Ar putea separarea emisferelor cerebrale să genereze personalități diferite?

Funcționarea armonioasă a creierului ne face să-i vedem pe cei de lângă noi, să-i iubim, să-i urâm, să plângem și să trăim ca un întreg, conectați cu mediul și cu viața.

Dar ce se întâmplă atunci când această armonie este afectată?

Ce se întâmplă dacă unele module vor începe să funcționeze independent de celelalte?

Pentru pacienții cu „creierul divizat”,  acesta este modul lor de a trăi și de a percepe realitatea.

În cazul acestora, corpus callosum (corpul calos)  – puntea care stabilește comunicarea dintre emisfera stângă și cea dreaptă a creierului – este tăiată chirurgical cu scopul de a opri crizele de epilepsie, atunci când celelalte tratamente utilizate pentru ameliorarea acestora, au eșuat.

Operația este destul de eficientă pentru stoparea epilepsiei.  

Atunci când o furtună de impulsuri neuronale pornește într-una dintre emisfere, separarea acestor două emisfere asigură că unda de impulsuri nu se va răspândi și în cealaltă jumătate a creierului.

corpus collosum

Acest corpus collosum, odată secționat, emisferele cerebrale nu vor mai avea practic niciun mijloc prin care să poată schimba informațiile între ele. 

Ce se întâmplă apoi cu persoana?

Care sunt șansele ca, odată desincronizate emisferele, creierul să producă încă o persoană, total separată conștiinței și realității primei persoane, dar care se află, totuși, în același corp?

Neurologii Roger Sperry și Michael Gazzaniga, profesori și cercetători în cadrul Universității din California, Santa Barbara, au încercat să investigheze această problemă încă de la începutul anilor ’60.

Pe parcursul cercetării, aceștia au descoperit date uimitoare care sugerează că, atunci când creierul este împărțit, se va împărți, de fapt, și persoana.

Această descoperire i-a adus lui Roger Sperry, în anul 1981, premiul Nobel pentru Medicină.

Cum au demonstrat cei doi cercetători că divizarea creierului poate produce două persoane, câte una pentru fiecare emisferă?

În primă fază, aceștia au plecat de la ideea că ambii ochi trimit informații către ambele emisfere ale creierului. Cu toate acestea, relația dintre informația vizuală și cele două emisfere este mult mai complexă.

De fapt, este un pic cam pe dos.

În mod obișnuit, în cadrul unor astfel de experimente, un pacient cu creier divizat este rugat să își fixeze privirea în centrul ecranului. Imaginile care apar în câmpul lui vizual drept vor fi procesate de partea creierului din emisfera stângă, în timp ce imaginile care apar pe câmpul vizual stâng vor fi proiectate în emisfera dreaptă.

Deci, dacă vă fixați privirea pe un punct, atunci tot ce se află în partea stângă a acelui punct (câmpul vizual stâng) a fost procesat de emisfera dreaptă a creierului iar ce se află în partea dreaptă (câmpul vizual drept) a fost procesat de emisfera stângă.

Mai mult decât atât, emisfera stângă a creierului controlează partea dreaptă a corpului și procesarea limbajului, în timp ce emisfera dreaptă controlează partea stângă a corpului.

Într-un experiment celebru, realizat de acești doi cercetători, o imagine a unei gheare de pui a fost proiectată la pacienți în partea dreaptă a punctului de focalizare, procesată de emisfera stângă (conform imaginii de mai jos).

Persoana în cauză a fost apoi rugată să aleagă o imagine cu mâna dreaptă (controlată de emisfera stângă) dintr-un set de patru imagini disponibile.

În mod nesurprinzător, el a ales imaginea capului de pui, adică imaginea cea mai înrudită cu gheara proiectată anterior în partea dreapta și procesată de emisfera stângă.

Apoi, în partea stângă a punctului de focalizare a fost proiectată o imagine a unei scene de iarnă (o mică baracă acoperită cu zăpadă, cu fum care-i ieșea din coș și un om de zăpadă situat în fața acesteia). Această imagine din partea stângă a punctului a fost procesată, așa cum am văzut mai sus, de emisfera dreaptă a creierului.

Apoi, persoana a fost rugată să aleagă o imagine din același set de imagini, însă de data aceasta cu mâna stângă (controlată de emisfera cerebrală dreaptă).

Subiectul a ales, bineînțeles, lopata de zăpadă (cea care se vede in imagine).

Din nou, până aici lucrurile par să aibă un sens, întrucât știm că scena de iarnă a fost proiectată emisferei cerebrale drepte (adică în stânga punctului de focalizare).

Surpriza a venit atunci când persoana respectivă a fost pusă să-și justifice alegerea.

Aceasta a explicat că, din moment ce avea pui de găină, era nevoie de o lopată pentru a le curăța rahatul.

Se pare că pacientul era conștient numai de ceea ce îi prelucrase emisfera stângă, și anume gheara de pui.

Alegând lopata de zăpadă, el a prins, totuși, și scena înzăpezită în emisfera dreaptă, dar nu a fost conștient de asta.

Încercând să facă o legătură între găini și lopată, acesta a recurs la confabulație (la relatarea inconștientă a unor fapte imaginare).  

Cum vine asta?  

În primul rând, pentru majoritatea dintre noi, emisfera stângă este dominantă pentru mai multe funcții ale părților conștiente ale creierului, în special limbajul.

Explicația oferită de oamenii de știință este că, emisfera stângă este folosită pentru a fi conștienți de performanța unei sarcini, la modul conștient.

