Cum am ajuns să ne simțim tot mai singuri?

Blaise Pascal (1623-1662) a adus contribuții uriașe atât la fizică cât și la matematică, în special la fizica fluidelor, geometrie și la teoria probabilităților.

Însă lucrările lui Pascal au adus influențe și dincolo de tărâmul științelor exacte.

Multe domenii pe care le clasificăm acum la rubrica Științe Sociale își au rădăcinile, de fapt, în ideile acestui geniu.

Cu puțin înainte de moartea sa, Pascal a scos la iveală o serie de cugetări personale, fiind publicate ulterior sub forma unei colecții cu numele de Pensées.

În timp ce cartea se referă, în mare parte, la zbuciumul unui matematician cu privire la alegerea unei vieți bazate pe știință sau credință, cel mai interesant aspect îl reprezintă de departe ideile sale, clare și lucide, despre ceea ce înseamnă să fii om.

Este unul dintre primele modele al psihologiei noastre, cu mult înainte ca psihologia să fi fost considerată o disciplină formală.

Deși avem suficiente motive pentru a aborda natura umană dintr-o varietate de unghiuri diferite, o să încep cu unul dintre cele mai frumoase gânduri, care mi-a atras atenția în mod deosebit.

Mai ales în aceste vremuri epidemice și tulburi.

„Toate problemele umanității decurg din incapacitatea omului de a sta liniștit doar într-o cameră.”

Potrivit lui Pascal, ne temem de tăcerea existenței, ne temem de plictiseală și alegem, în schimb, distragerea fără scop. Și nu ne putem abține să fugim de problemele noastre emoționale, refugiindu-ne în falsele mângâieri ale minții.

Problema este că unii dintre noi nu am exersat niciodată arta de a sta singuri, în tăcere deplină, mai mult de câteva minute.

Pericolul de a fi conectați

Astăzi, mai mult decât oricând, mesajul lui Pascal pare din ce în ce mai adevărat

În ultimii 100 de ani, tehnologiile informaționale au dominat în mare parte direcția noastră socială și culturală. De la telefon la radio, de la televizor și până la internet, am învățat noi modalități de a ne conecta unii cu alții, din orice colț al lumii ne-am afla.

Pot să stau, de exemplu, în livingul locuinței mele din București și să mă pot transporta în orice loc vreau prin Skype. Sau pot fi în cealaltă parte a lumii și să știu în continuare, tot ce se întâmplă acasă, cu o simplă navigare rapidă.

Cu toate acestea, deși trăim într-o lume în care suntem conectați la toate, am uitat să ne mai conectăm la noi.

Dacă observația lui Pascal despre incapacitatea noastră de a sta singuri și liniștiți într-o cameră este adevărată, am putea presupune atunci că problema este dată de existența tot mai mare a opțiunilor disponibile din ziua de azi.

Iar logica este cu atât mai seducătoare, cu cât nu prea ne arde să stăm singuri, având atâtea opțiuni în jur.

De ce ai sta singur când ai atâtea opțiuni în jurul tău?

Adevărul este că, să fii singur” nu este același lucru cu “să te simți singur”.

Deoarece, cu cât sunteți mai puțin confortabili cu singurătatea, cu atât scade probabilitatea de a vă cunoaște pe voi înșivă.

Și atunci, veți petrece tot mai mult timp cu mintea în ecrane, devenind dependenți de aceleași tehnologii care au fost menite să vă facă să vă simțiți liberi.

Evitând disconfortul de a fi cu noi înșine nu înseamnă că acest disconfort va dispărea.

Majoritatea dintre noi credem că suntem conștienți de propriile vieți. Credem că știm cum ne simțim și care sunt nevoile și problemele noastre.

În realitate, foarte puțini dintre noi facem asta cu adevărat.

Iar cei care o fac deja, sunt primii care spun cât este de importantă conștientizarea de sine și câtă nevoie avem de acest lucru.

În ziua de azi, oamenii își pot trăi întreaga viață fără să sape cu adevărat dincolo de măștile pe care le poartă. Și nu sunt puțini cei care o fac.

