Ce se întâmplă în creierul unui proaspăt tătic?

A fost nevoie de zeci de ani de eforturi științifice pentru a explora creierul mamelor, cu scopul de a  identifica ce tip de molecule dau naștere comportamentului matern.

Cu toate acestea, tabloul cercetărilor care vizează neuroștiința din spatele îngrijirii paterne este unul relativ steril.

Deși creșterea copilului este cel mai adesea legată de îngrijirea maternă, ce se întâmplă cu bărbații?

Ce modificări apar în creierul lui tătic?

Noile cercetări arată că, la câteva zile după naștere, apar modificări atât în ​​creierul tăticului, cât și al bebelușului, în funcție de timpul petrecut de tată, în jurul celui mic.

Conform acestora, bărbații nu doar că dezvoltă o sensibilitate auditivă aparte la plânsul unui copil pe măsură ce se apropie nașterea. Se pare că zâmbetul unui copil activează aceleași circuite din creier care sunt implicate în îndrăgostire.

Într-un studiu publicat în Nature Neuroscience, șoarecii masculi au fost observați imediat după nașterea puilor lor nou-născuți.

S-a constatat că, în zilele care au urmat nașterii, în creierul acestor mamifere s-a declanșat o explozie de noi legături neuronale.

Cercetătorii au fost martori la o naștere spontană de neuroni suplimentari, însă această neurogeneză a avut loc doar atunci când masculul rozător a rămas lângă puii săi.

Cei care au fost îndepărtați de lângă pui în ziua nașterii, nu au înregistrat nicio schimbare neuronală.

Studiul a arătat că toate aceste noi celule cerebrale au apărut  în bulbul olfactiv (necesare adaptării la mirosul specific al puilor săi) și în hipocamp (centrul de memorie al creierului).

Însă, creierul unui tătic înregistrează transformări și înainte de nașterea copilului.

Când vine vorba despre oameni, pe măsură ce sarcina partenerei avansează, creierul masculin începe să elibereze o cantitate tot mai mare a hormonului prolactină, suprimând treptat hormonul testosteron.

Biologii evoluționiști cred că acest lucru se întâmplă deoarece este esențial pentru supraviețuirea bebelușilor umani ca părintele mascul să fie pregătit pentru naștere, să-și protejeze și să-și hrănească descendenții neajutorați.

Astfel, testosteronul va fi suprimat deoarece este mult mai important pentru mascul să-și susțină partenera care urmează să nască, în loc să alerge după noi femele pentru a se împerechea, așa cum fac majoritatea mamiferelor.

Cu toate că prolactina este cunoscut drept hormonul responsabil pentru producția de lapte matern, studiile din ultimii ani sugerează că acest hormon joacă un rol esențial și în creierul patern.

Ruth Feldman profesor și cercetător asociat Universității Bar Ilan, a descoperit că nivelurile mai ridicate de prolactină sunt legate de jocul explorator al taților cu copiii acestora. Cu cât prolactina este mai mare, cu atât mai mult aceștia își vor ajuta bebelușii să exploreze și să se joace.

Un alt hormon important și a cărui producție este intensificată la tați înainte ca partenera să nască este oxitocina. Acest hormon este eliberat în creier ca răspuns la contactul social și la contactul dintre două corpuri, “piele cu piele”.

Cu cât nivelul oxitocinei crește, cu atât este mai probabil ca tatăl să stabilească legături emoționale autentice cu copilul.

Și mai avem vasopresina, singurul hormon care joacă un rol mai mare la tată decât la mamă, al cărui scop este acela de a promova comportamentele paterne și de a declanșa instinctul protector al tatălui.

Ipoteza este că, prin aceste modificări, creierul nu face altceva decât să se pregătească pentru a deveni tată. Să facă față provocărilor și beneficiilor acestui rol. Prin creșterea acestor conexiuni și hormoni, tatăl este pregătit nu numai pentru a ajuta la îngrijirea copiilor, ci și pentru a se conecta mai bine cu ei” mai spune Feldman.

Ce transformări a suferit rolul tatălui în creșterea unui copil?

Datorită resurselor materiale tot mai abundente și a evoluției societății din ultimii 30 de ani, rolul unui tată în creșterea copiilor a devenit treptat din ce în ce mai neglijat.

Tatăl nu mai trebuie să fie în preajmă pentru a proteja sau pentru a hrăni copilul. De asta se poate ocupa la fel de bine și mama sau instituțiile specializate în îngrijire.

Cu toate acestea, tot mai multe cercetări demonstrează rolul tatălui ca fiind în continuare extrem de important.

Astfel, conform ultimelor studii, al căror linkuri le veți găsi la finalul acestui articol, copiii crescuți exclusiv de mame tind să manifeste anumite probleme de comportament pe măsură ce cresc.

„Mulți bebeluși și copii crescuți fără tată în lumea noastră modernă pot avea parte de o dezvoltare relativ normală. Totuși, prezența unui tată implicat, s-a dovedit că sporește șansele de succes educațional al unui copil”, spune Louann Brizendine, neuropsihiatru și autor al cărților „Creierul femeii” și „Creierul bărbatului”.

Importanța atingerii și a atașamentului în viața unui bebeluș.

Revenind la hormonii implicați în creștere, bebelușii nu doar că își produc propria oxitocină, ci primesc acest hormon și din laptele matern.

Astfel, prezența oxitocinei în persoana de îngrijire este cea care pune bazele formării unei relații armonioase, a legăturii mamă-copil.

Cercetările au arătat că la copiii care nu sug la sân, nivelul de oxitocină este unul mult mai scăzut ca urmare a eliberării deficitare a acesteia. Totuși, acest nivel este mai mare la sugarii hrăniți cu biberonul în brațele părinților, prin comparație cu cei hrăniți direct în pătuț.

Se pare că, atingerea regulată a unuia sau a ambilor părinți este esențială în crearea și eliberarea acestui hormon atât de necesar formării legăturilor sănătoase de atașament .

Acest lucru este cu atât mai important, cu cât studiile au arătat că la sugarii care nu primesc această îngrijire care produce oxitocină, nivelul hormonului de stres, cortizolul, este mult mai mare.

Nivelurile reduse de oxitocină în perioada de îngrijire cuprinsă între 0 și 3 ani se dovedesc a fi asociate cu modificări permanente ale creierului care duc la creșterea nivelului de stres pe tot parcursul vieții, precum și la creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac.

Atenție, nu este vorba doar despre efectele psihologice ale lipsei sau neimplicării unui tată.

În societatea modernă, aloparentajul a devenit cea mai comună practică de îngrijire și de creștere a copiilor. Și mă refer aici la faptul că, în tot acest proces de parentaj, de cele mai multe ori este implicată întreaga familie, inclusiv mame, tați, surori, frați, mătuși, unchi, bunici și uneori chiar veri.

Ruth Feldman mai spune că „a avea doi sau mai mulți îngrijitori în jur – nu neapărat mama și tata – este un beneficiu pentru bebeluș, deoarece aceștia pot împărți sarcina și îi pot oferi copilului mai multă atenție. Deși există suficiente dovezi că un copil se va lega selectiv cu îngrijitorii lui și că atașamentul special ar fi atribuit în mod normal mamei sau tatălui, nu există dovezi care să sugereze că nu ai putea avea același tip de relație cu mama, cu bunica, cu tatăl sau cu mătușa ta”.

Acestea fiind spuse, se pare că cine este în jur contează mai mult din punct de vedere neurobiologic și al dezvoltării creierului, decât cine nu.

Cât de mult contează, până la urmă, prezența unui tată?

„Când tații nu sunt în preajmă”, spune Brizendine, „bebelușul (și mama) au mai puține șanse să prospere. În unele societăți mai primitive, un copil are de trei ori mai multe șanse de a muri fără un tată prezent. Tot ceea ce ni se întâmplă în copilărie (și nu numai) afectează creierul, în bine și în rău. A fi adoptat nu înseamnă însă că vei eșua în viață. Dacă părinții adoptivi sunt iubitori și vor oferi sprijinul necesar creșterii si îngrijirii, atunci copilul are șanse mari să-și atingă întregul potențial.”

Potrivit specialiștilor în parentaj, experiențele timpurii au un impact profund asupra creierului.

Maltratarea sau abandonul cauzează deficite în dezvoltarea anumitor regiuni cerebrale (cum ar fi cortexul orbitofrontal și corpul calos) ca urmare a efectelor toxice generate de eliberarea hormonilor de stres în creierul aflat în curs de dezvoltare al celui mic.

De aceea, atunci când tații sunt prezenți, copiii tind automat să se descurce mai bine fizic, emoțional și mental.

Într-un final, să devenim tătici, este exact genul acela de eveniment la care ne-am putea aștepta pentru a valorifica la maxim puterea neuroplasticității naturale a creierului.  

Ne oferă șansa unică de a oferi părțile cele mai frumoase și mai roditoare dobândite ca urmare a experienței noastre de viață, pentru a ajuta la pregătirea și lansarea în siguranță a celor mici, în aventura ce-i așteaptă.

Pentru informații suplimentare și surse accesați link-urile de mai jos:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4318551/

https://www.nature.com/articles/nn.2550

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3943240/

https://www.researchgate.net/publication/26660859_Paternal_deprivation_during_infancy_results_in_dendrite-_and_time-specific_changes_of_dendritic_development_and_spine_formation_in_the_orbitofrontal_cortex_of_the_biparental_rodent_Octodon_degus

https://www.childwelfare.gov/pubPDFs/fatherhood.pdf

Author: Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *