Cerul este mai albastru ca niciodată iar viața și posibilitățile ei sunt frumoase și nelimitate.
Ideile curg una după alta în mintea ta, care mai de care mai tentante, mai înălțătoare. Ai vrea să le folosești pe toate iar asta te aruncă într-o stare de confuzie și frustrare.
Creierul și mintea-ți funcționează clar și rapid iar inima se simte plină de putere și energie.
Viața este un lucru extraordinar. Iubești lumea și lumea te ia în brațe și te iubește la fel de mult și de intens.
Dar fericirea apare și dispare. Nu este ceva constant.
Lumina care a strălucit asupra ta se stinge și te trezești singur, în întuneric. Te scufunzi tot mai mult într-o groapă fără fund, al cărei scop nu îl poți vedea și nici nu poți fi sigur că există. O durere din care, oricât de mult te-ai strădui, nu poți învăța nimic.
Nimic care să te ajute ca data viitoare să nu mai cazi.
Inima care mai devreme-ți exploda de viață, începe să doară. Creierul îți joacă feste. Îți cuprinzi capul cu mâinile pentru a-l liniști dar nu mai poți face nimic. Totul în jurul tău este gri și mort. Iar tu îți dorești tot mai mult să dispari. Moartea nu te mai înspăimântă și începi să o privești ca pe o opțiune de salvare.
Așa se simte o parte din viața unei persoane cu tulburare Bipolară de tip II.
Tulburarea Bipolară II, sora mai blândă a tulburării Bipolare I, se caracterizează prin alternanța episoadelor depresive cu cele hipomaniacale.
Hipomania este o experiență maniacală mai puțin severă ce poate include unele perioade plăcute de creativitate, stimă de sine și productivitate crescută, precum și momente de iritabilitate, incapacitate de concentrare și comportament autodistructiv, impulsiv.
Cu toate acestea, de obicei hipomania nu necesită intervenție imediată și este percepută ca o stare plăcută, dar care poate adăuga propriile sale calități distructive bolii.
Deoarece Bipolarul II include o formă mai ușoară de manie și nu are aceleași potențial de psihoză și comportamente extreme ca Bipolarul I, tulburarea mai este denumită și „tulburare bipolară ușoară”. Însă această formulare poate face mai mult rău decât bine celor cu Bipolar II, ducând la minimizarea și la invalidarea suferinței acestora.
Minimizarea impactului bolii îi poate determina pe cei suferinzi să se învinuiască pentru simptomele lor și să evite tratamentul de teamă ca suferința le va fi ridiculizată sau banalizată.
Cu toate că Bipolarului II îi lipsește mania completă, dualitatea stărilor hipomaniacale și depresive îi perturbă acestuia stabilitatea internă creând obstacole serioase în calea tratamentului și a menținerii afecțiunii sub control.
Cei cu tulburare Bipolară II petrec de obicei mai mult timp în faza depresivă a bolii, experimentând episoade mai lungi și mai severe de depresie decât persoanele cu tulburare bipolară I.
Aceste perioade întunecate, asociate cu instabilitatea inerentă a bolii, pot crea combinația perfectă ce poate crește riscul de sinucidere al celor afectați.
Cu toate acestea, cei care suferă de tulburare bipolară sunt oameni în ale căror crize au experimentat de la cele mai înalte emoții la cele mai adânci și crunte prăbușiri.
Și tocmai această experiență afectivă unică îi face să fie atât de speciali.
În primul rând, cei cu tulburare Bipolară II sunt oameni cu un nivel ridicat și special de empatie.
Experiența depresiei, a hipomaniei și anxietatea specifică afecțiunii îi determină pe aceștia să se raporteze la viață cu o profunzime a cărei niveluri, majoritatea oamenilor, cu greu le ating.
Ei știu ce înseamnă disperarea depresiei și teama că aceasta se poate întoarce oricând, chiar și atunci când lucrurile merg bine.
Aceștia sunt expuși la situații și decizii cu care majoritatea oamenilor nu se confruntă într-o viață. Sarcini nedorite, agresiune sexuală, abuz sexual și emoțional, locuința instabilă, sărăcia și abandonul sunt doar câteva dintre provocările cu care au de-a face.
Iar asta le transformă personalitatea și modul de a privi lumea în toate aspectele existenței psihice, materiale și spirituale.
Persoanele cu tulburare Bipolară II au parte de explozii neobișnuite de creativitate și energie pe care le pot valorifica constructiv.
Aceste pușeuri de energie pot apărea încă din adolescență și pot fi folosite atât în mod constructiv cât și distructiv.
Mulți oameni sunt reticenți să caute tratament pentru această tulburare de teamă că vor pierde bucuria și puterea imaginației oferite de hipomanie. Aceasta poate fi o perspectivă deosebit de neliniștitoare atunci când îți câștigi existența într-un domeniu creativ și ai încorporat hipomania în identitatea profesională și de sine.
Există o accepțiune culturală conform căreia este o legătură strânsă între nebunie și geniul creativ. Ne putem referi aici cu ușurință la Michelangelo Buonarroti, Vincent Van Gogh, Georgia O’Keeffe, Edgar Degas și lista poate continua.
Însă această idee poate apăsa greu pe umerii celor care au de ales între a începe sau nu tratamentul, fiindu-le teamă că vor pierde creativitatea oferită de episoadele hipomaniacale.
Cu toate acestea, deși poate exista o legătură între creativitate și boli mintale, cei cu tulburare Bipolară tip II pot învăța să-și acceseze talentele și exaltarea dintr-o perspectivă mai sigură, în timp ce beneficiază de un tratament de succes.
Pentru aceasta, este necesar ca identitatea de sine să fie smulsă din strânsoarea bolii și să fie reconstruită într-un mod ancorat la realitate, cu noi valori și abilități care să facă parte din sinele tău autentic.
Pentru că alegerea nu este între fericire și creativitate.
Ci între viață și moarte.
ma regasesc in simptomele descrise mai sus … multumesc
Creativitate mare,idei care curg atât de ușor,euforie,după care prăbușire
De pe culmile Paradisului direct in Infern.Cam asta e cu bipolaritatea.E greu să trăiești cu ea