Suntem singura specie cunoscută de pe planetă care practică o formă sau alta de religie.
Însă, când vine vorba despre rolul religiei în viețile noastre, suntem departe de a ajunge la un numitor comun.
Mulți afirmă că spiritualitatea este ceea ce distinge Homo Sapiens de restul regnului animal și că această particularitate a speciei noastre ne-a adus superioritatea și dominanța asupra planetei.
Avem însă și un număr destul de mare de gânditori care cred că religia împiedică progresul și nu face altceva decât să mențină societatea într-o stare primitivă și mult mai ușor de controlat.
Cu toate acestea, nu există îndoială că religia a jucat un rol foarte important în istoria umană timpurie: ea ne-a oferit primele explicații despre lumea și existența noastră pe pământ.
Dacă există sau nu o putere divină poate fi, în definitiv, o chestiune de opinie.
Însă efectele neurofiziologice ale credinței religioase, mecanismele cerebrale ale practicii spirituale sunt fapte științifice care, în zilele noastre, au ajuns să fie măsurate cu exactitate.
Indiferent dacă ești un ateu convins, agnostic sau un credincios mai mult sau mai puțin practicant, efectele religiei asupra creierului tău pot fi, în definitiv, aceleași.
Cercetările din ultimii 10 ani au descoperit că practica spirituală, indiferent de religie, vine la pachet cu o viață mai lungă și un sistem imunitar mai bun.
Alte cercetări au sugerat că vătămarea unei anumite regiuni a creierului te poate face să ai senzația că este cineva în cameră, chiar și atunci când nu se află nimeni acolo.
Astfel de constatări pot avea implicații destul de intrigante asupra modului în care religia ne influențează percepția asupra realității și viceversa.
Ar putea descoperirea unor circuite ale creierului, implicate în procesarea experienței religioase, să recreeze această trăire atât de complexă, într-un mediu artificial de laborator?
Dacă o experiență divină se dovedește a fi predeterminată din punct de vedere biologic, ne-ar permite asta oare, având informația științifică potrivită, să creăm iluzia unui zeu?
Propun să aruncăm, în cele ce urmează, o privire mai amănunțită asupra acestor întrebări.
Deoarece, chiar dacă cercetătorii ar putea să nu aibă încă toate răspunsurile, tot mai multe piese din puzzle au început să se reunească formând o imagine științifică a divinității cu totul diferită de cele pe care le găsim în cărțile sfinte.
Diferite practici religioase au efecte la fel de diferite asupra creierului.
Dr. Andrew Newberg, profesor de neuroștiințe și director al Institutului de Cercetare Marcus Health of Integrative Health din cadrul Universității Thomas Jefferson U.S., explică faptul că diferite religii activează regiunile creierului într-un mod diferit.
În urma cercetărilor echipei sale, Andrew Newberg a demonstrat că atât meditația călugărilor budiști, cât și rugăciunile maicilor catolice au crescut activitatea în lobii frontali ai creierului.
Lobii frontali sunt implicați, printre altele, în abilități de concentrare a atenției, de planificare, de capacitatea de a proiecta în viitor și de a construi argumente complexe.
În imaginea de mai sus se observă clar cum partea frontală a creierului (prezentată în roșu) este mai activă în timpul meditației. Imagine preluată din cercetările originale ale Dr. Andrew Newberg.
De asemenea, atât rugăciunea, cât și meditația sunt corelate cu activitatea scăzută a lobilor parietali, care se ocupă cu procesarea orientării temporale și spațiale (orientarea în timp și spațiu).
Acest lucru nu este însă valabil pentru toate formele de rugăciune sau de meditație.
Practici religioase diferite pot avea efectul opus asupra acelorași zone ale creierului.
De exemplu, unul dintre cele mai recente studii conduse de Dr. Newberg arată că „rugăciunea islamică intensă – care are, ca și concept fundamental, predarea sinelui (celui care se roagă) către Dumnezeu – reduce activitatea din cortexul prefrontal și lobii frontali conectați cu acesta, precum și activitatea în lobii parietali.”
Cum cortexul prefrontal este considerat a fi implicat în comportamentul voit, precum și în luarea deciziilor, cercetătorii au lansat ipoteza că o practică care se bazează pe renunțarea la control ar duce la scăderea activității în această zonă a creierului.
Scăderea activității din lobii parietali poate duce la diminuarea sau chiar pierderea orientării spațio-temporale, fapt ce ar putea explica senzațiile de uniune cu divinitatea sau cu „tot ceea ce există” resimțite de unii oameni în urma practicii spirituale intense.
James Giordano, doctor în neuroștiințe, neuroetică și cercetător asocial al Universității din Georgetown U.S. a explicat într-un interviu acordat pe pagina Medium că, „atunci când activitatea din rețelele cortexului parietal superior sau a cortexului nostru prefrontal crește sau scade, limitele noastre corporale se schimbă. Aceste părți ale creierului ne controlează simțul sinelui în raport cu alte obiecte din lume, precum și integritatea noastră corporală. Modificările cerebrale din aceste zone ca urmare a practicii spirituale intense generează senzațiile și percepțiile „ieșirii din corp” precum și cele ale „sinelui extins” la care se referă oamenii cu astfel de experiențe mistice.”
„Atunci când oamenii trăiesc astfel de experiențe mistice”, continuă Giordano, “scanările cerebrale ale creierelor acestora au înregistrat unele schimbări majore în activitatea rețelei lobilor lor temporali”.
Îl putem „crea” pe Dumnezeu la cerere?
Având în vedere că, datorită celor mai noi scanere ale creierului, rădăcinile neurologice ale experiențelor religioase pot fi urmărite cu tot mai mare ușurință, cât de mult ar putea fi create aceste experiențe la cerere?
Dr. Michael Persinger – directorul departamentului de neuroștiință al “Laurentian University” din Ontario, Canada – a încercat să afle răspunsul la această întrebare demarând celebrul experiment cunoscut sub numele de „Casca lui Dumnezeu”.
„Casca lui Dumnezeu” este un dispozitiv care poate simula experiențele religioase prin stimularea lobilor temporali și parietali ai creierului unei persoane folosind câmpuri magnetice.
Din cele 2000 de persoane care au participat la experimentele lui Persinger, 20 dintre aceștia, autodeclarați practicanți religioși, au raportat că au simțit prezența lui Dumnezeu sau că l-au văzut în cameră în timp ce purtau acel dispozitiv.
Cu toate acestea, mai mult de 80% dintre participanți au declarat că au simțit un fel de prezență în cameră, dar pe care au fost reticenți să o numească „Dumnezeu.
Persinger a afirmat că, „majoritatea oamenilor ar fi numit ca fiind „Dumnezeu ” acele senzații pe care le-au resimțit, dacă nu s-ar fi aflat într-un experiment de laborator.”
Persinger a mai declarat că, „deși oamenii pot fi destul de reticenți atunci când vine vorba despre denumirea senzațiilor resimțite în laborator ca fiind prezența lui Dumnezeu, trebuie totuși să fim atenți la cât de similare au fost toate aceste experiențe”.
Cu toate acestea, oamenii au căutat mereu, de-a lungul istoriei, modalități de evocare a experiențelor religioase în diferite feluri. De la meditație și rugăciune la substanțe paihedelice care pot induce experiențe transcendentale unice, toate sunt percepute la fel de spirituale și de reale precum cele resimțite în mod natural.
Așadar, indiferent dacă este vorba despre psihedelice sau Casca lui Dumnezeu, pe măsură ce dezvoltăm o înțelegere mai detaliată a acestor tehnici și a efectelor acestora, ne-ar putea ajuta să cunoaștem din ce în ce mai bine cum este formată conștiința umană și cum putem folosi aceste lucruri pentru a face mai bună lumea în care trăim.
În cele din urmă, neuroștiința ne-ar putea oferi unele răspunsuri existențiale, generând noi insight-uri și descoperiri cu privire la percepția realității, la rădăcinile conștiinței și ale spiritualității umane.
Surse ale cercetărilor de mai sus:
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0928425715000182
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3562704/
http://www.andrewnewberg.com/research/
https://www.ninds.nih.gov/Disorders/Patient-Caregiver-Education/Know-Your-Brain#fore
https://clinicalbioethics.georgetown.edu/JGiordano/
https://www.god-helmet.com/wp/god-helmet/intro_to_god_helmet.htm
