Cunoaște-ți creierul – Prosopagnozia sau orbirea feței

Imaginează-ți că ești într-o dimineață la serviciu, stai la birou sau te afli așezat pe un scaun și vezi cum o persoană se îndreaptă spre tine.

Privești în sus, la persoana respectivă, dar fața ei este neclară, ca și când ar fi învăluită-n ceață, complet lipsită de trăsături.

Pur si simplu, nu ai nicio indicație despre cine ar putea fi.

Îi examinezi mersul, îmbrăcămintea și forma corpului. Acest lucru îți spune că este vorba despre un bărbat. Însă detaliile feței rămân în continuare de nedescris și nu îți poți da seama dacă este șeful tău, un vizitator sau un coleg de serviciu.

Te uiți îngrijorat/ă în jos, în speranța că persoana respectivă nu va observa starea de confuzie în care te afli. Îți este teamă că totul va părea destul de ciudat, până la urmă, lucrezi acolo de ani de zile.

Abia după ce îi auzi vocea, îți dai seama ușurat/ă că este vorba despre un prieten care, pur și simplu, ar vrea să comandați pizza pentru prânz.

Bine ai venit în lumea prosopagnoziei!

Persoanele care suferă de prosopagnozie nu au capacitatea de a recunoaște fețele.

Aceste persoane sunt conștiente că se uită la o față dar nu sunt capabile să identifice sau să recunoască fețele membrilor familiei, colegilor de muncă sau altor persoane pe care le-au cunoscut anterior.

De obicei, acești pacienți înregistrează dificultăți și în reamintirea chipurilor noi.

Această tulburare, cunoscută și sub numele de orbire a feței este, cel mai adesea, cauzată de anumite leziuni cerebrale (de ex, traumatisme sau tumori cerebrale) însă există și cazuri de malformații congenitale care o pot declanșa.

Studiile sugerează că această afecțiune ar putea fi regăsită la un procent de 2% din populația lumii.

Severitatea tulburării poate varia de la o afectare subtilă a percepției trăsăturilor faciale și până la incapacitatea completă de a mai recunoaște fețele (chiar și propria față), așa cum este descris în scenariul de mai sus.

Persoanele cu prosopagnozie reușesc adesea să se adapteze acestui deficit concentrându-se pe alte trăsături ale unei persoane pentru a o recunoaște, cum ar fi mărimea corpului, vocea sau stilul vestimentar.

Acestea fiind spuse, relatarea cazului de mai sus ar putea părea ușor dramatizată, dat fiind faptul că, un individ cu prosopagnozie, ar fi fost, totuși, capabil să-și recunoască colegul de serviciu pe baza altor calități, chiar înainte de a-i auzi vocea.

Ce zone ale creierului sunt implicate în prosopagnozie?

Prosopagnozia pare să rezulte din deteriorarea unei anumite zone situată în partea interioară și inferioară a lobului temporal (mai precis, suprafața bazală a lobilor temporali și occipitali) denumită și girus fusiform.

Studiile au descoperit că în regiunea girusului fusiform există celule care răspund, în general, la anumite chipuri familiare.

De exemplu, această zonă conține celule cerebrale care reacționează la imaginea persoanei iubite, a mamei, a tatălui, a șefului, a lui Vladimir Putin și tot așa…

Dar nu tot girusul fusiform.

Ci mai degrabă o regiune specifică din acesta, despre care studiile au demonstrat că este activată atunci când un subiect privește fața unei persoane.

Vorbim de zona fusiformă a feței.

Zona fusiformă a feței

Cum este posibil să recunoști pe cineva și, în același timp, să nu îl recunoști?

De exemplu, să presupunem că te afli în sala de așteptare la dentist.

Știu, nu este un loc tocmai plăcut. Dar este unul în care, mai devreme sau mai târziu, ajunge toată lumea.

Ok.

Pe ușa sălii în fața căreia aștepți iese o persoană cunoscută, dar despre care nu poți să îți aduci aminte cine este.

Odată ce informația vizuală a feței persoanei care iese din cabinet atinge girusul fusiform, aceasta este transmisă amigdalelor cerebrale pentru atribuire emoțională (Ce emoții îmi trezește persoana respectivă?) și structurilor memoriei biografice pentru asocierea informațiilor feței cu informațiile stocate anterior despre acea persoană (Cine este acea persoană? Când și în ce context am mai întâlnit-o?).

Mai departe, cortexul prefrontal pare să contribuie și el atât la analiza expresiei faciale emoționale, cât și la menținerea fețelor în memoria pe termen scurt.

Bine, procesarea vederii este un fenomen mult mai complex în comparație cu mult prea scurtul rezumat de mai devreme.

Însă întreg procesul cerebral descris aici, este deosebit de necesar pentru declanșarea sentimentului de familiaritate generat de povestea relativ coerentă pe care o avem în legătură cu persoana respectivă.

Și uneori, chiar dacă persoana se află lângă noi, ne va lua ceva vreme până ne vom reaminti despre cine este vorba.

În cazul prosopangoziei, nu vom fi capabili să ne reamintim fața oricât de mult ne-am strădui.

Cel mai interesant la prosopagnozie este poate faptul că, deși pacienții afectați habar nu au la cine se uită, răspund în continuare emoțional la chipurile familiare.

De exemplu, poate că nu reușești să îți dai seama conștient că persoana din fața ta este mama, însă vei simți întreaga paletă emoțională asociată cu prezența ei.

Sindromul Capgras reprezintă imaginea în oglindă a prosopagnoziei.

O persoană care suferă de Capgras poate recunoaște cu ușurință chipurile celor dragi, dar nu simte reacția emoțională asociată în mod normal acestor chipuri.

Drept urmare, persoana este convinsă că rudele apropiate, părinți, soț, soție, copii, bunici, frați sau surori sunt niște impostori.

Uneori, aceștia sunt considerați clone, extratereștrii sau spioni.

Ce zone ale creierului sunt afectate în sindromul Capgras?

Se pare că o parte din calea vizuală descrisă mai sus nu funcționează cum trebuie, tot ca urmare a unor leziuni sau tumori cerebrale.

Dar despre aceasta vom vorbi într-un articol viitor.

Author: Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.