La prima vedere, cerebelul arată ca o versiune mai mică a creierului nostru.
Ușor rotunjit, turtit și relativ uniform, a mai fost denumit în termeni populari și „creierul mic”.
Acesta se regăsește în spatele cortexului cerebral, foarte aproape de trunchiul cerebral.
Deși cerebelul este implicat într-o serie de funcții ale creierului, cel mai cunoscut rol al său este acela de adaptare și coordonare a mișcării.
Orice mișcare voluntară presupune inițierea unor semnale care vor fi transmise din cortexul motor. Cu toate acestea, înainte ca semnalele să fie trimise către mușchi, ele vor trece mai întâi prin cerebel.
Acesta, pe lângă primirea informațiilor despre mișcarea planificată din cortex, primește informații și despre poziția corpului prin intermediul nervilor din măduva spinării. Apoi se folosește de aceste informații pentru a coordona mișcarea și pentru a ne permite să o realizăm într-un mod fluid, armonios și echilibrat.
De exemplu, imaginați-vă că stați în picioare și că, pe masa din fața dvs. se află o felie de tort.
Planul pentru a ajunge la ea provine din cortexul motor.
Dar, pentru ca acest plan să ducă la o mișcare fluidă, trebuie să se întâmple o serie de lucruri.
De exemplu, mișcarea trebuie executată având în vedere poziția actuală a corpului. Dacă vrei să folosești ambele picioare, acțiunea va necesita un plan motor diferit decât dacă ați încerca să ajungeți la felie într-un singur picior.
În funcție de cele două situații, mișcarea și echilibrul vor fi destul de diferite.
Când cerebelul primește informații despre planul de mișcare de la cortexul motor, acesta încorporează ceea ce știe despre poziția corpului și a mușchilor, apoi trimite planul înapoi la cortex pentru a-l pune în acțiune.
Pe măsură ce ajungeți la felia de tort, pentru ca mișcarea să fie una naturală și armonioasă, vor apărea o serie de mici corecții care trebuie făcute pe parcurs.
Deși mișcările noastre par a fi formate din componente mari (de exemplu, atingerea și apucarea), la nivelul creierului acestea sunt formate, de fapt, dintr-o serie de pași mai mici.
În primul rând, planul pentru fiecare mișcare fină este dezvoltat pe baza rezultatelor mișcărilor precedente.
Cu alte cuvinte, când ajungeți la felia de tort, creierul obține informații despre poziția mâinii și a brațului dvs. în timp real și folosește aceste date pentru a face ajustări minore pe măsură ce mișcarea produce.
Astfel, mișcarea brațului nostru este alcătuită dintr-o serie de mișcări mai mici care implică abateri ușoare urmate de o revenire la cursul stabilit inițial.
Este similar cu abordarea pe care o folosește un avion pentru a ajunge, de exemplu, de la București la Berlin.
Deși zborul dintre cele două orașe pare a fi, relativ simplu, din cauza variabilelor externe precum vântul și vremea, traseul nu va fi niciodată identic. Dacă o anumită călătorie va fi examinată îndeaproape, se va vedea faptul că avionul a deviat frecvent și apoi a revenit înapoi pe traseu.
În mod similar, creierul tău trebuie să obțină informații despre locul și poziția brațului tău în raport cu spațiul și, dacă nu se află pe traiectoria dorită pentru a ajunge la tort, calea trebuie corectată.
Aceste corecții au loc în decurs de câteva milisecunde și, prin urmare, nu suntem și nici nu putem fi conștienți de ele.
Când cerebelul detectează eventualele abateri de la ruta planificată inițial, folosește informațiile perceptive pentru a trimite un plan modificat al acțiunii, înapoi spre cortexul motor. Acest plan corectat este folosit pentru a genera următoarele mișcări necesare pentru a ajunge la tort.
Atenție, nu cerebelul este vinovat pentru poftele, vinovăția și pentru kilogramele în plus pe care ni le poate aduce această acțiune. Gândiți-vă cum ar fi ca, în locul feliei de tort, să se afle de fapt o porție sănătoasă de broccoli cu spanac.
Rolurile acestei regiuni cerebrale constă, mai degrabă, în detectarea și corectarea erorilor motrice, permițând mișcărilor noastre să fie fine, precise și coordonate.
Mișcări pe care le putem folosi și pentru broccoli, o bandă de alergat sau atunci când pedalăm pe bicicletă.
Cerebelul mai este implicat în distingerea senzațiilor așteptate de cele care nu sunt așteptate.
În general, când inițiem o mișcare și avem senzații ce rezultă din acea mișcare, avem tendința să fim mai puțin atenți la respectivele senzații.
De exemplu, când mergem pe stradă și hainele se freacă de corpul nostru, acestea sunt senzații pe care, de obicei, le ignorăm.
În schimb, dacă am sta nemișcați și am începe să simțim aceleași senzații pe corp, am deveni probabil foarte atenți. Poate că ne-am întoarce repede să vedem cine ne pipăie.
În multe situații, este foarte util să ignorăm senzațiile produse de propria noastră mișcare și să fim foarte atenți la alte senzații, provenite din lumea exterioară.
Pentru ca acest lucru că aibă loc, cerebelul primește semnale din cortexul motor. El utilizează aceste semnale pentru a prezice senzațiile ce pot rezulta din această mișcare. Apoi tot el trimite semnale inhibitorii spre alte regiuni cerebrale pentru a scădea senzațiile “așteptate” din “totalul” senzațiilor și astfel să schimbe felul în care sunt resimțite de noi.
Ce se întâmplă când cerebelul este vătămat?
Lezarea sau vătămarea cerebelului are efecte subtile.
Nu ne va paraliza, ci mai degrabă va avea ca rezultat tipic stângăcia în efectuarea sarcinilor simple pe care le considerăm de la sine înțelese, cum ar fi faptul de a ne întinde mâna cu lejeritate pentru a apuca felia de tort ori de a merge normal.
O persoană care va suferi leziuni cerebeloase (în urma unei tumori sau a unui accident vascular cerebral) va prezenta, de asemenea și unele deficiențe cognitive și emoționale.
Însă în niciun caz nu va suferi de pierderea apetitului pentru dulciuri.
Despre acest aspect, vom discuta într-un articol următor.
