Poveștile sunt de când ne știm, indiferent de religie, rasă și cultură.
Aproape toată istoria umană cunoscută până în prezent este constituită într-un sens narativ.
Ne folosim de povești pentru a transmite informații, pentru a comunica și pentru a influența oamenii și societatea în care trăim.
Gândirea noastră conștientă este exprimată, cel mai adesea, într-un mod narativ.
De fapt, capacitatea de a spune povești este una dintre principalele caracteristici unice ale ființe umane.
Scanările creierului au relevat faptul că atunci când oamenii citesc aceeași poveste sau vizionează același film, li se activează aceleași zone cerebrale ca și când s-ar regăsi fix în situațiile reale ale personajelor la care au asistat. Subiecții acestui studiu s-au identificat cu poveștile într-o asemenea măsură încât au adoptat rolul protagonistului ca fiind propriul rol.
Dar, de ce sunt creierele noastre atât de atrase de povești?
Și, mai ales, cum schimbă forma unei povești sau a unei narațiuni structura și funcționarea creierului uman?
Iar în ultima vreme, din ce în ce mai multe cercetări din neuroștiințe ne atrag atenția asupra faptului că informațiile sunt păstrate mult mai bine în creier atunci când sunt integrate prin intermediul poveștilor.
Studiile au arătat că memorarea se produce mult mai ușor atunci când ea se realizează cu ajutorul imaginilor vizuale. Oamenii păstrează 4/5 din imaginile pe care le formează în minte și doar 1/5 din ceea ce citesc, dacă acest lucru se realizează fără ajutorul unor ilustrații.
Întrucât creierul nostru este special structurat pentru a integra experiența după anumite tipare, iar poveștile sunt stocate ca imagini și simboluri, ele nu numai că sunt amintite mult mai precis decât faptele, dar sunt și mult mai eficiente ca și modalități de transmitere a informației.
Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când construim povești?
În lucrarea sa despre neurobiologia experienței interpersonale (Mindsight), renumitul neuropsihiatru Dr. Daniel Siegel subliniază cât de importante sunt poveștile în funcționarea creierului.
Poveștile implică toate părțile creierului.
“Când spunem o poveste – chiar și nouă înșine – emisfera stângă a creierului (mai precis cortexul prefrontal dorsolateral stâng) care ne ajută să interpretăm cauza și efectul și unde stocăm amintirile faptice necesare pentru a ne povesti viața, realizează conexiuni neuronale tot mai numeroase cu emisfera dreaptă cerebrală. Emisfera dreaptă este locul unde cercetătorii au stabilit că s-ar procesa cea mai mare parte a memoriei noastre autobiografice, a adevărului simbolic, intuitiv și imaginativ.”
“Pentru a contura o narațiune coerentă, este necesar ca ambele emisfere ale creierului să se implice în integrarea acesteia promovând, la rândul său, o funcționare a creierului mai sofisticată și mai complexă.”
Siegel spune că putem folosi abilitatea noastră de a povesti pentru a forma și consolida anumite conexiuni neuronale în creier, schimbând arhitectura acestuia.
Studiind lucrările lui Michael Gazzaniga, profesor de neurologie și autor al unor numeroase cercetări în domeniul creierului divizat, Siegel a ajuns la concluzia că “această capacitate a povestirilor de a reconcilia trecutul și prezentul, precum și de a pune în armonie datele faptice din viața unei persoane și emoția creată de acestea, este ceea ce ne oferă sentimentul unui sine unitar.“
Mai mult decât atât, neuroștiințele cognitive au demonstrat recent în urma unor studii că narațiunile declanșează eliberarea de neurotransmițători în ambele emisfere ale creierului.
Un experiment făcut de cercetătorii de la Universitatea Princeton a arătat că, atunci când povestim, se produce o cuplare neurală între povestitor și cei care ascultă. Scanările cerebrale (fMRI) au demonstrat că poveștile activează cortexul frontal (rațional) și regiunea sistemului limbic a mezencefalului care se ocupă cu procesarea emoțiilor.
Astfel, atât povestitorul, cât și ascultătorul, se angajează emoțional și factual în povestire, ceea ce creează o legătură între ei. În acest fel, poveștile și povestirea nu doar că au capacitatea de a declanșa anumite conexiuni cerebrale în creierul nostru, dar aceleași regiuni sunt oglindite aproape instantaneu și în creierul ascultătorului, acționând ca un liant social atât cognitiv, cât și emoțional al vieților noastre.
Având în vedere modul în care propriile povești ne modelează lumile interne și structura creierului, nu este atât de surprinzător să aflăm că poveștile spuse de alți oameni pot avea un efect dramatic asupra noastră.
Narațiunile sunt o metodă foarte influentă și eficientă de convingere.
Ele provoacă interes, stârnesc implicarea și încurajează empatia celor cărora li se adresează.
Agențiile de publicitate, avocații, jurnaliștii și politicienii se folosesc de multă vreme de capacitatea convingătoare a poveștilor pentru a ne putea determina să cumpărăm produse, să interpretăm unele evenimente sau articole din presă sau să-i votăm.
Astfel, în urma unor studii cercetătorii au concluzionat că înțelegerea mecanismului povestirii poate permite folosirea acestuia nu doar în activități precum influențarea unui juriu sau încurajarea de a cumpăra o anumită marcă de săpun, dar și în instituțiile militare care vor să dezvolte lideri mai eficienți și mai dispuși să-și păstreze integritatea morală sub presiune.
Uitându-ne puțin în urmă, se pare că poveștile au evoluat ca o modalitate excelentă de promovare a unității sociale și culturale din viețile noastre.
A spune povești nu face altceva decât să ne lege percepția asupra realității într-o imagine unică și autentică a trecutului, prezentului și viitorului întregii noastre existențe.
Ne permite să înțelegem informațiile și ne unește în credințele noastre cele mai de preț.
Deși cercetările nu au încă răspunsuri definitive, rezultatele sugerează că poveștile funcționează ca niște legături care consolidează conexiunile neuronale, integrând emisferele separate ale creierului și permițându-i acestuia să funcționeze într-o manieră mai complexă și mai unitară.
Până atunci, rămânem o poveste.
Pentru că visăm în narațiune, ne amintim, anticipăm, sperăm, disperăm, credem, ne îndoim, planificăm, reevaluăm, criticăm, construim, bârfim, învățăm, urâm și trăim prin narațiune.
Sursa cercetărilor:
https://www.drdansiegel.com/about/mindsight/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2922522/
https://www.edituraherald.ro/mindsight-noua-stiinta-a-transformarii-personale-detail
3 thoughts on “De ce este creierul uman atât de atras de povești?”