Ce-am învățat din a fi sincer cu mine însumi?

“Privilegiul unei vieți este de a deveni cine ești cu adevărat.“ – Carl Jung

Persona este modul în care noi ne afișăm lumii.

Reprezintă măștile sociale pe care le purtăm în diferite grupuri și situații.

Aceste măști acționează pentru a ne proteja ego-ul de aspectele identității pe care le considerăm negative și nu dorim să le afișăm celor din jur.

O mască menită să ne ascundă temerile, vulnerabilitățile, furia, nevoile și dorințele despre care credem cu tărie că nu ar fi acceptate social.

De-a lungul timpului, punem straturi și straturi de protecție pentru a împiedica oamenii să ne vadă imperfecțiunile.

Și refuzăm, cu orice preț, să recunoaștem acele imperfecțiuni.

Vom învinui mereu soarta, societatea sau pe ceilalți pentru orice eșec perceput.

Mai puțin pe noi înșine.

Așa că relațiile autentice vor deveni puține și sărace în conținut.

Am fost acolo.

Am fost Persona.

Aproape două decenii și jumătate m-am ascuns în spatele măștilor, încercând să mă ridic la înălțimea imaginii despre care credeam că o așteaptă oamenii de la mine.

Băiatul de aur, inteligent și de succes.

Credeam că, pentru a fi apreciat, va trebui non-stop să performez.

Pe măsură ce am crescut, am adunat tot mai multe măști pentru a mă potrivi.

Iar asta a atras după sine o mulțime de presiuni, în mare parte autoimpuse.

Una din primele mele măști a fost aceea a unui copil perfect.

Am încercat să fiu mereu puternic, să obțin cele mai bune note, să nu greșesc și să să fac mereu lucrurile pe cont propriu, fără să cer ajutor.

Dar am făcut greșeli.

Însă le ignoram sau găseam mereu o scuză pentru ele și mergeam mai departe.

Deoarece aceste greșeli nu se potriveau cu versiunea perfectă pe care lumea o aștepta de la mine.

Cu cât am petrecut mai mult timp în această versiune perfectă, cu atât am devenit mai îndepărtat de cine eram de fapt.

Cu cât trăiam mai mult acea versiune a vieții, cu atât devenea mai imposibil, pentru mine, să cresc.

În tot acest timp, lumea mea interioară nara o cu totul altă poveste.

Când coboram acolo, mă simțeam uneori pierdut în întuneric, durere și anxietate.

Mă simțeam o fraudă și începeam să simt că lumea mea exterioară era pe punctul de a se prăbuși.

În încercarea de a evita asta, am devenit un expert în purtarea măștilor.

Dar n-a funcționat prea mult.

Habar n-aveam cine sunt cu adevărat și, în ciuda tuturor lucrurilor bune care se petreceau în viața mea, mă simțeam destul de înstrăinat.

Simțeam că nu sunt deloc sincer cu mine.

Așa că am vrut să fiu real, indiferent de riscuri.

Viața noastră se îmbunătățește numai atunci când suntem dispuși să riscăm și să ieșim din capcana măștilor și a zonei de confort.

Iar primul și cel mai dificil risc este să fim autentici și sinceri cu noi înșine.

Și nu este deloc ușor.

Pe măsură ce petreceam timp citind și reflectând asupra lumii mele interioare, zidurile de rezistență au început să slăbească.

Lumina începea să strălucească, scoțând la iveală unele locuri foarte întunecate.

Reacția mea inițială de bucurie s-a transformat rapid în frică.

Voiam cu disperare să mă schimb, dar îmi era din ce în ce mai frică de necunoscut.

Cu toate că am rezistat oricărui lucru care mi-ar fi putut activa din nou măștile, când ele au început să cadă, m-am simțit expus și gol.

Fără carapacea protectoare cu care mă obișnuisem atât de bine, contactul meu cu realitatea se simțea ca și când ai turna apă sărată pe carne vie.

Ezitam să mă afișez astfel, de teamă că voi fi judecat.

Ca și când oamenii ar putea privi prin mine.  

Cu toate acestea, am experimentat o libertate interioară unică.

Energia pe care o depuneam pentru a corespunde, pentru a fi într-un anume fel, am folosit-o pentru a-mi hrăni adevăratele nevoi și valori.

Încrederea în sine a crescut și, în ciuda drumului lung care mă aștepta, mă simțeam, în sfârșit, pregătit să călătoresc.

Și de atunci continui să fac asta.

Cu sinceritate, putere și curaj.

Nu am scris acest articol pentru a vă oferi o soluție magică.

N-aș spune că am o strategie unică și rapidă de îndepărtare a măștilor.

Cu toate acestea, am constatat că atunci când oamenii sunt dispuși să părăsească zona de confort, lucruri bune se întâmplă.

Așa că, fiți cât mai sinceri cu voi!

Îmbrățișați-vă nevoile și acceptați-vă vulnerabilitățile și puterea!

Doar atunci putem elimina blocajele și măștile pe care le avem.

Pentru că dincolo de ziduri de află viața.

Iar autenticitatea este singurul mod de a sparge aceste ziduri.

„Din vulnerabilitățile tale va veni forța ta” – Sigmund Freud

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *