Relațiile sănătoase necesită un echilibru delicat între intimitate și autonomie, între dăruire și primire, între sine și celălalt.
Însă, pe măsură ce încercăm să atingem această zonă delicată, am putea să ne simțim tot mai mult ca niște pendule care se mișcă nepăsătoare dintr-o parte în alta, fără să se intersecteze vreodată în calea lor.
Reflectând puțin asupra propriilor relații, precum și asupra oamenilor din jur, am observat tendința de a ne apropia foarte mult de parteneri, uneori aproape simbiotic, pierzându-ne în ei în întregime, pentru a ieși, la urmă, îngroziți și abandonați de sine, din toată această ceață a codependenței.
Pentru ca mai apoi, furioși pe aceștia, pe noi și pe propriile alegeri, să ne jurăm din toată ființa abandonul, neputința și durerea pierderii.
Ne întoarcem către noi, ca singura ancoră a salvării, ca singurii prieteni de încredere care nu ne vor trăda niciodată.
„Mai bine singur decât să sufăr, din nou, într-o relație!”
Însă, de cele mai multe ori, singurătatea ne trimite din nou în brațele unui alt partener. Iar, euforia îndrăgostirii ne face să uităm de noi și de greșelile noastre, refugiindu-ne, încă o dată, în capcana primitoare a codependenței.
Și atunci, unde se află echilibrul?
Cum ne dăm seama dacă suntem într-o relație de codependență și ce putem face în legătură cu asta?
Aici, răspunsul poate fi găsit în ideea relațiilor interdependente – acel tip de relație care se bazează atât pe intimitate cât și pe separare în același timp.
Esther Perel, psihoterapeut specializat în inteligența erotică și una dintre cele mai interesante și mai originale promotoare a relațiilor de cuplu moderne, menționează în videoclipul intitulat Dragostea și relațiile moderne faptul că „o persoană interdependentă va recunoaște valoarea vulnerabilității, fiind capabilă să apeleze la partenerul său în moduri semnificative de a crea intimitate emoțională. De asemenea, o astfel de relație de interdependență va permite ambilor parteneri să fie ei înșiși, fără să fie nevoie să-și compromită imaginea sau sistemul propriu de valori ”.
„Iubirea se sprijină pe doi piloni: deschiderea și autonomia. Nevoia noastră de uniune există, alături de nevoia noastră de separare în același timp”, a mai precizat autoarea.
Prin contrast, în relațiile codependente partenerii se bazează predominant unul pe celălalt pentru a-și putea oferi o identitate, o valoare sau un scop. Oamenii aflați în relații codependente tind să investească în valorile, în visele și în nevoile partenerilor neglijându-și, în același timp, propriile nevoi.
Acest tip de relații va duce, în cele din urmă, la o pierdere dureroasă și tangibilă a sinelui.
Nu vreau să sugerez că atașamentul față de ceilalți este ceva greșit și condamnabil.
Dimpotrivă, este firesc și necesar.
Și nu există relație sănătoasă care să nu implice atașament.
Dar ce se întâmplă atunci când atașamentul devine prea mult?
Cum puteți spune dacă sunteți au ați fost într-o relație codependentă sau interdependentă?
Vom explora, în cele ce urmează, șapte puncte cheie atunci când vine vorba despre diferențele majore care se stabilesc între cele două tipuri de relații de mai sus.
1. Relațiile codependente: „Mă folosesc de dragostea partenerului meu pentru a-mi umple un gol, o lipsă a iubirii de sine.”
Un partener codependent poate compensa propria lipsă de iubire de sine, încercând să acopere acest gol cu dragostea celuilalt partener.
Iubirea de sine poate fi atât de rară, încât persoanele se simt efectiv izolate și infometate emoțional, disperate după oricine și orice le-ar putea oferi susținere.
Disperarea îi poate face să accepte aproape orice înlocuitori ai iubirii de sine, orice tip de atenție, chiar dacă uneori poate avea unele consecințe negative.
Relațiile interdependente: “Mă iubesc pe mine și pe partenerul meu în același timp.”
În relațiile interdependente, înlocuim mentalitatea respectivă cu o mentalitate a abundenței.
Avem multă iubire de oferit! Avem un izvor nesecat de dragoste atât pentru sine cât și pentru cei de lângă noi.
2. Relațiile codependente: „Nu știu cum să-mi exprim nevoile așa că prioritizez, mai degrabă, nevoile partenerului meu.”
Relațiile interdependente: “Îmi exprim nevoile liber și sunt, în același timp, receptiv la nevoile partenerului meu.”
Relațiile interdependente sănătoase nu necesită ca partenerii să-și minimalizeze sau să-și subjuge identitatea și propriile nevoi. Ele permit exprimarea liberă a ambelor părți.
Aceasta nu înseamnă că nevoile acestora sunt satisfăcute tot timpul în proporție de 100%. Cu toate acestea, ambii parteneri înțeleg că sunt ființe unice, complexe, cu nevoi și preferințe diverse.
Sau, cum mai spune Esther Perel, „orice relație care ar putea fi amenințată și distrusă de o conversație sinceră despre sentimentele, standardele sau așteptările dvs. nu a fost suficient de stabilă încă de la început.”
3. Relațiile codependente: “Petrec timp împreună cu partenerul/partenera pentru că imi este teamă să fiu singură/singur.”
Relațiile interdependente: “Mă bucur singur/singură atât de timpul petrecut cu mine cât și de cel petrecut alături de partenerul/partenera mea.”
Dacă nu putem regăsi pacea sau plăcerea în a sta cu noi înșine, vom ajunge să proiectăm sarcini nerealiste pe relațiile cu oamenii din jur, făcându-i pe aceștia unicii responsabili de fericirea noastră.
Bucurându-ne de propria companie ne va permite să ne bucurăm mai mult de timpul petrecut cu partenerii noștri, fără să folosim acest timp pentru a scăpa de anxietate.
De asemenea, acest lucru va permite partenerilor noștri să se simtă apreciați pentru ceea ce sunt, nu pentru rolurile de salvatori cu care îi identificăm în viața noastră.
4. Relațiile codependente: “Relația mea este responsabilă pentru a mă face fericit/fericită.”
Relațiile interdependente: „Sunt responsabil pentru propria fericire și iubesc să creez bucurie împreună cu partenerul/partenera mea.”
Au relațiile romantice capacitatea de a ne face fericiți?
Absolut!
Vom fi fericiți dacă relațiile noastre romantice sunt singura sursă de fericire?
Clar nu!
Pot fi anumite zile în care un dezacord cu partenerul de cuplu se poate simți ca fiind sfârșitul lumii. Relația se poate simți tot mai toxică nutrind sentimentul că nimic nu mai este în regulă.
„Tot ceea ce ne făcea fericiți s-a dus!”
Iar asta nu se simte neapărat ca o relație bine fundamentată și echilibrată.
Unul dintre parteneri poate deveni reactiv în argumente, oferind tot mai puțin spațiu de discuție celuilalt partener. Aceste mici diferențe de opinie se pot simți catastrofale, existând riscul ca toată relația să cadă într-un dans al furiei și al reproșurilor pe termen lung.
5. Relațiile codependente: „Nu pot tolera emoțiile intense. Pentru a mă calma, am nevoie ca partenerul meu să mă liniștească.”
Relațiile interdependente: “Pot încerca să mă liniștesc singur atunci când sunt în suferință și cer ajutorul atunci când am nevoie de sprijin.”
Învățarea modului de a ne calma singuri atunci când suntem într-o dificultate ne oferă un fundament puternic al rezilienței, o forță interioară crescută și un sentiment mai stabil al încrederii în sine.
Pentru a preîntâmpina descărcarea nervoasă atunci când suntem supărați, este bine să avem un plan, o scăpare care să ne țină departe de izbucnirea unui conflict.
De exemplu, am putea să ne retragem pentru cinci-zece minute singuri, într-o cameră, sa stăm puțin întinși în pat așteptând ca sistemul nostru nervos să se calmeze. Sau, putem să mergem în parc, la alergat, pentru a ne elibera de energia sau de sentimentele negative.
Putem face o listă scurtă cu oamenii cu care ne simțim cel mai confortabili să vorbim, listă ce poate include câțiva prieteni dragi, familia sau partenerul/partenera de cuplu.
Însă partenerul/partenera de cuplu este doar una dintre sursele noastre de calmare.
În niciun caz nu trebuie să fie singura sursă.
Partenerul/partenera nu trebuie să-și neglijeze propriile nevoi pentru a-mi proteja sănătatea emoțională.
Atunci când un partener trebuie să-și neglijeze propria stare de bine pentru a-l calma pe celălalt, relația va fi urmată, inevitabil de resentimente.
6. Relațiile codependente: „Îmi prioritizez partenerul sau relația în detrimentul propriilor obiective și visuri.”
Relațiile interdependente: “Mă simt liber să-mi urmăresc propriile obiective și visuri construind, în același timp, o viață alături de partenerul meu.”
Toate relațiile necesită un anumit grad de compromis.
Sacrificarea obiectivelor și a viselor noastre poate avea consecințe neașteptate și dezastruoase fix asupra relațiilor pentru care ne-am sacrificat.
Separându-ne de visurile noastre, ne separăm, de fapt, de cine suntem și de ceea ce am putea să devenim.
Pierdem esența vieții, motivația și energia care ne propulsează tot mai departe în lume.
Aptitudinile unice pe care le deținem se vor degrada dacă nu vor fi fructificate și utilizate corespunzător.
7. Relațiile codependente: “Nu-mi pot imagina cum aș putea să-mi părăsesc partenerul/partenera.”
Relațiile interdependente: “Sunt profund investit în parteneriatul meu dar știu că mă pot îndepărta dacă devine toxic sau nesănătos.”
A fi capabil să perseverezi într-o perioadă de dezacord, tensiune sau stagnare este, în esență, o condiție foarte importantă pentru o relație pe termen lung.
Cu toate acestea, ambii parteneri trebuie să fie dispuși să părăsească o relație, dacă aceasta va deveni vreodată toxică.
Chiar și când sunt foarte nemulțumiți de parteneriatele lor, mulți oameni codependenți se simt incapabili să plece, sau să stabilească granițe eficiente cu partenerii lor.
Această paralizie este adesea întărită de convingeri precum „Fără el/ea viața mea ar fi lipsită de sens”, „N-aș putea găsi niciodată pe nimeni ca el sau ea”, „Voi rămâne singur/singură pentru totdeauna” sau „Nu toată lumea de pe pământ este fericită. Mai bine căsătorit și nefericit decât singur”.
Este ușor de observat cum o lipsă a iubirii de sine este principalul factor care contribuie la această mentalitate distructivă.
Dacă vă recunoașteți în reprezentările de mai sus ale relațiilor codependente, nu vă descurajați!
Cu efort și practică, este posibil să ne depășim condiționarea codependentă și să găsim sau să reconstruim relații sănătoase și interdependente.
La baza sa, dependența este o relație disfuncțională cu un sine care se simte devalorizat. Un sine care poate fi rezultatul creșterii și neglijenței într-o familie disfuncțională.
Redescoperind propriul simț al scopului, al valorii și al iubirii de sine, nu mai trebuie să ne bazăm pe partenerii noștri pentru a ne oglindi valoarea în aceștia.
Ne putem implica în relațiile noastre în moduri echilibrate, bine fundamentate, iubitoare de alții și, nu în ultimul rând, de sine.
4 thoughts on “Cum ne dăm seama și ce facem dacă suntem într-o relație toxică?”