea sentimente, ei pot imita trăirile emoționale, lucru care le va permite să pară normali în ochii celorlalți. Atunci când comit o crimă, de regulă psihopații își planifică toate detaliile dinainte. Comparativ cu sociopații, criminalii psihopați sunt foarte meticuloși, calmi și atenți.

Însă Arthur este văzut ca fiind un om ciudat și foarte instabil emoțional. El nu își poate controla nici măcar o clipă râsul asociat condiției sale neurologice.

“Cea mai grea parte a unei boli mintale este că oamenii se așteaptă să te comporți ca și cum nu ai avea nimic.

Pentru cei bolnavi psihic, a simți că trebuie să se poarte normal, ascunzând orice fațete ale suferinței interioare (fie că vorbim despre anxietate, depresie, tulburare bipolară sau orice altceva) cu scopul de a fi „acceptați” de cei din jur, este o luptă pe care trebuie să o poarte zilnic.

Iar Jokerul este un personaj modelat de traumele sale, bântuit de lipsa compasiunii și refuzat de un sistem crud și eșuat. La începutul filmului, ne putem simți inundați de empatia, frustrarea, chiar și de dorința de răzbunare pentru un om slab, vulnerabil și pe care viața nu se oprește din a-l călca în picioare.

Însă, fără îndoială că empatia noastră pentru el se poate naște din propriile noastre fragilități, deficiențe și slăbiciuni. Ne putem simți ușurați atunci când reușește să scape de sub teroarea celor trei bărbați de la metrou, comițând prima crimă.

În realitate este puțin probabil ca fiecare dintre noi, la un nivel individual, să poată să genereze suficientă compasiune umană pentru a-i proteja de rele pe toți cei din jur. Dar, suntem vinovați în egală măsură dacă alegem în mod conștient să le ignorăm nevoile de a fi văzuți și auziți.

Cel mai greu aspect de recunoscut în Joker este participarea noastră, ca telespectatori, la căutarea eșuată de conexiune a lui Arthur. În cele din urmă, fenomenul Joker devine tot mai greu de ignorat, deoarece ne confirmă cât se poate de direct că fiecare dintre noi putem contribui, alegând să fim ignoranți, la distrugerea în masă a societății și a culturii în care trăim.

Author: Gabi Enache

1 thought on “Problema cu Jokerul nu este violența, ci ignoranța vremurilor în care trăim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *