Începerea unei relații noi ne poate umple de entuziasm și de speranță.
Ne spunem deseori: „Am întâlnit, în sfârșit, persoana ideală cu care o să-mi petrec tot restul vieții!”
Și încercăm atât de mult să ne convingem că am făcut o alegere bună de data aceasta…
Însă fiorul unei relații noi ne poate lăsa orbi în fața potențialelor blocaje.
Copleșiți de euforia dragostei, ne lăsăm duși de val și nu mai suntem în stare să privim la cine se află, de fapt, lângă noi.
Tocmai de aceea, multe relații se prăbușesc în primele trei-patru luni, când proiecțiile dispar și începeți să vedeți defectele celeilalte persoane.
Cu mult înainte de a fi oferit o șansă reală pentru ca parteneriatul să devină o entitate solidă, definită.
Ce greșeli fac oamenii la începutul relațiilor și cum le puteți evita?
Greșeala 1 – Permiteți sentimentelor euforice ale noii relații să vă întunece judecata.
Emoția unei relații noi vă poate împiedica să vedeți eventualele probleme care se pot ivi pe parcurs. Fermecați de aspectul și de perfecțiunea partenerilor dvs., ignorați, pentru moment, tot ceea ce nu se află în concordanță cu imaginea idealizată a acestora.
Poate că îi urâți atunci când vă vorbesc urât sau când ridică vocea dar îi găsiți atât de atrăgători, încât pur și simplu treceți cu vederea.
Însă realitatea ne poate lovi mult mai devreme decât am putea crede.
Odată ce magia s-a stins, veți începe să observați eventualele diferențe între dvs. și partenerul dvs. De multe ori însă, este posibil să fie prea târziu.
Încercați să priviți dincolo de aparențe.
Observați comportamentul, limbajul corpului, punctele tari și punctele slabe ale partenerului dvs. Încercați să detectați tot ceea ce vă deranjează și cât de mult veți putea tolera asta pe viitor.
Greșeala nr. 2 – Nu stabiliți limite clare, de la început.
Cum spuneam, primele trei-patru luni ale unei relații dau tonul pentru cum va decurge relația pe termen lung.
Dacă ați permis ca relația să fie în condițiile partenerului dvs., va fi greu să mai întoarceți asta. Acordați-vă iubirea, atenția și respectul cuvenit, stabilind limite clare atunci când vine vorba de o relație nouă.
Mulți oameni sunt speriați să-și exprime modul în care vor să fie tratați, de frică să nu fie respinși.
Dar este mult mai bine să știți acum decât mai târziu.
Greșeala nr. 3 – Nediscutarea valorilor de bază și a obiectivelor pe termen lung.
Dacă nu vă discutați valorile și obiectivele atunci când începeți o relație nouă, există riscul să vă treziți ulterior că, de fapt, drumurile voastre sunt destul de diferite.
Valorile noastre de bază sunt cele care ne ghidează și ne susțin sănătos alegerile și viața.
Nefiind aliniate cu cei de lângă noi, pot deveni o sursă veritabilă de conflict.
Este foarte greu să faci o relație în care partenerii au valori nealiniate, să funcționeze.
De exemplu, poate intenționați ca anul viitor să aveți copii, însă partenerul dvs. dorește să aștepte cinci ani. Iar acest lucru vă poate pune capăt relației.
Asigurați-vă că sunteți pe aceeași lungime de undă cu partenerul dvs. Este unul dintre punctele cheie pentru o relație sănătoasă și fericită.
Greșeala nr. 4 – Nu-ți cunoști contribuția la destrămarea relației tale anterioare.
Atunci când o relație se încheie, adesea suntem plini de sentimente negative față de foștii parteneri.
De cele mai multe ori alegem să-i învinovățim mai mult pe aceștia și mai puțin pe noi.
Trecerea la o nouă relație fără să știm cum am contribuit la dispariția celei anterioare este ca și cum am încerca aceeași dietă, de fiecare dată, însă avem pretenția ca rezultatele să fie diferite.
Adevărul este că, dacă nu cunoaștem tiparele dăunătoare pe care le aducem într-o relație, ea nu va dura prea mult.
Așa că, rămâi puțin cu tine și încearcă să privești cât poți de sincer la ultima ta relație.
Încearcă să vezi ce a mers prost.
Vezi dacă nu cumva există un model repetitiv care a dus la sfârșitul acesteia. Dacă au existat similitudini între relațiile anterioare.
Întreabă-te: „Ce fac greșit în relații? Cât de responsabil ar trebui să fiu?”
Poate că aveți obiceiul de a vă întâlni cu persoane indisponibile din punct de vedere emoțional sau vă luptați să respectați limitele.
Vezi ce răspunsuri poți găsi în problemele recurente ale relațiilor anterioare.
Făcând niște reflecții sincere asupra ta, te vei plasa mult mai ok într-o relație viitoare, sănătoasă.
Greșeala nr. 5 – Așteptările nerealiste.
Deseori intrăm într-o relație dorind din tot sufletul ca partenerul să se potrivească cu imaginea pe care am creat-o pentru el.
Iar când acest lucru nu se întâmplă, ne îmbufnăm și încercăm să-l schimbăm sau să-l manipulăm pentru a se comporta conform așteptărilor noastre.
Poate funcționa pentru o perioadă scurtă de timp, dar nu e de durată.
Iar asta, pentru că majoritatea oamenilor nu sunt dispuși să-și compromită identitatea.
Greșeala nr. 6 – Simțiți nevoia de a fi cei mai buni, să performați pentru ei.
La începutul relațiilor, ne dorim să fim acele fetițe sau băieți buni, gata de orice. Acele persoane perfecte, care nu se plâng niciodată și arată întotdeauna sexy și fabulos.
Când întâlnim pe cineva nou, majoritatea dintre noi avem tendința de a încerca să performăm în loc să fi autentici. Iar acest lucru poate deveni extrem de epuizant pe termen lung.
De ce ne vine atât de greu să fim noi înșine?
Atunci când simțim nevoia să performăm în jurul cuiva, pentru a fi mereu speciali și unici, există probabilitatea să avem o identitate extrem de fragilă care trebuie confirmată încontinuu de cei de lângă noi.
Uneori ne simțim inadecvați și singuri, cea mai mică nepăsare fiind interpretată ca pe un semn de abandon.
Încercați să fiți voi.
Încercați să fiți prezenți, autentici și deschiși față de partenerii voștri. Dacă sunt persoanele potrivite, vor rămâne cu siguranță în viața dumneavoastră.
Nu vă fie teamă să vă provocați partenerul în primele luni ale relației.
Lăsând lucrurile să alunece de la început, le veți lăsa pentru totdeauna.
Permiteți-i persoanei de lângă voi să fie autentică și veți afla mult mai repede dacă este cea care trebuie, sau nu.
Și, nu în ultimul rând, nu pictați imaginea partenerului în culorile pe care doriți să le vedeți. Lăsați-i să își exprime culorile lor reale.
Pe măsură ce intrați într-o nouă relație, încercați pe cât posibil să fiți cu capul pe umeri.
Puteți visa oricând și orice cu viitorul partener, dar nu permiteți acestor vise să vă ghideze deciziile din viața de zi cu zi.
Iubiți profund, sincer, deschis, dar niciodată orbește.