Cât de mult merită să munciți la un proiect zile întregi, până noaptea târziu?
Cât de mult merită să mergeți toată săptămâna la sală pentru o porție de cartofi cu coaste BBQ?
Cât de mult merită să cheltuiți 1000 de lei pe o pereche de pantofi?
Indiferent dacă avem sau nu aspirații înalte.
Indiferent dacă dorim să ne delectăm cu ceva dulce la sfârșitul zilei sau pur și simplu simțim nevoia să citim câteva pagini dintr-o carte la apus, creierului nostru îi place la nebunie să fie recompensat.
Iar sursa acestui comportament a fost adesea atribuită dopaminei, un neurotransmițător care controlează atât motivația, cât și mișcările de bază al corpului.
Dovezile recente sugerează însă că dopamina mai joacă un rol și în atribuirea valorii recompenselor, în urma căreia decidem dacă este cazul, sau nu, să acționăm.
Probabil de aceea alegem prăjiturile cele mai gustoase, băuturile și țigările cele mai fine și chiar partenerii cei mai frumoși și mai inteligenți pentru a forma perechi și pentru a ne petrece timpul alături de ei.
Ne place să fim răsfățați și de cele mai multe ori ne valorificăm viața prin alegerile pe care le facem, în loc să ne permitem, pur și simplu, să experimentăm plăcerea.
Cum realizează creierul și circuitul dopaminei acest lucru?
Gândiți-vă, în primul rând, care este diferența dintre porția de cartofi cu coaste BBQ și nopțile pierdute la proiectul care vă poate aduce o notă mai bună la examene sau promovarea la locul de muncă!
Cu toate că orele de muncă vă pot aduce mai multe sentimente de realizare și un salariu mai bun, există șansa ca majoritatea oamenilor să prefere porția delicioasă de mâncare.
Iar această decizie este cântărită la nivelul nucleului accumbens, o zonă cerebrală ce abundă de dopamină și care selectează stimulii recompensatori ai creierului, întărindu-i pe măsură ce-i experimentăm.
Nucleul accumbens joacă un rol nu numai în dependența de substanțe, ci și în efectul placebo, în somnul cu unde lente (somnul non-REM), în starea de odihnă care ne permite vindecarea și creșterea, precum și în memorarea pe termen lung.
Acest nucleu este împărțit în două emisfere, una pentru fiecare jumătate a creierului, și este situat în porțiunea ventrală a striatumului creierului (aproximativ, în centrul creierului) zonă pe care o împarte cu tuberculul olfactiv.
În ciuda numelui său, tuberculul olfactiv nu este folosit pentru a procesa mirosurile, ci mai degrabă pentru modul în care creierul reacționează la mirosurile pe care le recunoaște.
Iar atunci când vine vorba despre căutarea recompensei, aceste două zone cerebrale fac o echipă destul de bună.
Să luăm exemplul mirosului îmbietor al unei brutării de supermarket, pe care-l simțiți atunci când intrați pentru prima dată în magazin.
Odată procesat mirosul pofticios, dopamina eliberată în nucleul accumbens va stimula organismul pentru a căuta recompensa la raionul cu pricina.
Acest nucleu asociază sentimentele plăcute cu mișcările fizice și comportamentele care v-au oferit această recompensă, la un moment dat.
Și cel mai probabil că, pentru câteva secunde, vi se va face poftă de o felie de plăcintă caldă, cel puțin până la intervenția rațională a cortexului care vă va aminti de dietă sau despre kilogramele în plus.
Nucleul accumbens mai este implicat și în procesarea fețelor.
Aplicația de dating online, Tinder, folosește funcționarea nucleului accumbens pentru a face oamenii să gliseze mai des, indiferent dacă realizează asta sau nu.
Un studiu de cercetare condus de Vasily Klucharev în cadrul Centrului Donders pentru Neuroimagistica Cognitivă din Olanda a relevat că suntem predispuși să privim doar fețele pe care le considerăm atractive din punct de vedere fizic.
Nu doar că preferăm să le privim, dar avem tendința să credem că oamenii mai atrăgători sunt mai de încredere, mai competenți și chiar mai inteligenți decât o persoană cu un aspect mediu al feței.
Iar asta datorită funcționării nucleului accumbens.
Răsfoirea imaginilor de profil pe Tinder, glisarea la stânga și la dreapta, este un lucru foarte solicitant pentru circuitele de recompensă ale creierului.
Deși majoritatea glisărilor spre dreapta (realizate pentru a vă arăta interesul față de un profil) nu vor conduce la niciun rezultat, în cele din urmă veți întâlni un „match” atunci când persoana respectivă v-a văzut și a glisat, la rândul ei, spre dreapta.
Acest lucru face din Tinder un prim exemplu de întărire a recompensei, în care comportamentul subiectului este recompensat ocazional, însă suficient de frecvent cât să rămână în aplicație și să gliseze în continuare.
Vorbim despre același tipar comportamental întâlnit la oamenii care joacă în mod constant sloturi (celebrele păcănele) în cazinouri.
Dar, să revenim la Tinder.
De obicei durează câteva secunde până când veți decideți să glisați spre stânga sau spre dreapta. Însă, indiferent de cât de repede veți lua decizia, există un mecanism de bază care determină când și în care parte să glisăm.
Cercetătorii au restrâns acest proces către o regiune cerebrală cunoscută sub numele de „cortex prefrontal dorsolateral” (sau DLPFC) care ajută creierul să cântărească opțiunile.
Pe măsură ce creierul procesează fiecare față, amigdalele cerebrale și striatmul ventral vor activa acele tipuri de răspunsuri emoționale implicate în direcția în care vom glisa.
DLPFC analizează, de asemenea, valorile subiective ale potențialului partener, lucruri ușor vizibile în profilurile utilizatorilor precum distanța și interesele comune.
Rapiditatea răspunsurilor utilizatorilor, subiectivitatea alegerilor (de exemplu, cine este mai atractiv din punct de vedere fizic) și semnificația fiecărui răspuns ulterior sunt luate în considerare, în mod inconștient, cu fiecare față pe care o vedem pe Tinder.
De asemenea, vă recomand să vă stabiliți clar, încă de la începutul utilizării aplicației, dacă sunteți în căutarea unei relații sau doar a unei întâlniri de o noapte. Dacă sperați să vă găsiți jumătatea în cel mai scurt timp, DLPFC va acorda prioritate verificării frecvente a Tinder și s-ar putea să vă treziți glisând obsedați de ore întregi.
Atât Tinder, cât și alte aplicații de dating online, se folosesc de influența decizională a sistemului nostru de recompensă pentru a-și vinde versiunile Gold sau Premium.
Implicațiile sistemului de recompensă al creierului pentru viitor.
În timp ce rețelele sociale și de marketing se folosesc de înțelegerea modului în care funcționează acest sistem, descoperiri recente cu privire la funcționarea nucleului accumbens și a sistemului de dopamină aduc tot mai multă lumină asupra tratamentului în cazul dependențelor și a diferitelor afecțiuni.
De exemplu, unui pacient în vârstă de 53 de ani din Olanda i s-a aplicat un tratament experimental care consta în stimularea profundă a creierului pentru tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).
În urma acestui experiment, s-a constatat un efect secundar destul de surprinzător: diabetul de tip 2 al pacientului s-a ameliorat.
Cercetătorii au suspectat că o creștere a activității dopaminei ar putea îmbunătăți capacitatea organismului de a descompune zahărul.
Bine, aceasta nu înseamnă că stimularea profundă a creierului este ideală pentru persoanele cu diabet de tip 2, dar ar putea conduce la terapii mai puțin invazive care vizează eliberarea de dopamină, atât de necesare în diferite afecțiuni precum boala Parkinson, depresie, anxietate generalizată, tulburarea bipolară, ADHD, diferite fobii iar lista poate continua.
Conform lui Freud, omul este o ființă orientată spre plăcere.
Iar nucleul accumbens este, în anumite privințe, o extensie a ceea ce suntem, datorită părților cheie pe care le joacă în formarea personalității noastre atunci când vine vorba despre comportamentul nostru impulsiv, precum și despre deciziile, dorințele, așteptările și dezamăgirile pe care le implică viața.
Pentru studiul realizat de Centrul Donders pentru Neuroimagistica Cognitivă din Olanda vă invit să accesați link-ul de mai jos:
https://www.cell.com/fulltext/S0896-6273(08)01020-9
