Blocul ardea violent la mansardă iar focul începuse deja să coboare spre etajul al patrulea.
Echipajul nostru a pătruns în clădire prin casa scării cu scopul de a acționa să stingem incendiul din interior.
Am urcat până la etajul al treilea, unde incendiul nu ajunsese încă, și am dat de un fum negru și gros.
Pentru a avea vizibilitate, trebuia să ventilăm spațiul. Am pătruns într-un apartament pentru a face asta și, la câteva minute, s-a auzit un zgomot puternic iar focul a început să fie vizibil în spatele nostru.
Condițiile se schimbaseră atât de repede încât tavanul din casa scării s-a prăbușit incendiind o bună parte din locul pe unde trebuia să ne evacuăm.
Pentru moment, am crezut că am rămas prinși în apartament și unul dintre colegi a cerut ajutor pe stație.
În caz că nu primeam, singura noastră opțiune era să ne refugiem înspre fereastra de la etajul trei, așteptând să fim preluați de autoscară.
În momentul acela te cuprinde frica și intri în modul de supraviețuire.
Simțurile ți se ascut la maxim.
Zgomotul asurzitor al elementelor de construcție, geamurile care se sparg, vuietul flăcărilor care se apropie de tine, toate se întâmplă cu o intensitate de nedescris.
Din fericire, nu lucrăm niciodată “descoperiți”.
Un alt echipaj se afla deja în urma noastră, la etajul al doilea, cu două țevi de apă.
În scurt timp, au potolit flăcările și ne-au creat culoarul pentru evacuare.
Intervenția a fost un succes.
Însă, situațiile periculoase precum cele create de cutremure sau incendii, ne pun la încercare până și pe cei mai curajoși dintre noi.
Mintea poate face unele lucruri uimitoare și, când suntem acolo, poate că nu simțim pericolul în totalitate.
Cu toate acestea, circuitul cerebral al fricii este prezent în fiecare dintre noi.
Ce se întâmplă în creier pe timpul unei amenințări?
Când creierul detectează un pericol iminent, dă naștere unui răspuns comportamental și fiziologic cât se poate de complex.
Acest răspuns al creierului, mai este denumit de literatura populară și fight or flight (luptă sau fugi).
Este un răspuns adaptiv care funcționează automat, în afara controlului conștient și rațional al creierului.
De exemplu, vă aflați pe o alee întunecată și, dintr-o dată, se aude un zgomot.
Vă opriți și scanați rapid împrejurimile pentru a vă da seama ce este de făcut. În tot acest timp, mecanismul de răspuns al creierului la amenințare a fost deja pornit.
Puteți alege fie să fugiți (în cazul în care pericolul se dovedește a fi un hoț înarmat cu un cuțit), fie să rămâneți (în cazul în care este vorba doar despre o pisică).
În tot acest timp amigdala, o structură cerebrală situată adânc în lobul temporal al creierului, se află în centrul circuitelor implicate în detectarea amenințărilor.
Amigdala este centrul emoțional al creierului.
Ea execută un control al lumii înconjurătoare cu scopul de a evalua semnificația emoțională a tuturor stimulilor și pentru a decide ce semnificație să le atribuie fiecăruia.
Pe scurt, funcția cea mai importantă a amigdalei este de a afla ce anume din mediul nostru are potențial amenințător, astfel încât să fim tot mai pregătiți pentru a evita pericolul pe viitor.
De exemplu, atunci când ne confruntăm cu o situație asemănătoare celei descrise mai sus, amigdala trimite semnale mai departe către hipotalamus.
Această structură a creierului este deosebit de importantă atunci când vine vorba despre menținerea corpului uman într-o stare constantă și stabilă (denumită și homeostazie).
Hipotalamusul se ocupă cu reglarea temperaturii corpului, a tensiunii arteriale și a nivelurilor de hormoni din sânge.
De asemenea, răspunde la stres, controlează greutatea corporală zilnică, somnul (prin secreția de melatonină din glanda pineală) și modificările temperaturii corpului pe o perioadă de 24 de ore.
Și tot el este cel care ne dă senzația de foame și de sete, precum și sentimentul de a fi sătui după masă.
După ce primește semnalele neuronale de la amigdală, hipotalamusul declanșează, la rândul lui, sistemul nervos simpatic prin trimiterea de semnale către glandele suprarenale.
Mai departe, glandele suprarenale eliberează adrenalina care pregătește corpul pentru amenințare.
Ca urmare a eliberării adrenalinei în corp inima va bate mai repede și va pompa mai mult sânge în mușchi, pregătindu-ne pentru a răspunde în fața pericolului.
Cu toate acestea, răspunsul amigdalei variază de la individ la individ, fiind controlat de o altă regiune creierului denumită cortexul prefrontal.
Acest lucru se poate observa cel mai bine la tulburările de anxietate, inclusiv în cazul stresului post-traumatic, când există un dezechilibru între cortexul prefrontal și amigdală.
În urma acestui dezechilibru, cortexul nu mai poate inhiba eficient semnalele emoționale ale fricii venite de la amigdală.
Studiile sugerează că dezechilibrele individuale apărute între amigdală și cortexul prefrontal ca urmare a expunerii la situații amenințătoare vor prezice o parte a riscului de îmbolnăvire psihică.
Iar meseria de pompieri implică, înainte de toate, expunerea repetată la situații periculoase.
Expunerea repetată la situații periculoase îi face pe pompieri să fie mai vulnerabili sau mai rezistenți la stimulii amenințători?
Unele teorii susțin că oamenii expuși în mod regulat la pericole tind să dezvolte în timp anumite mecanisme de adaptare care să-i ajute să se streseze mai puțin.
Alte teorii susțin faptul că reacțiile se înrăutățesc pe măsură ce indivizii sunt expuși în mod repetat la factori de stres.
Și probabil că ambele teorii sunt adevărate, în funcție de fiecare individ și de istoricul lui de viață.
Însă, când vine vorba despre pompieri, lucrurile sunt puțin mai diferite.
Un studiu realizat de cercetătorii Universității de Stat din Iowa, a examinat modul în care iau decizii pompierii experimentați și cei începători.
Utilizând un sistem complex de realitate virtuală, un număr de 62 de participanți au fost expuși la diferite scenarii realiste care variau ca și dificultate, factori de stres și presiunea timpului în care trebuia rezolvată sarcina.
Au fost evaluate în timp real procesele de luare a deciziilor, în timp ce ritmul cardiac și tensiunea arterială au fost utilizate pentru a analiza starea de stres a participanților pe timpul desfășurării sarcinilor.
Cercetătorii au fost surprinși de două lucruri:
– pompierii experimentați au avut un nivel mai ridicat de stres;
– pompierii experimentați au avut nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie, în comparație cu cei începători.
Dar nu este neapărat ceva rău.
A avea nevoie de mai mult timp pentru a analiza situația la o intervenție este, conform cercetătorilor, un semn de maturitate.
Pompierii vechi în meserie sunt mai conștienți de consecințele propriilor decizii iar acest lucru se datorează, cel mai probabil, experienței și a situațiilor complexe prin care au trecut. Acest mod complex de a vedea lucrurile generează, la rândul lui, mai mult stres în legătură cu factorul decizional.
Așadar, stresul nu era cauzat de gradul de pericol la care erau expuși în sarcini ci, mai degrabă, de complexitatea și conștientizarea riscurilor implicate de fiecare decizie în parte.
Așa cum și era de așteptat, pompierii mai experimentați au luat decizii mai eficiente în comparație cu cei începători, chiar dacă timpul de analiză a fost mai mare.
Cum ne ajută toate cele de mai sus în gestionarea dezastrelor?
În primul rând, studiile cu privire la ce se întâmplă în creier pe timpul unei amenințări pot arunca un petec de lumină asupra gestionării stresului la personalul destinat intervențiilor în situații de urgență.
Aici, majoritatea eforturilor ar trebui îndreptate către integrarea cercetărilor asupra stresului cu scopul de găsi modalități noi și eficiente de prevenire și gestionare a riscului tulburărilor psihologice în rândul celor din prima linie.
De exemplu, organizații precum Frontlinerehab, National Fallen Firefighters Foundation oferă programe complete de training formate din exerciții de educație și gestionare a impactului emoțional în fața situațiilor de risc.
Un fel de prim ajutor psihologic bazat pe câteva principii de bază: discuții libere, cu echipajele, realizate periodic de către profesioniști ai sănătății mintale într-un climat de siguranță, încredere, conexiune și calm.
Și, nu în ultimul rând, centrate pe găsirea de soluții eficiente la problemele cu care se confruntă pe teren.
Într-un articol viitor, vom arunca o privire asupra unuia dintre cele mai utilizate și eficiente programe pentru gestionarea consecințelor psihologice negative utilizate de pompierii din Statele Unite.
Pe curând…