Ce se întâmplă în creier pe timpul unui atac de panică?

În articolul trecut, am discutat despre ce este și cum se simte un atac de panică.

De asemenea, am trecut în revistă criteriile de diagnostic și simptomele tulburării de panică.

Am vorbit despre tehnicile de mindfulness și despre cum ne pot fi ele de ajutor pentru gestionarea eficientă a acestei afecțiuni.

Cu toate acestea, tulburarea de panică este, încă, departe de a fi înțeleasă complet.

Așa că, în cele ce urmează, vom merge mai departe pe firul cercetării cu scopul de a aduce mai multă lumină asupra parților creierului implicate în acest proces.

Așadar, ce spun ultimele descoperiri și oamenii de știință despre asta?

Unde și ce anume din creier se activează pe parcursul unui atac de panică?

Ce rol joacă comunicarea diferitelor zone cerebrale în tot acest proces?

Care este mecanismul neurobiologic din spatele atacurilor de panică?

Biologic vorbind, un atac de panică nu este altceva decât o simplă manifestare a instinctului primar de supraviețuire.

Este vorba despre răspunsul nostru automat în fața unui pericol.

Cea mai mare problemă cu acest răspuns constă în faptul că sistemul perceptiv al creierului nostru nu poate să deosebească o amenințare reală de una imaginară.

Atunci când simțim frica, acest lucru ne declanșează amigdalele cerebrale, acea parte a creierului uman responsabilă de răspunsul “luptă sau fugi” în fața unei amenințări (vezi imaginea de mai jos).

Odată activate, aceste amigdale activează la rândul lor și alte zone cerebrale, și anume:

1.  Sistemul nervos simpatic (care se ocupă cu transmiterea acestui răspuns “luptă sau fugi”, mai departe în corp);

2. Axa HPA, sau axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (axă hormonală responsabilă de răspunsul în faţa stresului).

1. Sistemul nervos simpatic.

Sistemul nervos simpatic acționează autonom, adică nu este controlat în mod conștient de către creier, ci pregătește corpul pentru a oferi un răspuns automat în situații periculoase, amenințătoare.

Așadar, sistemul nervos simpatic este activat atunci când ne confruntăm cu situații care ne amenință viața.

Activitatea acestui sistem a avut însă, pentru strămoșii noștri, un scop adaptativ.

Adică de supraviețuire a speciei.

Imaginați-vă că este o zi frumoasă și însorită și faceți o plimbare frumoasă prin pădure la munte, împreună cu grupul.

La un moment dat, apare în fața voastră un urs.

Vă întoarceți și o luați la fugă sau rămâneți și vă încercați norocul luptându-vă cu fiara sălbatică?

Aceasta este o situație de tipul „luptă sau fugi”.

În acel moment, în corpul dvs. încep să se producă o serie de schimbări, pregătindu-l pentru a face față amenințării. Pupilele se dilată, iar ritmul cardiac și tensiunea arterială cresc. Vezica se relaxează, ficatul eliberează glucoză iar glandele eliberează adrenalină în sânge pentru a avea suficientă energie și forță să faceți față amenințării. 

Această constelație de schimbări fiziologice permite accesul corpului dvs. la rezervele de energie crescându-i capacitatea senzorială, astfel încât să poată lupta sau să fugă în siguranță.

Toate aceste reacții ale corpului, la întâlnirea dvs. spontană cu ursul, sunt aproape identice cu cele apărute în cazul unui atac de panică.

Singura diferență este că, în cazul unui atac de panică, amenințarea este imaginară, ursul nu există.

Cum are loc, în creier, acest răspuns „luptă sau fugi”?

Prin activarea sistemului nervos simpatic, amigdala activează locus coeruleus, un nucleu localizat în tulpina creierului și care este implicat, la rîndul său, în răspunsurile fiziologice la stres.

Odată activat, acest nucleu produce o activare în lanț a sistemului nervos simpatic, care duce la inundarea sistemului sangvin cu adrenalină și la apariția simptomelor de panică.

Această activare a sistemului nervos simpatic produce efecte directe asupra diferitelor organe ale corpului, cum ar fi inima (creșterea ritmului cardiac și dilatarea vaselor sangvine), vasele de sânge (constricția vaselor de sânge și creșterea presiunii din interiorul acestora,) glandele sudoripare (creșterea transpirației), dilatarea bronhiilor și a pupilelor.

În plus față de organele de mai sus, neuronii sistemului nervos simpatic activează în mod direct glandele suprarenale. 

Glandele suprarenale sunt situate în partea superioară a fiecărui rinichi. Când sunt activate de neuroni, aceste glande eliberează hormoni de adrenalină și noradrenalină în sânge.

Odată eliberați, hormonii de adrenalină și noradrenalină acționează asupra diferitelor organe, cum ar fi inima și plămânii, dilatând bronhiile și crescând frecvența ritmului cardiac precum și puterea bătăilor inimii, lucru care accentuează și perpetuează simptomele atacurilor de panică. 

2. Axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (HPA).

Prin activarea axei HPA (responsabilă de răspunsul nostru în faţa stresului), amigdalele activează, la rândul lor, hipotalamusul.

Hipotalamusul este situat pe partea inferioară a creierului si are dimensiunea similară cu a unei alune, conform imaginii de mai jos.

Este o parte extrem de complexă a creierului care conține multe regiuni cu funcții foarte specializate. 

Ce rol are acest hipotalamus?

Una dintre funcțiile majore ale hipotalamusului este menținerea homeostaziei, adică menținerea corpului uman într-o stare constantă și stabilă.

Pentru aceasta, hipotalamusul se ocupă de o varietate de semnale care vin din mediul intern și extern, incluzând temperatura corpului, senzația de foame și de sațietate de după masă, tensiunea arterială și nivelurile de hormoni din organism.

El mai răspunde, de asemenea, la stres, și se mai ocupă cu controlul ritmului natural al organismului, cum ar fi secreția nocturnă a melatoninei (hormonul somnului), modificările în cortizol (hormonul de stres) și temperatura corpului pe o perioadă de 24 de ore.

Hipotalamusul colectează și combină toate aceste informații și “intervine”, facând unele schimbări, pentru a corecta eventualele dezechilibre.

Acum, este lesne de înțeles că, din cauza stresului, în urma activării axei HPA se pot deregla menanisme importante ale corpului precum pofta de mâncare sau ritmul somnului.

Pentru controlul stresului, hipotalamusul activează glanda hipofiză (pituitară) care elibereză hormonul corticotropină, hormon implicat la rândul lui în secreția de cortizol.

Cortizolul este unul dintre hormonii stresului și este implicat, printre altele, în creșterea cantității de glucoză din sânge și în suprimarea răspunsului sistemului imunitar.

Ce se întâmplă mai departe?

Păi, odată ce a primit semnalul de eliberare a cortizolului, corpul tău devine mobilizat și pregătit pentru acțiune.

Dar, fără o amenințare reală, fizică la adresa noastră, nivelurile de cortizol și glucoza nu se eliberează din corp, ci se acumulează în sânge, ceea ce dăunează sănătății noastre fizice și mentale.

Ce se întâmplă cu această glucoză, odată eliberată în sânge ca răspuns în fața unor situații stresante, cum ar fi exemplul cu ursul de mai sus?

Ei bine, glucoza (zahărul) eliberat în sânge pentru a face față amenințării se va retrage doar atunci când pericolul real a trecut, respectiv după ce ursul a plecat sau dvs. vă aflați în siguranță, departe de amenințare.

Și, cum sistemul nervos simpatic acționează autonom, fără control conștient, el nu este în stare să facă diferența dintre un pericol fizic (real) sau unul imaginar, acela care există doar în mintea noastră.     

Acesta este mecanismul neurobiologic care se află în spatele unui atac de panică.

Anxietatea, fiind și ea tot o reacție în fața unei frici reale sau imaginare, în spatele declanșării acesteia se regăsește aproximativ același mecanism, diferind însă ca durată și intensitate.

Activarea acestui mecanism de supraviețuire poate avea loc în majoritatea situațiilor din viața reală, acolo unde exista îngrijorare sau stres cu privire la viitor, la o situație familială complicată, la locul de muncă sau în diferite afecțiuni psihice, ca de exemplu în cazul fobiilor.  

În mod ironic, propria noastră biologie, care a fost special concepută pentru a ne asigura supraviețuirea ca vânători-culegători, ne sabotează corpurile, deciziile și mintea.

Pentru cei care doresc informații suplimentare cu privire la neurobiologia panicii și axa HPA, pot accesa link-urile de mai jos:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3684250/(aici găsiți descoperirile cu privire la axa HPA si cortizol)

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0149763408000730

https://www.sciencedaily.com/terms/sympathetic_nervous_system.htm

https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/hypothalamic-pituitary-adrenal-axis

Author: Gabi Enache

1 thought on “Ce se întâmplă în creier pe timpul unui atac de panică?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *