Litera B are gust de ardei iute?
Când ascultați pe cineva vorbind, vedeți un curcubeu de culori?
Simțiți un gust proaspăt de portocale atunci când ascultați Beethoven?
Dacă da, atunci este posibil să aveți sinestezie.
Termenul sinestezie este compus din doi termeni grecești diferiți, „syn” (împreună) și „aisthesis” (percepție). Atunci când le combinați, veți obține termenul de „percepție unitară”.
Poate vă întrebați unde vreau să ajung cu asta?
Vedeți, majoritatea dintre noi ne folosim simțurile pentru a procesa informațiile din mediu. Drept urmare, de obicei nu ne deranjează și „suntem de acord” cu privire la informațiile pe care le primim.
De exemplu, atunci când vedem o femeie cântând la trompetă, suntem de acord că este doar o femeie care cântă la trompetă.
Și, pentru că nu întâlnim de obicei discrepanțe (de exemplu, și cei de lângă noi văd tot o femeie care cântă la trompetă), nu este ceva la care ne gândim în mod activ.
Acum, imaginați-vă că simțurile vi se amestecă pentru o clipă.
Ce se întâmplă dacă sunetul trompetei îți trezește brusc un gust puternic și fructat de cafea Kenya proaspăt preparată?
Dar dacă îl vezi în nuanțe aprinse de portocaliu și albastru?
Ce se întâmplă dacă ziua de luni este întotdeauna verde sau sunetul de chitară îți gâdilă tălpile de la picioare într-un mod aproape foarte greu de controlat?
Aceasta este doar o mică parte din realitatea fascinantă experimentată de persoanele cu sinestezie.
Sinestezia este generată de o încrucișare anormală la nivelul creierului a senzațiilor, percepțiilor și emoțiilor unei persoane.
Această încrucișare are drept rezultat faptul că sinesteții (așa se numesc acești oameni) percep realitatea obișnuită în moduri extraordinare, părând că sălășluiesc într-o lume aflată la granița dintre realitate și fantezie.
Sinesteții simt gustul culorilor, văd sunete, aud forme sau ating emoții în mii și mii de combinații.
Și nu sunt doar niște simple halucinații.
Ceea ce face ca sinestezia să fie diferită de halucinațiile induse de droguri sau de alte tulburări psihice este că senzațiile sinestezice rămân fidele pe tot parcursul vieții celor afectați de această încrucișare, în timp ce halucinațiile nu.
Astfel, pentru anumiți sinesteți litera F va avea întotdeauna o nuanță roșiatică de rugină, cifra 3 va fi întotdeauna roz chiar dacă este tipărită cu cerneală neagră, iar un do diez, cântat la pian, va avea mereu gust de căpșuni.
Cea mai frecventă formă de sinestezie implică vizualizarea literelor, cifrelor și cuvintelor în culori unice, această formă fiind denumită sinestezie grafem-culoare.
Percepțiile sinestezice sunt specifice fiecărui individ. Astfel, un sinestet poate vedea cifra 3 în culoarea portocaliu, în timp ce alții o văd în culoarea roz sau roșu.
Un fapt și mai uimitor este acela că sinesteții raportează de obicei atât culoarea în care este imprimat indiciul grafic (cifra, numărul, litera sau cuvântul) cât și culoarea lor sinestezică. De exemplu, cifra 7 va fi atât verde (culoare ei reală), cât și portocalie (culoare sinestezică).
Ce zone ale creierului sunt responsabile pentru această afecțiune neurologică interesantă?
Tabloul neuronal prin care culorile sinestezice se leagă automat de imaginile grafice sau de caracterele alfanumerice rămâne în continuare un mister.
Cu toate acestea, cercetările doctorului V.S. Ramachandran au demonstrat că sinestezia ar putea apărea dintr-un fel de încrucișare anormală a circuitelor neuronale, realizată între zone diferite ale creierului care sunt, în mod normal, separate la indivizii nesinestezici.
Astfel, există posibilitatea ca, la sinesteți, celulele neuronale dintr-un sistem senzorial să se intersecteze cu sistemul senzorial învecinat.
De exemplu, pentru sinestezia grafem-culoare, poate exista o conexiune încrucișată între zonele de procesare a cifrelor și a literelor și zonele învecinate de procesare a culorilor din cortexul vizual.
Ramachandran a lansat ipoteza că toată această încrucișare din creierul sinesteților ar putea fi dată de mutația unei gene care, în primă fază ar fi constituit, pentru noi oamenii, un avantaj evolutiv.
Astfel, acesta propune că motivul pentru care sinestezia nu a fost eliminată de-a lungul evoluției ar putea fi acela că unele dintre genele care au dus la instalarea bolii erau și încă sunt avantajoase speciei noastre.
Mai departe, genele care intensifică activarea încrucișată dintre regiunile cerebrale ar fi putut fi extrem de avantajoase pentru că măresc creativitatea în cadrul speciei. Astfel, anumite variante sau combinații neobișnuite ale acestor gene ar fi putut avea efectul secundar benign de a produce sinestezie.
„Vorbim de mutațiile unor gene care sporesc creativitatea, inteligența sau facultățile social-emoționale ale omului. Așadar, umanitatea are, în ansamblu, de câștigat din menținerea acestor gene în genofond, dar efectul secundar nefericit este apariția unei minorități considerabile care moștenește ereditar combinații nedorite ale acestor gene. Sinestezia nu este un defect genetic precum anemia falciformă sau bolile mintale, iar adevărul este că majoritatea sinesteților se bucură de capacitățile lor și nu ar opta să se vindece nici dacă ar fi posibil. Ideea aceasta este importantă pentru că astfel devine clar că sinestezia și metafora nu sunt sinonime, dar în același timp împărtășesc o conexiune profundă care ne poate oferi înțelegeri profunde privind unicitatea noastră minunată” – V. S. Ramachandran.
Dar cum exact provoacă această mutație încrucișarea circuitelor în creier?
Cercetătorul a sugerat că toată lumea se naște sinestezică, dar că traiectoria de dezvoltare tipică are ca rezultat faptul că aceste zone senzoriale cerebrale, foarte interconectate, devin mult mai separate în timp, pe măsură ce creierul se dezvoltă.
„Știm că, creierul normal nu are inițial zone frumos ambalate care să fie clar delimitate unele de altele. La fetus există inițial o supraproliferare densă de conexiuni care se împuținează pe măsura dezvoltării. Se presupune că unul dintre motivele acestui proces extins de împuținare ar fi evitarea dispersiei (răspândirii semnalului) între arii adiacente, la fel cum Michelangelo a îndepărtat prin cioplire marmura în exces pentru a-l produce pe David” – V. S. Ramachandran.
Ramachandran afirmă că această împuținare (reajustare) a conexiunilor este în general controlată genetic. Drept urmare, este posibil ca mutația sinesteziei să conducă la o ajustare incompletă a numărului de conexiuni existente între unele regiunile senzoriale învecinate, rezultând în intersectarea acestor circuite.
În ciuda pasiunii și a eforturilor depuse de V.S. Ramachandran pentru descifrarea cauzelor sinesteziei, suntem departe de un tablou complet.
Dar, ce putem spune cu siguranță este că această afecțiune ne face să ne punem tot mai multe semne de întrebare cu privire la cât este de curată percepția noastră asupra lumii.
Imaginați-vă cât este de frustrant să aveți o trăire pe care să nu o puteți descrie!
Oare cum este să vezi culori unice, care nu apar nicăieri în curcubeu, ca și când ar fi vorba despre culori dintr-o altă dimensiune?
De unde știu eu că verdele pe care îl vezi tu nu este albastrul meu?
Oare putem știi vreodată cu adevărat ce simte o altă persoană?
Sinestezia ne reamintește că toate aceste întrebări nu sunt nici pe departe atât de naive.
Poate că, atunci când vom afla răspunsurile la ele, vom putea înțelege de ce restul primatelor încă sunt interesate doar de fructe coapte și funduri roșii, în timp ce noi, asemenea lui Geppetto, am ajuns să visăm spre stele.