Emisfera dreaptă, în schimb, se manifestă mai subtil. Deși aceasta detectează scena de iarnă și apoi alege un desen care se referă la acea scenă, face acest lucru într-un mod total inconștient.

Concluzia, elaborată de Sperry și Gazzaniga la acea vreme, a fost destul de clară: un singur pacient cu diviziune cerebrală ar trebui de fapt să fie gândit ca doi pacienți cu jumătate de creier, ori ca o pereche de gemeni siamezi.

Sperry a a îndrăznit chiar să afirme că acest lucru a demonstrat, literalmente, conceptul de materialism în domeniul conștiinței.

Dacă împărțirea creierului are drept consecință împărțirea persoanei, acest lucru nu lasă loc existenței unui suflet imaterial

Caz închis?

Propun să nu ne pripim încă să tragem concluzii.

Pacienții cu creierul divizat se simt și se comportă destul de normal.

Dacă un pacient cu creierul divizat intră într-o încăpere, probabil că nu veți observa nimic neobișnuit. Ei înșiși susțin că sunt complet neschimbați, și sunt foarte încântați că, datorită acestui procedeu, au reușit să scape de crizele teribile de epilepsie.

Dacă personalitățile lor erau într-adevăr împărțite, atunci ei nu ar mai fi simțit aceste lucruri cu atât de multă naturalețe, existând mari șanse să intre în conflict.

Până la urmă, ca și siamezii, împart același corp.

În scopul de a aprofunda explicațiile referitoare la problematica existenței personalităților multiple la creierul divizat, o echipă de la Universitatea din Amsterdam a revizitat problema printr-un studiu realizat pe șase pacienți care sufereau de această afecțiune.

În urma supravegherii acestora, s-a constatat că toți pacienții s-au confruntat cu probleme de comportament semnificative și neobișnuite în afara laboratorului.

De exemplu, o mână interfera cu cealaltă atunci când subiecții încercau să se îmbrace sau când se simțeau copleșiți ori paralizați în indecizie atunci când cele două părți ale minții concurau în încercarea de a se hotărî ce să mănânce la micul dejun.

“Impresia că un subiect divizat are două minți este corectă”, au concluzionat cercetătorii.

Dar mai este și impresia că un subiect cu creier divizat nu poate fi rezumat doar la două ființe umane legate una de alta. Într-un sens psihologic, ei reprezintă un întreg, o persoană completă. La sfârșitul zilei, fiecare se gândește la el însuși ca fiind o singură persoană, nu două ființe care locuiesc în același corp. Ei nu pot trăi ca două ființe psihologice distincte.

Într-o revenire asupra studiilor anterioare pe pacienții cu creier divizat, precum și în urma altor cercetări actuale realizate în legătură cu această temă, Gazzaniga a concluzionat că „ideea conform căreia emisfera dreaptă este sediul creativității este absolut falsă. Crede-mă, nu vrei să pleci acasă fără emisfera ta stângă. Este cea care face toată treaba grea din limbaj și din gândire.”

„Logica creierului stâng, creativitatea creierului drept, au fost una dintre caracteristicile cercetărilor timpurii asupra creierului divizat. Dar cercetările din ultimii 25 de ani au modificat toate aceste descoperiri anterioare, demonstrând că cele două emisfere reprezintă mult mai mult decât atât. În loc de preconcepțiile stânga/dreapta, suntem de fapt o „constelație” de sisteme mentale, fiecare din ele putând genera o experiență conștientă. În loc să ne rezumăm la două minți, ar trebui să ne gândim la mințile noastre multiple, la zeci, dacă nu chiar mii de diferite stări mentale”, a mai declarat Gazzaniga.

Cu toate acestea, diferite specializări ale creierului sunt localizate adesea în emisfere cerebrale la fel de diferite.

Într-un creier normal, al unui dreptaci, emisfera stângă se ocupă de cea mai mare parte a procesării limbajului.

Este, de asemenea, și partea pe care Gazzaniga o numește „cea care interpretează”, adică un sistem care preia toate miliardele de stimuli vizuali, sunete, observații și gânduri care năvălesc prin creierul nostru și le transformă într-o narațiune concretă, o poveste sau un model care ne oferă un sens al lumii.

Ne ajută să ne vedem mai degrabă unii pe alții ca oameni, ca esențe unice, individuale, decât ca pe niște mănunchiuri de materie și zgomote situate undeva prin apropierea ființei noastre.

„Oamenii nu trebuie priviți ca fiind doar niște creiere funcționale. Ei pot fi soțiile noastre, prietenii noștri cei mai buni, copiii sau părinții noștri etc. Cum funcționează acest lucru ne este complet misterios și necunoscut până în ziua de astăzi”, mai spune Gazzaniga.

„De obicei, cel care interpretează (emisfera stângă), își face treaba bine. Cu toate acestea, mai are și unele rateuri. Deseori poate crea anumite ficțiuni pe care ajungem însă să le trăim”.

Acest defect al emisferei stângi poate fi văzut în cazul pacienților cu boală divizată, unde creierul lor stâng își cere adesea scuze, pe care le consideră întemeiate, pentru ceea ce a făcut creierul lor drept.

De exemplu, în cazul în care creierul din stânga a văzut un pui, dar creierul drept a selectat o lopată din imagini, creierul din stânga se scuză că a ales asta pentru că „avea nevoie de ea pentru curățarea rahatului de pui”.

Pentru informații suplimentare asupra studiilor, vizitați:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6057762/

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *