Oamenii au devenit tot mai atrași de liniștea sufletească și de confort.
Noile forme de terapie, care promit o vindecare rapidă, și noile curente spirituale ale lumii fac tot mai des apel la simplitate, generând un sentiment de iluzie a adevărului, a diferenței dintre alb și negru, dintre bine și rău.
Întrebați orice om obișnuit despre capitalism și comunism și veți avea ocazia de a privi înțelegerea simplistă a acestor 2 sisteme economice și politice, precum și relația lor cu societatea.
Eu cred că simplitatea este cel mai mare indiciu că avem nevoie de psihanaliză.
Majoritatea oamenilor nu caută adevărul, ci doar o confirmare a prejudecăților lor.
Cu toate că simplitatea ne afectează realitatea, toată lumea este atrasă de ea.
Este mai ușor să vedem lucrurile în alb și negru deoarece, a gândi că o persoană care a greșit poate fi și bună, este uneori prea complicat.
Psihanaliza nu este doar o altă formă de terapie.
Psihanaliza este, înainte de toate, un mod de a înțelege oamenii, pe tine și lumea în care trăiești.
Cât despre terapie? Nu există o vindecare absolută.
Avem nevoie de o anumită cantitate de anxietate sau de nevroză pentru a ne înțelege condiția și pentru a ne simți un om printre oameni.
Trăim tot mai mult în epoca medicamentelor antipsihotice în care este mult mai ușor să trimiți un pacient acasă cu un borcan de pastile decât să identifici problema și să-l ajuți să se împace cu ea, vorbind despre ce-l doare.
Înainte de a ști ceva, cunoaște-te întâi pe tine însuți.
De ce facem lucrurile pe care le facem?
De ce furăm, de ce-i rănim pe alții, de ce înșelăm, de ce mințim, de ce negăm, de ce complimentăm prea mult sau prea puțin?
De ce urâm?
V-ați analizat vreodată mintea și motivele din spatele acțiunilor pe care le-ați comis?
V-ați analizat cum furia sau dorințele dvs. sexuale v-au stăpânit judecata și ce v-a determinat să comiteți un anume act?
De ce vă simțiți rău după un astfel de act?
De unde provine acest sentiment de vinovăție?
Sunt întrebări care, deși le punem pentru noi înșine, ne spun la fel de multe și despre ceilalți.
Bineînțeles, nu toată lumea este la fel, dar majoritatea dintre noi împărtășim aceleași procese psihice de care nu suntem pe deplin conștienți.
Știința empirică nu poate încă să ne spună ce crede soția sau ce cred prietenii despre noi. Poate doar să presupună niște rezultate obiective și limitate, în funcție de cum s-a comportat un eșantion de persoane la un moment dat.
Subiectivismul uman este cât se poate de haotic.
Dorințele individuale nasc deplasări la fel de diferite de satisfacere a acestora.
Aici, psihanaliza funcționează ca o știință observațională în adevăratul sens al cuvântului.
Ea ne oferă acea fereastră de observație fină asupra motivelor unui prieten care tocmai a comis o greșeală și care tot mai insistă asupra ei.
Cunoașterea motivelor din spatele actului, prin tot ceea ce este observabil, îl reprezintă meritul principal al acestei tehnici geniale.
De fapt, geniul psihanalizei constă fix în capacitatea sa de a detecta inconștientul, o parte a minții umane care a pășit cu mult deasupra granițelor unor simple presupuneri.
În ultimii zece ani, existența acestuia a fost dovedită și este tot mai popularizată de către neuropsihanaliști celebrii precum Mark Solms sau Eric Kandel.
Cu toate acestea, nu putem vorbi despre psihanaliză fără a-l aduce puțin în discuție și pe Freud.
În cartea sa „O introducere generală în psihanaliză”, Freud descrie modalitatea prin care putem accesa inconștientul prin simplul act al vorbirii, în modul să cel mai specific:
“Rudele needucate ale pacientului nostru – cărora nu le impun decât vizibilul şi tangibilul, de preferinţă acţiuni ca acelea urmărite la cinematograf – nu scapă niciun prilej să-şi exprime îndoielile, cum „să faci ceva împotriva bolii prin simplă vorbărie. Desigur, este vorba de o gândire pe cât de mărginită, pe atât de inconsecventă. Doar este vorba de aceiaşi oameni care sunt atât de convinşi că pacienţii „numai îşi imaginează simptomele lor. Cuvintele erau iniţial magie, şi cuvântul şi-a păstrat şi astăzi o mare parte din vechea sa putere magică. Prin cuvinte, un om poate să-l facă fericit pe celălalt sau să-l aducă la disperare, prin cuvinte, profesorul îşi transmite ştiinţa sa elevilor, prin cuvinte, oratorul îşi entuziasmează auditoriul şi îi determină judecăţile şi deciziile. Cuvintele provoacă sentimente şi constituie modul comun de influenţare a oamenilor între ei. Prin urmare, nu vom desconsidera utilizarea cuvintelor în psihanaliză şi vom fi mulţumiţi dacă vom putea fi martori ai schimbului de cuvinte ce are loc între analist şi pacientul său.”
Freud (1915) a descris mintea conștientă, ca fiind acea parte a psihicului formată din toate procesele mentale de care suntem conștienți. A fost descrisă drept vârful unui aisberg al cărui corp masiv se află ascuns adânc sub mare.
Însă, pornind de la acest procent de 5% al minții noastre conștiente, puteți construi instrumentele necesare pentru explorarea și deblocarea a tot ceea ce nu știți despre dvs.
Așa cum omul a folosit resursele acestei lumi pentru a construi extensii ale sale, de la descoperirea focului și până la roboți sau nave care pot să navigheze libere prin spațiu, psihanaliza este o modalitate de explorare și o extensie a minții conștiente care ne ajută să fim mai conștienți de faptul că funcționăm, în cea mai mare parte, inconștient.
în vremurile în care trăim, avem
nevoie , mai mult ca oricând, de simplitate.
Diversitatea de opțiuni ne îndeamnă să căutăm Simplitatea.
care, pentru fiecare dintre noi, are o definiție în funcție de valorile pe care le avem.
Sigmund Freud spunea: “cu cât omul devine mai civilizat, cu atât el este mai nevrozat.” Uneori diversitatea poate fi prea mult si ne putem trezi înstrăinati de propriile valori. In acest caz, retragerea in simplitate este o retragere catre sine, catre un mod autentic de a reflecta la lucrurile care conteaza cu adevarat pentru noi. Iar cel care va dori sa meargă către o astfel de simplitate, este necesar să stie ca nu va putea face acest lucru fără a renunța la narcisism.