Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă pompierii?

A fi pompier este mai mult decât o meserie.

O treime din viață mâncăm împreună, ne uităm la televizor împreună, ne trăim bucuriile vieții sau tristețea pierderii în același loc.

În tura de serviciu.

Pentru noi, secția de pompieri reprezintă a doua casă.

Avem o casă departe de casă, ne place mult ceea ce facem și mulțumim pentru onoarea care ne-a fost acordată, aceea de a fi pompieri.

Pompierii sunt și ei oameni, la fel ca toți ceilalți.

Cu griji, cu responsabilități, cu emoții, greșeli și dezamăgiri și nimic din viața noastră nu este întotdeauna perfect.

Există întotdeauna șansa să se întâmple ceva asupra căruia să nu avem control. Acestea sunt, de multe ori, fricile care ne țin treji noaptea.

Greutatea responsabilității noastre o simțim uneori ca fiind zdrobitoare.

Pentru a ne menține în formă, trebuie să fim antrenați și provocați în mod constant.

Însă antrenamentul unui pompier nu se termină niciodată.

Este la fel de constant și de necesar ca respirația.

Când o abilitate este învățată, trebuie să fie reînvățată cu fiecare ocazie oferită.

Există întotdeauna ceva nou de perfecționat, iar perfecțiunea este destul de greu de atins.

Pregătirea continuă și lucrul în echipă sunt fundamentul oricărei intervenții de succes.

Cu toate acestea, și noi simțim frică, griji și remușcare.

A încerca să controlăm incontrolabilul este cea mai mare provocare a noastră.

Ne confruntăm cu imposibilul în încercarea de a-l face să devină posibil. 

Răspundem la situații de urgență mereu încrezători și nu ratăm nicio ocazie de a ne bucura de laudele și de încrederea oferită de cei care ne solicită ajutorul.

Cu toate acestea, la miezul nopții, când nu există nimeni în afară de tine și de gândurile care îți trec prin minte, lucrurile devin uneori neclare.

O mulțime de gânduri, de scenarii și posibilități apar ca prin minune în minte, cu privire la intervențiile trecute sau la turele următoare.

În încercarea de a le face față, de a ne mai elibera anxietatea, ne punem deseori întrebarea dacă suntem sau nu mereu suficient de pregătiți să răspundem. Dacă acest joc perfecțiunii va avea vreodată un sfârșit.

Ce se întâmplă dacă un camion încărcat cu azotat va face accident, existând riscul ca, prin amestecul cu scurgerile de carburant, azotatul să genereze o explozie cel puțin la fel de distructivă ca în cazul celei de la Mihăilești din data de 24 mai 2004?

Ce se întâmplă dacă bebelușul care, în mod normal doarme toată noaptea, nu respiră la trei dimineața?

Ce se întâmplă dacă, copilul care a decis să se spânzure singur s-a răzgândit în ultima secundă, iar tu ai sosit cu o secundă prea târziu?

Ce se întâmplă atunci când incendiul este mult prea puternic iar în casă se află captivă o familie de cinci persoane, la aproximativ 4 metri de locul în care stai și, cu toată experiența, tehnica și costumele pe care le ai la îndemână, ești practic incapabil să te apropii, nici măcar un centimetru, iar ecoul țipetelor acestora este singurul gând rămas atunci când, în cele din urmă, îți faci loc prin foc reușind să forțezi ușa?

Eșecul nu este o opțiune.

Atunci când vine vorba despre stingerea incendiilor, eșecul nu este o opțiune. Nu există „era aproape să reușim, vom face mai bine data viitoare”.

Există succes și eșec.

Punct!

Succesul este ceea ce face ca pompierii să fie grozavi.

Eșecul, în schimb, ne zdrobește sufletul.  Ne fură încrederea. Ne distruge echilibrul și caracterul.

Este cea mai mare teamă a noastră. O teamă nerostită pe care fiecare pompier o poartă în el.

Avem o meserie în care suntem expuși și fizic, nu doar psihologic. 

Turele de noapte, situațiile toxice și dificile la care suntem expuși fac ca riscul de apariție al anumitor boli să fie extrem de mare. 

La fel și riscul de dezvoltare a cancerului.

Nimeni nu vrea să moară.

Mitul conform căruia suntem mereu pregătiți să ne dăm viața pentru ca alții să poată trăi este doar un mit.

Și noi ne temem pentru viețile noastre cu toate că imaginea curajoasă și încrezătoare cu care pledăm în fața morții ne împiedică să afișăm asta.

Niciun pompier care moare în incendii, în prăbușiri, accidente sau explozii nu o face de bună voie sau din dorința de a deveni erou.

Consider că, a gândi astfel, este o insultă adusă integrității vieții.

Dar nu suntem invincibili sau nemuritori. Și noi murim. Cel puțin la un moment dat.

Și rar se întâmplă în timpul unei incendiu sau a unei intervenții de salvare. În urma căruia imaginile unui erou pompier vor fi afișate pe ecranele unui public înălțător.

Cel mai adesea murim singuri, în pat, în agonie, cu durerea amorțită de morfină, cu câțiva oameni dragi alături, cei care au rămas cu noi în timpul acestei lupte, după ce luminile au dispărut, iar camerele nu mai rulează imaginea perfectă a vieții.

Murim de cancer sau de boli care, prin prisma meseriei noastre, devine aproape imposibil să le evităm.

Incendiile emit toxine pe care le respirăm mult timp după stingerea focului.

Praful care se așază în plămâni și pe piele.

Turele lungi și obositoare și lipsa somnului care ne împiedică organismul să se repare sau să se curețe de toxine.

Lucrurile pe care le vedem cu adevărat în această profesie depășesc cu mult imaginile din televiziune și din poveștile cu pompieri.

Când mergi la muncă cu gândul că există șanse foarte mari să se întâmple ceva care să-ți mănânce sufletul, toate acestea devin normalitatea unei ture.

Pregătirea mentală pentru a înfrunta moartea, desfigurarea, nebunia și boala devine ceva normal.

Îți mănâncă umanitatea, compasiunea și capacitatea de a iubi liber și fără prejudecăți.

De multe ori ne întrebăm cum au ajuns oamenii care ne solicita ajutorul în situațiile respective.

De ce s-au îmbolnăvit? De ce au ales să-și pună capăt zilelor? Cu ce au greșit de au ajuns în strada? De ce au ales să se drogheze? De ce nimeni nu-i caută și nu-i mai iubește?

De ce le-a luat foc casa? De ce au apăsat prea mult pedala accelerației?

Și de multe ori ne gândim cât de mult ai voie să greșești pentru a ajunge atât de rău?

Când vezi atâta suferință, violență și distrugere, nu poți să nu îți pui asemenea întrebări.

Poate din dorința de a înțelege mai bine de ce este atât de fragilă linia dintre viață și moarte. Dintre bogăție si sărăcie. Dintre sănătate și boală. Dintre azi și mâine.

Cei mai duri dintre noi nu sunt deloc atât de duri pe cât am crede.

Cei care glumesc despre morți, despre boală și nebunie sunt acei care suferă de fapt cel mai mult, mascându-și rănile cu detașare și curaj.

Iar ceilalți dintre noi, încercăm să facem față, în fiecare zi, cum știm mai bine.

Stingerea incendiilor este mai mult decât o modalitate de a-ți câștiga existența.

Pentru noi este un stil de viață. Dar nimic în viață nu este gratuit.

Avem norocul de a avea unul dintre cel mai nobil serviciu din lume.

Cu toate acestea, majoritatea dintre noi știm prețul pe care îl plătim cu fiecare tură.  

În beneficiul celor pe care îi iubim și al celor pe care îi protejăm și îi servim.

Însă îl păstrăm pentru noi.

Chiar dacă există riscul să ne omoare încet, dar sigur.

Author: Gabi Enache

1 thought on “Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă pompierii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *