George Stinney Jr. ( 14 ani ) a fost cel mai tânăr condamnat la moarte pe scaunul electric de justiția americană.
Acuzat de uciderea a două fetițe, una de 8 ani, iar cealaltă de 11, modul cum a decurs procesul ridică și astăzi semne de întrebare.
Fiind victima unei erori judiciare, procesul a durat numai câteva ore și nu au existat probe reale, totul bazându-se pe prezența accidentală a inculpatului în acea zonă și pe mărturia unor polițiști.
La 70 de ani de la execuție, George Stinney a fost achitat postum, susținându-se că nu au existat dovezi clare și că nu a beneficiat de o apărare echitabilă, invocând-se găsirea acestuia ca țap ispășitor pe motive de ură rasială.
Procesul lui a durat aproximativ două ore, părinții au fost expulzați din stat la puțin timp după arestarea copilului iar toată execuția a durat 10 minute, înaintea căreia Stinney a ținut tot timpul biblia în mână repetând călăilor că este nevinovat.
Din păcate însă, mult prea târziu.
Istoria Americii a fost împletită, încă de de la începuturi, din foarte multe prejudecăți rasiale.
De la abuzurile comise de poliție asupra cetățenilor negri, de la comentariile rasiste ale unora dintre cele mai mari nume din sporturile profesioniste și până la cele mai înalte pături ale guvernării, tensiunile rasiale au fost aduse mereu și mereu pe prima pagină a știrilor.
Și multe dintre cele mai întunecate momente din istoria noastră globală sunt rezultatul intoleranței rasiale, violenței și neînțelegerii dintre diferitele etnii.
După atâția ani de zbatere, scăldați adânc în sânge și lacrimi în numele egalității dintre oameni, cum de mai suntem, încă, atât de condiționați și de manipulați de toate aceste prejudecăți?
Ne vom elibera vreodată de această gândire toxică?
Cât de mult poate neuroștiința să facă lumină asupra mecanismelor cerebrale care se află în spatele urii și violenței rasiale?
Într-un studiu realizat în 2013 ce a vizat tiparele cerebrale ale discriminării rasiale, cercetătorii au studiat creierul mai multor participanți în timp ce erau puși să privească imagini cu fețe ale unor persoane de diferite etnii.
Autorii studiului, Jennifer Kubota, Mahzarin Banaji, și Elizabeth Phelps au observant că prejudecațile rasiale declanlșează răspunsuri în două zone diferite ale creierului.
Primul răspuns a venit din amigdalele cerebrale – acea parte a creierului care este implicată în procesarea memoriei și în reacțiile noastre emoționale.
A doua zonă a fost formată din cortexul cingulat anterior (ACC) și cortexul prefrontal dorsolateral (DLPFC).
Aceste două regiuni ale creierului sunt implicate în procesarea anumitor funcții cognitive de ordin superior, cum ar fi înțelegerea și rezolvarea problemelor care implică conflicte umane, precum și capacitatea de a controla reacțiile noastre emoționale.
În orice caz, activarea acestor regiuni cerebrale a depins în mare parte de perioada în care subiecții au fost expuși la fețele persoanelor de diferite etnii.
Astfel, dacă participanții la studiu au fost expuși imaginilor pentru o perioadă foarte scurtă de timp (mai puțin de 30 de milisecunde), s-a constatat doar activarea amigdalei și a regiunilor din apropiere.
Când imaginile au fost afișate pentru o perioadă mai lungă de timp (mai mult de 525 de milisecunde), activitatea din amigdale s-a oprit aproape complet, ca urmare a activării cortexului cingulat anterior și a cortexului prefrontal dorsolateral.
În urma acestor rezultate, cercetătorii au ajuns la concluzia că există două tipuri de răspunsuri ale creierului asociate cu sentimentele și convingerile conștiente ale unei persoane.
Primul răspuns este cel rapid din amigdală, care induce frică sau reacții emoționale puternice.
Al doilea răspuns, mai lent, din partea cortexului cingulat anterior și a cortexului prefrontal dorsolateral, implică însă un tip de răspuns mai conștient și mult mai controlat.
Prezența unor răspunsuri emoționale puternice ale fricii la indivizii care nu manifestă în exterior astfel de atitudini este cunoscută drept „prejudecată implicită”.
Iar amigdalele cerebrale se ocupă, în mare parte, de acest aspect.
Cunoscută și sub denumirea de cogniție socială implicită, această prejudecată implicită se referă la atitudinile sau stereotipurile care ne afectează în mod inconștient înțelegerea, acțiunile și deciziile asupra vieții.
Aceste prejudecăți cuprind atât evaluări favorabile, cât și nefavorabile, și sunt activate în mod involuntar, fără conștientizarea sau controlul intenționat al unei persoane.
Este suficient să ne ascundem prejudecățile de „ochii lumii” sau ar trebui să mergem mai adânc?
În ce măsură am putea face lumea mai bună?
În primul rând, ceea ce gândim și simțim în mod conștient nu este întotdeauna același lucru cu ceea ce experimentează creierele noastre la nivel subconștient.
În al doilea rând, niciunul dintre aceste impulsuri, fie ele conștiente sau inconștiente, nu reprezintă suma a ceea ce suntem noi cu adevărat.
Unele dintre aceste judecăți pot fi bazate, cel puțin parțial, pe ceea ce am învățat atunci când eram copii de la cei care ne-au crescut.
Anumite informații pot proveni însă de dincolo de această viață, din traume transmise genetic de la o generație la alta, încorporate în amintirile evolutive profunde și inconștiente ale creierului.
Însă, indiferent de locul din care provin aceste informații, depinde doar de noi și de alegerile noastre conștiente să facem diferența dintre bine și rău.
Puterea de a ne manifesta alegerile, astfel încât ele să servească sau nu societatea în bine, se află, de fapt, la noi.
Putem exista, ca personalități și alegeri de viață, dincolo de condiționările genetice și sociale?
Cum am putea să ne concentrăm eforturile pentru a face lucruri mai bune, care să aducă mai multă lumină, încredere și speranță față de cei de lângă noi?
Respectul pentru ființele vii, indiferent de religie, culoarea pielii, de caracterul sau de apartenența culturală a acestora, reprezintă o astfel de valoare absolută.
Manifestând respect față de cei de lângă noi, vom începe în acest fel să construim noi obiceiuri și moduri de a ne comporta.
Aceasta este singura modalitate de a schimba cu adevărat informația în părți profunde și esențiale ale creierului nostru, precum amigdalele cerebrale.
Într-o zi, când societatea globală își va fi înrădăcinat suficient de mult principiile respectului și compasiunii pentru toți oamenii de pe pământ, depășind instinctul de supraviețuire al speciei, atunci vom fi cu adevărat capabili să ne naștem și să ne exprimăm liberi, dincolo de orice formă de prejudecată cognitivă.
Și-i vom putea onora și respecta cu adevărat pe toți cei care arată diferit de noi.
Dar, mai mult decât atât, ne vom putea onora și respecta pe noi înșine, dincolo de culoarea pielii, de numele și de istoricul nostru, dincolo de orice religie sau naționalitate în care ne-am afla.
Făcând asta, cel mai probabil că vom schimba în bine viitorul vieții pe pământ.
Pentru mai multe informații cu privire la studiul din acest articol, accesați link-ul de mai jos:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3864590/
3 thoughts on “Rasismul și creierul uman – Cum procesăm prejudecățile rasiale?”