Sunteți așezați într-o poziție confortabilă?
Atunci închideți ochii și acordați-vă câteva momente pentru a vă liniști!
Când sunteți pregătiți, începeți să fiți atent la respirație.
Observați pur și simplu cum corpul vi se extinde și cum vi se contractă, pe măsură ce aerul intră și iese din plămâni.
Dacă mintea începe să vă rătăcească, așa cum este normal să o facă în astfel de situații, încercați să acordați o clipă de atenție gândurilor.
Pe măsură ce ele apar în conștiință, observați-le și lăsați-le să plece, în timp ce vă readuceți ușor atenția asupra respirației.
Continuând să faceți acest lucru, concentrându-vă atenția asupra respirației, gândurilor și asupra momentului prezent, mintea voastră se va calma și vă veți simți mai puțin stresați și anxioși.
Practicând acest procedeu în mod regulat, vă veți îmbunătăți creativitatea și capacitatea de concentrare, și veți fi învăluit de sentimente plăcute de bunăstare și de pace interioară.
Sau, cel puțin așa susțin cei care ne învață aceste tehnici.
Practica meditației cu mindfulness a căpătat în ultima vreme proporții uriașe, nu doar pentru misticii orientali, amatorii de yoga sau pentru cei care se ocupă cu vindecarea alternativă.
A devenit o practică sugerată și în multe cabinete de psihoterapie, unde poate fi „prescrisă” ca temă pentru acasă sau ca modalitate de a te raporta la realitate și de a relaționa în momentul prezent.
Bun la orice
Mindfulness a devenit un instrument foarte la modă fiind recomandat la absolut orice.
Cei care îl promovează, pretind a fi eficient atât în tratamentul afecțiunilor psihice, cât și ca metodă de autodezvoltare.
Și, cu siguranță, a sta și a respira în liniște nu prea are de ce să ne facă rău…
Din păcate, a devenit un concept tot mai greșit înțeles și separat de rădăcinile sale spirituale.
Această formă de meditație a fost dezbrăcată de rădăcinile sale etice și spirituale pentru ca mai apoi, să fie revândut ca pe un instrument terapeutic complet.
Mindfulness (sau Sati în limba Pali) este o tehnică extrasă din practicile meditației budiste, în care cineva încearcă să își observe gândurile, sentimentele și senzațiile prezente fără a încerca să le judece. Scopul este de a crea o stare de conștientizare, participând activ la propria viață.
Este primul factor al celor Șapte Factori ai Iluminării (sau cei Șapte Factori ai Trezirii). Odată parcurși acești factori, o persoană poate atinge iluminarea și va deveni o ființă completă.
Cu scopul de a aduce puțină lumină asupra meditației și asupra psihologiei budiste, vom descrie, în cele ce urmează, întreg conceptul în deplină concordanță cu scrierile originale.
Așadar, conform psihologiei budiste, cei șapte factori ai trezirii sunt:
1. Mindfulness (Sati) – înseamnă a-ți menține conștientizarea asupra realității.
Atenție, realitatea noastră este formată din prezent, trecut și viitor, nu doar din momentul prezent, așa cum sugerează unii practicanți ai meditației.
Pe scurt, mindfulness înseamnă a avea curajul să participi activ la propria viață, cu toată suferința si bucuria pe care aceasta ne-o oferă.
O atitudine de tipul mindfulness nu încurajează concentrarea doar pe momentul prezent cu scopul de a evita suferința. Mindfulness nu înseamnă suprimarea trăirilor interioare, ci confruntarea și acceptarea acestora, într-un mod cât mai deschis cu putință.
Conceptul eliberării de suferință a fost înțeles în mod greșit ca fiind un proces de reprimare a trăirilor negative, prin concentrarea asupra momentului prezent.
Aceste trăiri negative, însă, pot ascunde în spate traume severe, reprimate sau refulate odată cu trecerea timpului. Negându-le existența, este foarte puțin probabil ca acestea să dispară în timp. Ele vor acționa, mai degrabă, ca mecanisme care ne vor influența alegerile și viața fără să fim pe deplin conștienți de acest fapt.
2. Investigarea naturii realității (dhamma vicaya) – se referă mai degrabă la procesul de discriminare, de examinare și de investigare a realității. Toate aceste calități ale percepției realității pot conduce individul către înțelepciune.
3. Energie (viriya) – se referă la faptul de a te raporta la viață cu determinare. La disponibilitatea de a investi efort în propria viață pentru a-ți îndeplinii obiectivele.
4. Bucurie sau extaz (pīti) – se referă la trăirea sentimentului de împlinire, de fericire pură, necondiționată. Conform psihologiei budiste, această bucurie nu este asociată unui obiect, astfel încât ea nu se atinge prin îndeplinirea unei dorințe. Acest sentiment a fost descris uneori ca fiind sentimentul bucuriei de a trăi și de a fi fericit și recunoscător pentru propria existență.
5. Relaxarea sau liniștea (passaddhi) corpului și a minții – în tradiția budistă, passaddhi se referă la liniștea trupului, a gândurilor și a conștiinței în calea spre iluminare.
6. Concentrare (samādhi) – se referă la a avea o stare calmă sau o conștiință clară. În tradiția budistă este asociată cu dezvoltarea unei minți echilibrate, luminoase și pe deplin conștientă.
7. Calm (upekkha) – înseamnă a accepta realitatea exact așa cum este (yatha-bhuta), fără lăcomie sau aversiune. Acest concept budist se referă la menținerea unei stări de calm și echilibru, mai ales în momentele dificile ale vieții.
Mai precis, este vorba despre o uniformitate și o libertate liniștită a minții, o stare de echilibru intern care nu poate fi afectată de câștig sau pierdere, de onoare sau dezonoare, de laudă sau vină, plăcere sau durere.
Însă acest concept a fost înțeles greșit în nenumărate rânduri, fiind confundat cu ideea de a reacționa cu „indiferență”, fapt care i-a făcut pe mulți să creadă că budiștii ar trebui să fie detașați și indiferenți la suferința celor din jur.
Un instrument de autovindecare bun la toate.
Mindfulness a fost oarecum smuls din contextul său spiritual și introdus în epoca noastră modernă drept „aspirina sufletului”.
Ceea ce a fost odată un instrument de explorare spirituală, a fost transformat într-un remediu bun la toate, începând cu stresul cotidian, până la vindecarea diferitelor afecțiuni psihice, inclusiv anxietate și depresie.
Această „pilulă naturală”, odată consumată în mod constant, ne oferă calea către adevăratul nostru potențial, ascuns și blocat de dezamăgirile trecutului și de temerile proiectate asupra viitorului.
Să trăim doar în prezent ne poate face mai mult rău decât bine.
În primul rând, nu e bine să confundăm și să rezumăm practica mindfulness doar la momentul prezent.
A trăi doar în momentul prezent poate duce la pierderea trăirii temporalității.
Viața este formată din trecut, prezent și viitor.
Lăsând trecutul în urmă, reprimându-ne sentimentele și amintirile asociate acestuia, ne putem refuza o parte importantă a vieții noastre. El reprezintă rădăcina formării propriei identități și personalități.
Reflectarea asupra trecutului ne ajută să învățăm din greșeli
Dacă refuzăm să ne uităm la parcursul vieții noastre, la alegerile pe care le-am făcut și unde ne-au condus aceste alegeri, ne va fi foarte dificil să reflectăm și să învățăm din greșeli.
Autoreflecția este cheia învățării.
Iar proiecția planurilor în viitor ne poate ajuta să ne definim scopurile.
Dacă nu ne gândim niciodată la direcția în care vrem să mergem, probabil că nu vom ajunge niciodată acolo.
Este foarte important să ne stabilim cât mai clar valorile și obiectivele vieții!
Reflecția și previziunea sunt adaptări destul de valoroase ale minții umane care ne-au ajutat să evoluăm eficient de-a lungul timpului. Reprezintă principalele abilități care ne deosebesc de restul animalelor.
Creierele primitive pot reacționa doar la informațiile de moment, neputând să creeze povești sau să facă proiecții în viitor.
Încercarea de a trăi doar în acest moment, ignorând complet trecutul și viitorul, poate fi periculoasă.
Este foarte important să existe un echilibru suficient de flexibil între aceste moduri diferite de conștientizare pentru a avea o minte sănătoasă și funcțională.
1 thought on “De ce nu e mereu suficient să trăim în prezent?”