Suntem din ce în ce mai lipsiți de rădăcinile autentice ale proprie ființe.

Și în asta constă adevărata problemă.

Putem fi stimulați de plictiseală?

Revenind la fundamente și la Pascal, se pare că aversiunea noastră pentru solitudine este, de fapt, o aversiune în fața plictiselii.

Nu este neapărat vorba că suntem dependenți de un televizor deoarece și televizorul are avantajele lui și ne oferă multe satisfacții în acest sens.

La fel cum este ok să fim dependenți și de alte lucruri esențiale vieții noastre. Deoarece, de cele mai multe ori, beneficiile depășesc dezavantajele.

Problema este că, în realitate suntem dependenți de starea de a nu fi plictisiți.

Nu ne putem imagina doar să fim fără să facem.

Și, prin urmare, căutăm divertismentul, căutăm compania, iar dacă acestea nu ne satisfac, țintim spre culmi tot mai înalte.

Dacă nu ne confruntăm cu acest nimic niciodată, cum vom putea ști oare cine suntem cu adevărat?

Chiar dacă suntem profund legați de orice altceva din jurul nostru, nefiind față-n față cu noi înșine niciodată, poate fix ăsta este motivul pentru care ne simțim atât singuri și de anxioși.

Cum să nu ne simțim singuri când, cea mai de încredere și autentică persoană din viața noastră nu a fost cunoscută, explorată și integrată corespunzător?

Cât de mult ne putem baza pe ceva solid și puternic, dacă nu ne este cunoscut?

Cât de mult ne putem baza pe noi înșine dacă nu știm cine suntem cu adevărat?

Din fericire, există o soluție.

Singura modalitate de a evita să fim măcinați de această frică este, ca orice frică, să o înfruntăm.

Să lăsăm plictiseala să ne ducă acolo unde vrea, astfel încât să ne descurcăm cu orice ar putea fi și cu orice s-ar întâmpla cu percepția noastră de sine.

Și ne vom asculta gândind, și ne vom explora acele părți din sine care au fost mascate de zidul distragerii.

Odată ce vom trece peste acest prim blocaj, ne vom da cu siguranță seama că a fi singur nu este atât de rău pe cât pare.

Pe măsură ce zidurile vor cădea, lumea va deveni mai bogată și vom vedea lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat, în toată completitudinea lor, în toate contradicțiile lor și în toată necunoașterea lor.

Vom învăța că există și alte lucruri, care se află dincolo de zgomotul de fundal.

Îmbrățișarea plictiselii vă va permite să descoperiți noutatea în lucrurile despre care credeați că sunt vechi.

Vă veți simți ca un copil necondiționat de reguli, care a văzut lumea pentru prima dată.

Și bineînțeles, veți depăși o bună parte a conflictelor voastre interne.

Pentru că, tot ceea ce am făcut în ultima pentru a ne conecta, ne-a și izolat în același timp.

Suntem atât de preocupați să fim distrași încât uităm să ne mai ascultăm pe noi înșine, simțindu-ne din ce în ce mai singuri.

Iar principalul vinovat nu este obsesia noastră pentru vreo stimulare experiențială particulară.

Ci teama noastră de nimic. Dependența de a nu fi plictisiți.

Avem o aversiune instinctivă în fața lui a fi pur și simplu.

Și singurul mod de ne înfrunta este să ne facem timp, în fiecare zi, în fiecare săptămână, să stăm doar cu gândurile și sentimentele noastre, într-un moment de liniște.

Lao Zi, fondatorul Taosimului și unul dintre cei mai renumiți filozofi chinezi, spunea că „adevărata putere a unui om constă în a se cunoaște pe el însuși”.

Fără să ne cunoaștem pe noi înșine, este aproape imposibil să găsim o modalitate sănătoasă de a interacționa cu lumea în care trăim.

A fi singuri și a ne conecta la interior este ceva ce nimeni nu ne-a învățat niciodată.

Solitudinea poate să nu fie soluția pentru toate, dar cu siguranță este un început.

Author: Gabi Enache

1 thought on “Cum am ajuns să ne simțim tot mai singuri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *