Ieșirea dintr-o relație de dragoste poate fi, de cele mai multe ori, una dureroasă, plină de lacrimi și de resentimente pentru noi sau pentru cei care ne-au părăsit.
Ne putem simți ca și cum cineva ne-ar fi rănit fizic.
Ne simțim inima îndurerată la propriu, străpunsă și fără o busolă emoțională pentru a ne găsi drumul afară din durere.
Și ne trezim adesea că vorbim non-stop despre despărțire.
Uneori în mintea noastră, alteori cu cei de lângă noi, reflectând încontinuu la ce sa întâmplat și la ce puteam face diferit.
Durerea și neputința emoțională pot deveni atât de intense încât simțim la propriu cum creierul lucrează împotriva noastră.
Și știți ce?
Aveți perfectă dreptate.
Deoarece, durerea emoțională a unei despărțiri și durerea fizică au ceva în comun – ambele activează aceeași zonă a creierului.
Scanările cerebrale realizate asupra unor persoane care au ieșit recent dintr-o relație au arătat că durerea emoțională cauzată de o despărțire (sau de respingere) și durerea fizică au aceleași căi neuronale.
Într-un studiu, cercetătorii au scanat creierele a 40 de persoane care au trecut recent printr-o despărțire, în timp ce aceștia priveau la fotografiile foștilor parteneri.
În timp ce se uitau la fotografii, partea creierului asociată cu durerea fizică a devenit brusc activă.
După cum a explicat cercetătorul Ethan Kross, „Inducerea puternică a sentimentelor de respingere socială activează regiunile creierului care sunt implicate în senzația durerii fizice. Aceste descoperiri sunt în deplină concordanță cu ideea că experiența respingerii sociale poate reprezenta o experiență emoțională distinctă, care este asociată în mod unic cu durerea fizică.”
Dragostea romantică ne inundă creierul cu substanțe chimice cerebrale care ne fac să ne simțim bine.
Iar la nivel neurochimic, dragostea arată cam așa:
Relațiile ne stimulează nivelul de oxitocină („hormonul iubirii”) care ne ajută să formăm legături strânse cu cei dragi.
Celelalte două substanțe chimice implicate în dragostea romantică și în atașament sunt dopamina (un neurotransmițător asociat cu plăcerea și recompensa) și serotonina (neurotransmițător asociat cu sentimentul de fericire și care ajută la reglarea dispoziției noastre).
Așadar, când vine vorba despre dragoste și relații, avem de a face cu următorul cocktail chimic:
Iubire (oxitocină) + plăcere (dopamină) + fericire (serotonină) = relația perfectă.
Happy, happy! Joy joy!
Dar ce se întâmplă când povestea de iubire ia sfârșit?
Atunci când ne despărțim, creierul nostru își pierde din cantitatea de neurotransmițători implicați în acele sentimente magice ale dragostei intrând într-un sevraj asemănător cu cel resimțit de majoritatea dependenților de droguri.
La nivel subiectiv, deficitul acestor substanțe chimice ne poate face să ne simțim anxioși, deprimați și izolați.
Drept răspuns, creierul eliberează hormoni de stres, cum ar fi cortizolul și epinefrina.
În doze mici, hormonii de stres sunt minunați.
Rolul acestora este să ne asigure că vom răspunde rapid și eficient la orice amenințare.
Cu toate acestea, în perioadele de suferință pe termen lung, cum ar fi o inimă rănită, hormonii de stres se acumulează în timp, provocând probleme.
Iată ce se află în spatele simptomelor fizice ale unei despărțiri:
Prea mult cortizol în creier va trimite sângele către principalele grupe musculare. Drept urmare, ne vom simți mereu încordați și gata să răspundem în fața unei amenințării (luptă sau fugi).
Cu toate acestea, în lipsa unei nevoi reale de a răspunde fizic, mușchii nu vor avea ocazia de a-și cheltui energia acumulată. Așadar, aceștia se vor umfla, dând naștere durerilor de cap, gâtului rigid precum și acelei senzații îngrozitoare a strângere în piept, asociată frecvent cu durerile de inimă ca urmare a suferinței emoționale provocate de despărțire.
Însă, din păcate, lucrurile nu se opresc aici.
Pentru a se asigura că mușchii au un aport de sânge suficient, cortizolul deviază sângele mai departe, către sistemul digestiv. Acest lucru poate provoca probleme de burtă, cum ar fi crampe, diaree sau pierderea poftei de mâncare.
Eliberarea constantă de cortizol mai poate cauza probleme de somn și poate interfera cu capacitatea noastră de a judeca limpede.
Atunci când ne aflăm într-o relație, mintea, corpul și comportamentul nostru se adaptează constant pentru a fi conectați, cât mai autentic și mai intim, cu persoana de lângă noi.
Dacă persoana pleacă, creierul are și el nevoie să se reajusteze.
Deși durerea pierderii poate părea, în primă fază, de neoprit, chimia corpului va reveni, în cele din urmă la normal, odată cu dispariția sentimentelor profunde de suferință.
Trecerea printr-o despărțire este atât un proces fizic, cât și unul emoțional.
Știind toate acestea, sper că vom în măsură să pășim afară din necunoscut, făcând procesul vindecării în urma unei pierderi să fie mai ușor de înțeles și de controlat.
În cele din urmă, creierul are această capacitate de reajustare continuă care va conduce, inevitabil, către ușurarea suferinței.
Dar, pentru asta, este nevoie de timp și de oameni frumoși care să fie în jurul nostru și care să ne asculte și să ne sprijine inimile rănite.
Așa câștigă dragostea în fața creierului.
Studiul care a vizat identificarea durerii emoționale în creier:
1 thought on “Ce se întâmplă în creier după o despărțire?”