Cunoaște-ți creierul – Rețeaua implicită a creierului sau sediul imaginii de sine

Poate că mulți dintre voi nu ați mai auzit de rețeaua implicită a creierului până acum.

Cu toate acestea, îndrăznesc să afirm că sunteți destul de familiarizați cu ea, chiar dacă nu realizați acest lucru în mod constant.

O experimentați zilnic.

Este ceea ce noi numim ca fiind vocea din mintea noastră.

Acea voce care ne spune:

„Această bluză mă face să arăt grasă”

„Am spus o mare prostie, mai bine tăceam din gură!”

„Cum am putut să fac asta? Sunt prost, prost, prost!”

Aceste dialoguri interioare sunt întotdeauna alături de noi. Ne însoțesc pretutindeni și uneori devin destul de deranjante.

Însă toate provin din acea voce copleșitoare, intrigată și de neoprit, care nu tace niciodată.

Budiștii au denumit acest lucru „mintea de maimuță”.

Știința a mers puțin mai departe și, în urma scanărilor cerebrale, această voce interioară s-a dovedit a avea sursa în rețeaua implicită a creierului sau DMN (Default Mode Network).

Ce este DMN?

Rețeaua implicită se referă la un grup interconectat de structuri cerebrale, adică mai multe zone ale creierului care interacționează una cu cealaltă pentru a ne oferi o imagine cât de cât coerentă despre sine, cu privire la contextul actual, trecut și viitor.

Rețeaua implicită a creierului

Conceptul rețelei implicite a fost dezvoltat după ce cercetătorii au observat, din greșeală, niveluri surprinzătoare de activitate cerebrală în cadrul unor experimente la participanții cu mintea în stare de repaus, adică nu erau angajați într-o sarcină mentală specifică, ci doar se odihneau în liniște (adesea cu ochii închiși).

Ideea conform căreia creierul este activ în mod constant (chiar și atunci când nu suntem angajați într-o activitate mentală specifică) a fost exprimată pentru prima dată de către Hans Berger în anii 1930.

Abia în anii 1970 cercetătorul în neurologie David Ingvar a început să acumuleze date care arătau că fluxul sanguin cerebral din timpul stărilor de odihnă nu rămânea constant ci varia destul de des, în funcție de anumite tipare.

De exemplu, el a observat niveluri ridicate de activitate în lobii frontali ai creierului la participanții în stare de repaus.

Pe măsură ce metodele de investigare neuroimagistică au devenit mai exacte, datele acumulate de cercetători au sugerat că activitatea din timpul stărilor de repaus nu este haotică ci urmează, de fapt, o anumită ordine.

Această activitate a fost denumită ulterior rețeaua implicită.

Cum influențează DMN sentimentul și conștiința de sine?

Ideea că funcția DMN stă la baza proceselor legate de conștiința de sine a fost demonstrată prin sarcini experimentale, precum și prin studii ale participanților care arată o conștientizare de sine redusă corelată cu reducerea activității DMN (de exemplu, atunci când oamenii se află în stări anestezice).

Studiile au demonstrat că activitatea DMN crește atunci când încercăm să înțelegem dorințele, credințele și intențiile celorlalți (teoria minții), când ne reamintim fapte și evenimente din trecut (de exemplu, memoria autobiografică) și atunci când ne planificăm viitorul.

Cortexul prefrontal medial (mPFC), cortexul cingulat posterior (PCC), hipocampul și amigdalele cerebrale, structuri ale creierului implicate în funcționarea DMN.

De exemplu, DMN anterior și, în special partea dorsală a cortexului prefrontal medial (mPFC) , este activată de gândurile despre ceilalți și despre sine în contexte trecute și viitoare.

DMN posterior, pe de altă parte, este activă în condiții de stare de repaus pasiv. Această parte integrează reprezentări spațiale și interoceptive ale corpului, împreună cu supravegherea la nivel scăzut a mediului înconjurător.

Pe timpul acestui proces, scanările creierului au demonstrat că activitatea cortexului cingulat posterior (PCC) pare să coordoneze generarea de auto-reprezentări relevante despre propria persoană, în timp ce cortexul prefrontal medial acționează pentru a selecta și a conduce aceste reprezentări către o conștientizare conștientă.

Proprietățile de reflecție și de autoreflecție ale acestor funcții sugerează că DMN poate contribui la procesarea unui comportament adaptativ, permițând construirea, reluarea și explorarea de scenarii în minte, atât pentru a medita asupra evenimentelor din trecut, cât și pentru a genera așteptări cu privire la viitor.

Aceste studii sugerează că DMN este unic prin capacitatea sa de a integra procesarea informațiilor în creier, permițându-i să susțină generarea de activități mentale de ordin superior, legate de conștiința de sine.

DMN mai este implicată și în procesarea empatiei.

De exemplu, pentru a putea înțelege perspectiva celuilalt, avem nevoie mai întâi să ne imaginăm modul în care respectivele evenimente ne-ar fi putut influența pe noi înșine, funcție susținută, printre altele, și de cortexul cingulat posterior.

Ce se întâmplă când apare supraactivarea DMN?

DMN este cea mai activă în starea de repaus și în stările noastre comune de autoreflecție (autocunoaștere).

Atunci când părăsim starea de repaus și executăm o sarcină, activitatea DMN începe să scadă gradual.

Reducerea activității în DMN în timpul executării unei sarcini reflectă necesitatea de a reduce activitatea autoreflexivă a creierului pentru a se concentra asupra sarcinii pe care o are de îndeplinit.

Eșecul reducerii activității DMN poate duce la interferențe în procesarea emoțională a realității mediului extern. Cel mai bun exemplu este acela când pierdem uneori contactul cu ceea ce avem de făcut, trăind mai mult în mintea noastră și fiind mai puțin atenți la ceea ce se întâmplă în jur.  

Supraactivitatea DMN poate contribui și la explicarea unora dintre simptomele comune ale depresiei majore.

Depresia majoră se caracterizează printr-o ruminație negativă crescută (gândire exagerată și critică cu privire la trecut, prezent și viitor) sau prin concentrarea continuă și incontrolabilă asupra dispoziției deprimante și asupra cauzelor și consecințelor acesteia.

Depresia majoră la vârstnici și la adulții de vârstă mijlocie a fost asociată în mod repetat cu o activitate crescută a rețelei implicite (DMN), activitate care, la rândul său, este asociată cu o gândire negativă accentuată.

Rezumând, aceste regiuni ale creierului sunt extrem de importante când vine vorba despre integrarea informațiilor din surse diverse, cum ar fi memoria autobiografică și procesele interoceptive (de percepție a corpului) coordonând  generarea unui sentiment de sine și o conștientizare mai întemeiată asupra stării corpului și psihicului în aici și acum.

În încheiere, țin să menționez faptul că articolul de față vorbește, cu modestie, despre o foarte mică parte a proceselor cerebrale în care este implicată DMN. Studiul acestei rețele implicite ar putea umple cu ușurință paginile unei cărți și încă ar mai rămâne o mulțime de lucruri de spus.

Cu toate acestea, din această activitate cerebrală întortocheată și complexă se formează o mare parte gândurile pe care le avem despre noi și despre cei din jur.

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *