Însetați de iubire – Ce spun scanările creierului despre dependența de partener?

Ați rămas vreodată, pentru mai mult timp, într-o relație care nu mergea tocmai bine?

V-ați întors în mod repetat la un fost partener sau parteneră chiar și atunci când știați că nu este o idee tocmai bună?

Când vă aflați într-o relație, vă întrebați adesea dacă ați ales persoana potrivită?

Ați fantasmat vreodată la o persoană din trecutul dvs. crezând că ar fi trebuit să rămâneți împreună, sau că nu trebuia să vă despărțiți?

Dacă ați răspuns „da” la oricare dintre întrebările de mai sus, s-ar putea să fiți dependent/ă de iubire.

Știu, poate suna ridicol.

Dar dependența de dragoste există și poate fi la fel de distructivă, cel puțin la nivel emoțional, ca și abuzul de substanțe.

Dependenții de dragoste intră în fiecare relație plini de speranță și, în același timp, cu temeri constante care pot duce în cele din urmă la prăbușirea relației respective.

Temându-se de respingere și durere, dar neavând încredere în capacitatea lor de a fi doriți și apreciați, așteaptă și își doresc cu disperare să fie iubiți.

Cu toate acestea, atunci când au parte de dragoste, și-o sabotează.

Cauzele dependenței de dragoste sunt destul de ușor de identificat: stima de sine scăzută, absența unor modele pozitive de relații din trecut și obsesia pentru a fi „fericiți pentru totdeauna”.

Dar neuroștiința începe să ofere dovezi tot mai clare că, în timp ce dependența de dragoste provine în cea mai mare parte din deprivarea emoțională sau din experiențele anterioare de viață frustrante, circuitele acesteia sunt, de asemenea, înrădăcinate adânc în creier.

Dependența de dragoste este, mai precis, rezultatul activării circuitului de recompensă din creierul uman.

Oricine s-a îndrăgostit vreodată cunoaște sentimentele de insomnie, pierderea poftei de mâncare, de euforie și disponibilitatea de a-ți asuma riscuri pe care nu le-ai lua în considerare în mod normal.

Este acea experiență de a te simți exaltat, important iar totul în jurul tău capătă brusc sens.

Dragostea romantică este o dependență ca oricare alta”, spune dr. Helen Fisher, antropolog, biolog și cercetător la Universitatea Rutgers din Statele Unite.

Și cred că dependențele noastre moderne – nicotină, alcool, sex, jocuri de noroc sau alte droguri – pur și simplu deturnează această cale străveche a creierului, care a evoluat în urmă cu milioane de ani special pentru a spori și a facilita reproducerea. Acest sistem cerebral a evoluat pentru a vă concentra energia asupra unui singur individ cu scopul de a începe procesul de împerechere.

În urma cercetărilor sale, Helen Fisher a descoperit că persoanele aflate în primii ani de dragoste romantică au o activitate cerebrală identică cu cea a unui dependent de droguri care are nevoie de respectiva substanță.

Și este un lucru cât se poate de involuntar.

La persoanele îndrăgostite, sistemul creierului de procesare a fricii (amigdala) împreună cu sistemul nostru de judecată și raționament (cortexul cingulat anterior și cortexul prefrontal) sunt aproape dezactivate, în timp ce neurotransmițătorul dopamină („substanța chimică a plăcerii”) inundă centrele de recompensă și de plăcere ale creierului.

Mai mult, circuitele cerebrale asociate cu stările obsesionale („te gândești intens la persoana iubită”), manie și comportament riscant (“ai face orice pentru ea”) devin, de asemenea, active.

Interesant este că amfetaminele, cocaina și opiaceele precum heroina, morfina și oxicodona, declanșează aceleași circuite neuronale ca și dragostea romantică.

Când dopamina este eliberată în sinapsele neuronilor, circuitul de recompensă este activat iar creierul trimite un mesaj către partea noastră conștientă spunând: „Fii atent la ceea ce se întâmplă și dorește-ți tot mai mult din această experiență, deoarece este importantă”.

Acesta este motivul pentru care iubim atât de mult entuziasmul, imprevizibilitatea relațiilor și a experiențelor romantice noi.

Primul sărut, mângâierea, sexul sau chiar o simplă atingere devin mult mai interesante în timpul etapelor de dragoste romantică de la începutul relațiilor, deoarece creierul recunoaște și investește aceste trăiri ca pe niște recompense foarte valoroase.

Care este diferența dintre o relație normală și una care include dependență de dragoste?

Diferența între trăirea unei relații de iubire normale și dependența de dragoste constă în faptul că, pe măsură ce relația avansează, dependenții de dragoste au nevoie de afirmare din ce în ce mai mare pentru a menține nivelul înalt al recompensei.

La fel cum consumatorii de droguri au nevoie de cantități din ce în ce mai mari de substanță pentru a se simți bine.

Când relația se încheie, dependenții de dragoste experimentează, la fel ca ceilalți consumatori de droguri, sevrajul.

Efectele încheierii relației nu diferă de cele resimțite de persoanele care nu mai au acces la substanța care le-a dat dependența.

Nimeni nu iese din dragoste nevătămat”, spune Fisher.

„Odată ce ai fost respins, te vei transforma într-o amenințare, uneori la adresa propriei tale vieți, sau într-un parazit. Este acel moment în care oamenii își urmăresc obsesional foștii parteneri sau se sinucid. Acest sistem de recompense din creier este unul foarte puternic și poate avea un efect dramatic asupra întregii tale vieți. ”

Pentru a testa și demonstra acest lucru, Fisher a recrutat bărbați și femei heterosexuali cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani care treceau prin durerea unei despărțiri recente.

Despărțirile participanților s-au produs, în medie, cu aproximativ două luni înainte de studiu și toți au declarat că încă sunt îndrăgostiți de persoana care i-a părăsit.

În cadrul acestui studiu, fiecare participant a fost pus să privească imagini cu fostul său iubit (sau iubită), în timp ce cercetătorii au folosit scanări imagistice ale creierului de tip RMN funcțional pentru a arunca o privire mai atentă asupra activității din creierul lor (al participanților la studiu).

RMN funcțional (fMRI)

În urma scanărilor cerebrale, cercetătorii au constatat că zonele cerebrale ale participanților, în care era cea mai mare activitate, erau aceleași zone asociate cu dependența de cocaină și nicotină, cu durerea fizică, cu suferința emoțională și atașament.

Rezultatele imaginilor au arătat că activitatea din creierul participanților era aceeași cu activitatea unei persoane care luptă împotriva dependenței de droguri.

Aceste trei secțiuni axiale prin creierul uman arată o diferență de activare clară între un grup de persoane îndrăgostite recent dar care se află încă în relație și un grup de persoane îndrăgostite, dar care au fost respinse recent (culoarea galbenă). Cei care au fost respinși recent prezintă o activare mai mare în nucleul putamen (mai precis pallidumul ventral drept) și în nucleul accumbens decât cei îndrăgostiți recent și care se află în relații fericite. Aceste regiuni au fost asociate cu procesarea recompenselor, în special cu câștiguri și pierderi mari, incertitudine în jocurile de noroc, precum și cu durerea emoțională și sentimente intense de pierdere (putamenul are, printre altele conexiuni neuronale cu substantia nigra, zona a creierului responsabilă de depresie)

Cercetătorii au concluzionat că, indivizii îndrăgostiți sunt obsedați de pierderea lor, tânjesc după cealaltă persoană și, în toată această nebunie, ajung chiar să denatureze realitatea.

Acest lucru stârnește, la rândul său, dorința de a repara relația ruptă, de a se căi pentru greșelile din trecut, precum și dorința de a tolera orice pentru a se conecta, din nou, cu partenerul pierdut.

Astfel, în cazul în care vă veți vedea sau auzi din nou fostul partener, acest lucru vă va readuce speranța deoarece creierul dvs. îl va recunoaște automat ca fiind o recompensă importantă.

Acest lucru va elibera din nou dopamina în circuitul plăcerii, suprimându-ne judecata rațională, făcându-ne să vrem înapoi persoana iubită.

În mod similar, dependenții de dragoste care se află implicați în relații, experimentează aceleași sentimente.

Potrivit dr. Suzanne Phillips, psiholog specializat în dependența de dragoste (da, există și așa ceva), dependenții de dragoste tind să fie obsedați de menținerea legăturii, a aprobării sau a atașamentului fantasmat față de un partener.

Aceste relații sunt construite rigid, pe sentimente obsesionale și de constrângere care devin foarte solicitante pentru cealaltă persoană din cauză că abilitatea de a avea încredere și de a menține sentimentele pozitive despre sine sau despre dragostea partenerului este total absentă.

Această anxietate este deseori combinată cu sentimente de gelozie, nesiguranță, disperare și frică de abandon.

Astfel, relația cu un dependent de dragoste va deveni un ciclu de euforie, depresie și auto-sabotaj în care dependentul va nega realitatea tensionată în care se află, căutând la nesfârșit o licărire a magiei de la început.

Cererile constante și insistente de reasigurare vor stârni în cele din urmă respingerea, furia și deconectarea din partea partenerului lor.

Relațiile sănătoase sunt, în schimb, opuse.

Cuplurile sănătoase trec de la euforia etapei inițiale pline de pasiune la un angajament iubitor și de durată, bazat pe înțelegere și acceptare a celuilalt cu calități, imperfecțiuni și tot ceea ce implică persoana respectivă.

Ce facem și cum putem gestiona relațiile de dependență?

Faptul că știm de ce creierul face ceea ce face în timpul dependenței de dragoste, nu poate schimba cu mare lucru impulsul inconștient al dorinței dependentului de a se atașa cu orice preț.

Dar, mă gândesc că poate ajuta.

Și mă gândesc că, dacă într-adevăr este o dependență, atunci trebuie tratată ca atare.

Adică, intensitatea emoțiilor dureroase si a dorinței va scădea dacă vreți petrece timp departe de ceea ce cauzează dependența respectivă.

Potrivit lui Helen Fisher, proverbul vechi care ne spune că „pe măsură ce timpul trece, durerea dispare” este cât se poate de valabil.

Ba chiar există dovezi științifice care să o susțină.

Timpul vindecă”, spune Fisher, explicând că, în cazul cercetării sale, pe măsură ce timpul a trecut, activitatea din părțile creierului asociate cu atașamentul și dependența a scăzut.

„Oamenii au susținut întotdeauna că timpul le vindecă pe toate. În cazul dependenței de iubire, am dovedit asta”.

În încheiere, n-am intenționat să vă sperii, sau să vă fac să nu vă mai îndrăgostiți.

La fel cum n-aș vrea să fiu considerat un dușman al sentimentelor romantice.

Ideea este însă următoarea…

Dorința de a ne îndrăgosti va fi întotdeauna acolo undeva, planând în fundal. Și a fi îndrăgostit, este totuși, un lucru cât se poate de important.

Însă, pentru ca sentimentul să genereze satisfacție și împlinire de ambele părți, este nevoie ca relația să fie formată din persoane relativ sănătoase din punct de vedere emoțional.

Pe măsură ce o relație progresează, creierul are nevoie de mai puține substanțe chimice de plăcere pentru a declanșa circuitele de recompensă.

Astfel, ne vom simți din ce în ce mai împliniți fără să fie necesară atât de multă investiție emoțională, ca la începuturile dragostei.

Iar relația de iubire va evolua, cu timpul, într-o legătură emoțională constantă și stabilă.

Este posibil să nu obținem aurul la prima lovitură.

Poate nici la a doua sau chiar la a 14-a încercare.

Dar e OK deoarece, undeva între timp și experiență, între dorință și disperare, exersând, ne vom da seama într-un final, cum funcționează lucrurile.

La finalul acestui articol, vă invit să participați la o tombolă în urma căreia veți avea șansa de a câștiga cartea lui Helen FisherAnatomia Iubirii. Tot ce trebuie sa faceți este sa dați Like la această postare, pentru a ști de voi, și veți fi înscriși automat în tragerea la sorți. Câștigătorul va fi anunțat pe pagina oficială Neurofm, duminică, 22 august.

Author: Gabi Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *