Furia, frustrarea, frica și alte „emoții negative” fac parte din experiența noastră umană.
Emoțiile dificile, precum rușinea, mânia, singurătatea, frica, disperarea și confuzia le simțim de cele mai multe ori ca fiind ostile, deranjante și nu de puține ori încercăm să le ignorăm cu orice preț.
Și uneori, oricât de greu încercăm să evităm durerea emoțională, aceasta ne urmărește peste tot.
În ciuda multitudinilor de cărți și modele de terapii apărute în ultima perioadă, ce vin și vă propun soluții magice la probleme care, până la momentul actual păreau de nerezolvat, pentru o integrare sănătoasă a acestor emoții, avem nevoie să le simțim și să le conștientizăm.
Pentru că ele fac parte din noi.
Iar a fugi de ele, indiferent de modalitatea în care alegem să facem asta, nu ne va pune la adăpost.
În schimb, putem învăța cum să abordăm emoțiile dificile într-un mod mai viu și mai sănătos, practicând acceptarea acestora, îmbrățișându-le pe deplin așa cum sunt, cu fiecare clipă.
Emoțiile nu sunt neapărat bune sau rele.
Ele sunt doar stări și semnale care ne permit să acordăm mai multă atenție evenimentelor care se află în spatele acestora.
Emoțiile noastre sunt niște mesageri care încearcă să ne spună că ceva nu este în regulă, iar aceste mesaje pot fi foarte valoroase dacă le ascultăm.
Deși nu ne dau întotdeauna un sentiment plăcut atunci când le experimentăm, ele există pentru un motiv și poate fi, de fapt, destul de util să le simțim.
Cu toate acestea, gestionarea emoțiilor considerate a fi „negative” înseamnă mai mult decât îmbrățișarea faptului că ele există iar noi le simțim.
Înainte de a le lăsa să existe și de a merge mai departe, trebuie văzut de ce ne simțim astfel și să încercăm, pe cât posibil, să le oferim un sens.
Din păcate foarte puțini dintre noi am fost învățați cum să ne gestionăm lumea interioară.
Cum ne-am putea tolera sentimentele dificile sau pe ale celor de lângă noi.
Atunci când luptăm împotriva durerii emoționale, rămânem prinși în ea.
Uneori, simțim emoțiile dificile ca și când ne-ar descompune corpul și mintea.
În loc să întâmpinăm emoțiile dificile blocându-le, putem învăța să ne deschidem către o vindecare autentică și o nouă experiență de viață, alegând să fim martori la propria durere și să răspundem în fața acesteia cu mai multă deschidere și curiozitate.
Deoarece, problema nu este tristețea în sine, ci modul în care mintea noastră reacționează la tristețe.
Schimbarea vine în mod natural atunci când renunțăm la a ne mai împotrivi și alegem, în schimb, să ne deschidem către experiența noastră emoțională.
Iar când experiența poate părea groaznică și de nesuportat, ne putem deschide și vindeca alegând o zonă de siguranță, cum ar fi cabinetul unui psihoterapeut.
Însă, această siguranță, acest confort al eliberării de durere nu apare de regulă de la prima ședință.
În funcție de cât de multe s-au strâns și cât de mari sunt rezistențele noastre la durere, eliberarea poate surveni mai repede sau trebuie să treacă o perioadă mai mare, până să ne simțim pregătiți.
Contează foarte mult și relația care se stabilește între noi si terapeut.
Avem nevoie să ne simțim în siguranță și respectați pe tot parcursul întregului proces de vindecare.
Acolo unde lucrurile nu se leagă în fel și chip, este dreptul nostru să căutăm o relație mai bună.
Cu toții avem un fel de luptă cu noi înșine, iar atunci când acceptăm acest adevăr, ne vine mult mai ușor să spunem: „Eu mă lupt chiar în acest moment. Este ok.”
A nu fi ok tot timpul este mai mult decât ok.
