Cum folosim durerea pierderii pentru a crește?

Pierderea nu este niciodată ușoară.

Indiferent dacă cineva moare sau alege să pună capăt unei relații, pierderea doare și ne poate face să ne simțim abandonați, lăsând răni profunde și cicatrici.

Iar durerea este prețul pe care îl plătim uneori pentru dragoste, atunci  când persoana pe care am iubit-o a jucat un rol important în viața noastră și i-am prețuit prezența.

Cu cât am iubit mai mult, cu cât pierderea și durerea sunt mai semnificative și mai intense.

Poate că prima noastră formă de durere o experimentăm încă din momentul nașterii, înainte de a ajunge în brațele mamei, atunci când trăim cele mai profunde sentimente de neputință și abandon.

Ulterior, toate pierderile și rănile pe care ajungem să le experimentăm la începutul vieții vor sădi diverse temeri în interiorul nostru. Teama de singurătate (de care încercăm să fugim agățându-ne de relații) teama de a nu fi suficienți (încercând mereu și mereu să demonstrăm), teama că cineva ne va părăsi din nou, teama că vom fi exploatați sau că oamenii nu vor fi sinceri cu noi și tot așa.

Cu toții avem propriile noastre experiențe de viață și povești. Și este foarte important să decidem ce facem cu ele într-un mod care să ne ajute să creștem.

Însă, de cele mai multe ori ne este mult mai ușor să privim în afara noastră în loc să învățăm cum să găsim dragostea și siguranța pe care ni le dorim cu atâta disperare, în interior.

Durerea pierderii ne poate oferi oportunitatea de a învăța lecțiile de care avem nevoie pentru a ne elibera de temeri. Până când vom ajunge, în cele din urmă, la acel moment de claritate.

Acel moment când totul devine limpede ca un lac de munte, într-o zi liniștită de vară.

Drumul poate fi lung sau scurt. Poate fi ușor sau poate fi greu.

Dar la finalul acestui drum, vom învăța din nou să iubim.

Vom învăța să nu ne mai temem și ne detașăm de durerea pierderii într-un mod autentic să sănătos.

Ethel Spector Person, psihiatru și psihanalist american, a scris în cartea saPuterea pasiunii romantice”:

„Dragostea se naște în interiorul nostru ca un act de imaginație, ca o sinteză creativă ce are drept scop îndeplinirea celor mai profunde aspirații, a celor mai vechi visuri, care ne permit atât să ne reînnoim, cât și să ne transformăm. Ea nu oferă doar freamătul de moment, ci și posibilitatea unei schimbări dramatice în interiorul sinelui. Este într-adevăr un agent al schimbării…Dragostea capătă sens și oferă o senzație subiectivă de eliberare, doar în măsura în care creează o flexibilitate în personalitate, care permite o străpungere a barierelor și tabuurilor psihologice interne. Creează un flux în personalitate, posibilitatea pentru schimbare, și elanul de a începe noi faze ale vieții și de a întreprinde noi încercări. Ca atare, poate fi văzută ca o paradigmă pentru orice realiniere semnificativă a personalității și valorilor.”

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *